Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor

sâmbătă, ianuarie 19, 2019 15:27
Posted in category Mass-media

Decembrie 1989Dintre miile de furăciuni şi samavolnicii pe care ne-a fost dat să le digerăm în ultima duzină de ani, poate cea mai neruşinată, mai nesăţioasă şi mai de neam de traistă dintre toate este (era în 2002, anul în care ciuma roşie = PSD guverna România – n.m.) Legea 42, a rentei de revoluţionar. Lege care a eternizat ieşirea în stradă în merit imprescriptibil, iar pe fericiţii ei privilegiaţi în posesori de apartamente repartizate din fondurile speciale şi în proprietari de terenuri. Lege care îi exceptează de la plata taxelor şi impozitelor, îi cinsteşte la parastase ca pe nişte indivizi care ar fi trebuit să fie morţi şi îi introduce în Parlament pe listele destinate special unor eroi.

Bebe Ivanovici (jegul PSD-ist care a atribuit certificate de revoluţionar contra cost, ajungând să aibă certificate de revoluţionar inclusiv foşti securişti sau foşti torţionari comunişti; un exemplu sugestiv în acest sens este Vadim Tudor, pupincuristul Elenei Ceauşescu, despre care s-a aflat la un moment dat că poseda şi certificat de revoluţionat, probabil pentru meritul de a fi lins funduri de dictatori – n.m.) îşi foloseşte ca argument degetul pansat, pentru a invoca faptul că a fost rănit la revoluţie, de un glonte vagabond. Fuga lui Ceauşescu l-a prins pe Bebe în secţie, la şaibă, iar degetul şi l-a uitat în strung, beat muci de şocul schimbării de sistem.

Cu Codrin Ştefănescu, unul dintre cei mai sterili gargaragii din Parlament, care cere astăzi (era în 2002 – n.m.) sporirea avantajelor Legii 42, Revoluţia s-a întâlnit la o dată necunoscută. Cum de altfel s-a întâlnit şi cu cei doi escroci care au condus ani de zile Asociaţia 21 Decembrie 1989, Dumitrescu şi Aferăriţei, deferiţi, în sfârşit, Justiţiei, pentru măsluirea unor bunuri repartizate revoluţionarilor.

Doar rănile sau moartea pot justifica participarea la o revoluţie şi aşa discutabilă, de vreme ce nu se cunoaşte nici acum identitatea agresorului din decembrie 1989.

Beneficiarii legii au scormonit în trecutul lor tulbure după orice element relevant, amintire înălţătoare şi exemplu pilduitor, pentru a se despărţi, prin onoruri şi avantaje, de masa spectatorilor revoluţiei, rămaşi acasă la televizor.

Există aşa-zişi revoluţionari, care pe 25 decembrie au smuls firma partidului comunist de pe terasa Comitetului Central, pentru a-şi revendica mai târziu cununa de erou fără nici o zgârietură, diploma de revoluţionar, legitimaţia gratuită de metrou, apartamentul arondat de Primărie pe Bulevardul Unirii şi hectarul de cernoziom în Dobrogea.

Pentru că a fost scuipat în bot de zecile de guri ale protestatarilor care îi contestau trecutul, în faţa ambasadei Statelor Unite din Bucureşti, Adrian Păunescu a revendicat şi a cules, la câţiva ani după aceea, avantajele de revoluţionar.

Avem sute de mii de Ivanovici şi Păunescu în tot teritoriul şi o meritocraţie pe măsura ţării, iar numărul de posesori de diplome de revoluţionari creşte precum muştele pe o vomă.

În mod paradoxal, meritele pe care o naţiune le recunoaşte cetăţenilor ei sunt invers proporţionale cu virtuţile ei etice. Elveţia nu şi-a decorat nici un cetăţean pentru că a stins coteţul mătuşii sau a salvat de la înec păpuşa nepoatei, dar civismul unui elveţian cântăreşte mai mult ca oricare medalie de supravieţuitor fără răni al unei revoluţii cu cântec. A cărei singură cunoscută este că a lăsat uşa deschisă pentru otrepele care continuă să-şi ridice şi astăzi (era în 2002 – n.m.) diplomele de revoluţionar. (“Academia Caţavencu”, nr. 575/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor”

  1. Cum s-a umplut Teleormanul de revoluţionari la metrou | A șaptea dimensiune says:

    februarie 14th, 2019 at 18:22

    […] Eroii fără nici o zgârietură ai unei revoluţii fără nici un agresor […]

Adauga un comentariu