Echipamente de curatat

sâmbătă, mai 13, 2017 9:44
Posted in category Diverse

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniNu ştiu dacă realizaţi, dar ne îndreptăm spre o lume în care comerţul online va avea o pondere din ce în ce mai mare. Deja se poate comanda online aproape orice produs. Citeam recent o ştire în care se spunea că cineva din Germania a comandat online un tanc şi a avut o mică surpriză atunci când acel produs i-a fost livrat acasă. În acest spirit revoluţionar-informaţional (de la revoluţia informaţională cu care suntem contemporani), n-ar fi rău să ştim că putem comanda online şi echipamente de curatat pentru activitati industriale sau casnice. Niciodată nu ştii când ai nevoie de un echipament de curaţat, mai ales dacă lucrezi într-un domeniu ce implică astfel de activităţi. Întotdeauna realizăm că avem nevoie de un utilaj sau altul doar în momentul în care apare o anumită problemă. Pentru a evita acest neajuns, putem încerca să fim manageri ai secolului XXI, de firmă sau locuinţă sau ce-o mai fi, şi să ne pregătim tot arsenalul de scule necesar înainte de a apărea problema. Dar haideţi să vedem, mai exact, ce fel de produse din categoria echipamente de curatat putem comanda pe site-ul totaltools.ro. Iată, mai jos, trei exemple de produse.

  • Aparat şamponat spumat Foamjet 24
    Aparat şamponat spumat Foamjet 24
    Este confecţionat din tablă emailată, capacitate recipientului este de 24 litri, presiune de 6 bar, iar furtunul are o lungime de 10 metri.
  • Aparat presiune apa rece Lavor
    Aparat presiune apa rece Lavor
    Are presiunea maximă de 160 bar, capacitatea maximă de 510 litri pe oră, puterea de 2500 W, masa de 12,5 kg. Este dotat cu roţi pentru transport şi mâner ergonomic. Are un consum redus de energie electrică, motorul este prevăzut cu siguranţă împotriva supraîncălzirii etc.
  • Spălător cu apă rece/caldă cu presiune 200 bar
    Spălător cu apă rece/caldă cu presiune 200 bar
    Dacă-l comandaţi, odată cu el primiţi cadou o maşină de înşurubat cu accumulator de 9.6 V. Modelul este curăţitor profesional cu apă caldă sub presiune, cu boiler vertical din oţel inox. Are o putere de 7400 W, debit de apă de 900 l/h, aveţi la el un cablu de lungime 5 m şi un furtun de lungime 10 m, are rezervor pentru detergent încorporat cu capacitatea de 20 l, are roţi de transport şi mâner, îl puteţi folosi, în mod profesional, la curăţiri auto, utilaje agricole etc.

Pentru alte amănunte, eventual şi pentru datele de contact ale firmei, aruncaţi o privire şi pe Facebook TotalTools.

Şi dacă tot aţi fost cuminţi şi aţi citit până aici, haideţi să vă spun, în final, o poveste oarecum legată de subiectul acestui material. Dacă tot vorbim despre echipamente de curatat, n-ar fi rău să amintim despre câteva întâmplări adevărate din drumul omenirii de la unelte primitive la echipamentele moderne de azi. Dacă nu ştiaţi cum s-a ajuns să avem scule şi dispozitive din ce în ce mai performante, iată câteva momente legate de această devenire întru performanţă tehnologică.

  • Prima încercare de spălare automată (până atunci totul se spăla manual) a rufelor (la începuturi oamenii nu erau foarte interesaţi de alte tipuri de curăţări) a apărut pe mijlocul secolului al XVIII –lea, atunci când un german (tot germanii, săracii …), Jacob Schaffer, a propus următoarea “maşinărie” de spălat, considerată, probabil, o ciudăţenie de către contemporanii săi: un butoi de lemn cu capac în care intra un cilindru de lemn, care avea la extremitatea din interiorul butoiului câteva picioruşe; la capătul din afara butoiului, avea un mâner cu ajutorul căruia învârteai cu mâna cilindrul pentru a învârti rufele din interiorul butoiului. Capacul se închidea, astfel încât exista economie de apă.
  • Tot prin secolul al XVIII-lea existau primele storcătoare rudimentare, formate din doi cilindri din lemn, care se roteau şi presau între ei hainele, storcând astfel rufele.
  • Prima maşină electrică de spălat a apărut în 1907, fiind o invenţie a americanului Alva J. Fisher, şi pentru prima data în istorie femeile au fost eliberate de munca fizică cu spălatul rufelor.

Echipamente de curatat

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu