A șaptea dimensiune

Paul Morand, diplomat de carieră, scriitor, membru al Academiei Franceze, a dat prima oară cu nasul de români prin 1913, când l-a cunoscut pe Emmanuel Bibescu la Londra. S-a împrietenit apoi cu Anna de Noailles, Martha Bibescu, Elena Văcărescu şi cu Elena Şuţu, viitoarea soţie, în fine, nici unul vreun român de colea.

Îi plăcea să bată drumurile (“Primul Flaubert al călătoriilor dezinteresate…”, scria despre el Mihai Ralea) şi tot bătându-le a ajuns la Bucureşti, despre care a scris o carte apărută la Editura Plon în 1935. Cartea (Bucuresti – Paul Morand) a apărut şi în limba română.

Călătoria lui Morand pe la noi este, cum bine zice, “o cură de nepăsare “, în care “vom învăţa să nu acordăm lucrurilor decât o valoare trecătoare şi un preţ relativ”. Asta într-o ţară în care, din nou vorba lui, “românul s-a odihnit întotdeauna pe seama celorlalţi de grija pentru treburile sale. E treaba grecilor, a nemţilor, a belgienilor, a francezilor, a englezilor să-i construiască drumuri, canale, fabrici (adesea, ei nu vor targe, de altfel, niciun folos din asta)…”

O ţară în a cărei capitală toată lumea întârzie la întâlniri, unde se fac vizite interminabile, în unele cazuri musafirii instalându-se cu anii prin casa vreunui boier încă nescăpătat. Un oraş în care nimeni nu mai crede în politică şi polticieni, unde şperţul e la el acasă şi unde trăncănitul la telefoanele instalate de americani mănâncă oamenilor cu bani câteva ore bune pe zi.

Ar mai fi şi altele, dar cum după 80 de ani lucrurile s-au schimbat complet, nu mai insistăm. Cartea merită citită măcar pentru a afla de unde am plecat, ca să ajungem ceea ce suntem. (“Academia Caţavencu”, nr. 472/2000)

Citeste si articolele:

• Pe cine a scuipat Iorga şi de ce
• Jurnale şi antijurnale la Paris
• Premiul Nobel pentru Excomunicare
• Constitutia libertatii
• Cartile copilariei