Evreii, cu acceptul USLamiştilor, ucid memoria eroilor neamului românesc

sâmbătă, septembrie 5, 2015 12:24

EvreiUSLamiștii, inclusiv Iohannis, au de gând să falsifice încă o dată istoria românilor

Postul iohannist (i)Realitatea TV avea aseară (4 septembrie 2015) o emisiune în care Ion M. Ioniță, un nenorocit ajuns să-și dea cu parerea pe la tembelizor, se întreba de ce românii, unii dintre ei, nu sunt de acord cu legea ce “elimină ura”. Acest Ioniță, daca nu ar fi un idiot, ar înțelege că ura nu se elimină prin legi. Ura se elimină prin alte metode. Prin iubire, de exemplu. Gabriel Liiceanu spunea că “o picătură de iubire topește un ocean de ură”. Jegul de Ioniță, și cei ca el, își imaginează că dau o lege care pune la zid o parte importantă a eroilor neamului romanesc și, automat, îi vom iubi pe evreii care ne-au adus comunismul, de exemplu. Ceea ce nu știu aceste gunoaie umane, sau nu vor să conștientizeze, este un lucru elementar: dacă vrei să crești doza de ură, dai legi care lovesc în memoria natională. Cum poți, Iohannis ce ai promulgat legea, să mă obligi să nu-l apreciez pe Mareșalul Antonescu, cel care muncea pentru această țară, nu era tot timpul prin concedii? Cum vrea Mafia PSD-istă să nu-l iubesc pe Mircea Eliade, scriitorul care te duce într-o lume mirifică, în care uiti de mafioții Dragnea, Ponta etc. Cum vrea PNL-ul, care este de acord cu legea, să nu-l apreciez pe Emil Cioran, cel care este apreciat de milioane de oameni?

Evreii încearcă din nou, precum în anii ’50 a secolului 20, eliminarea culturii românești, a eroilor noștri, pentru a dezrădăcina acest popor si a-l face mai usor de manipulat

Iar evreii fac aceasta cu acordul USLamiștilor, adică a membrilor Uniunii Sovietico_Liberale. Și când te gândești că acest Iohannis era văzut ca omul care va face și va drege. Este un Nimeni când e vorba de a face bine. Iar când ești Nimeni faci rău prin neimplicarea ta. Acest Mutulică oare nu realizează că răul se dezvoltă pe fondul indiferenței celor buni? Acest Klaus, ce conjugă cu greutate verbe elementare din limba română, este bun doar la încurcat circulația pe drumurile publice din România, atunci când se deplasează cu girofaruri și escorte spre Sibiul unde prima doamnă își are afacerile? Iohannis, în opinia mea, este un fel de Ilici “KGB” Iliescu, ce încă nu a adus minerii, dar care are în jur o gașcă de mafioti, ce abia așteaptă să treacă la butoane pentru o continua jaful PSD-ist. Pe Iohannis îl doare-n bască de istoria românilor, doar nu este român, iar consilierii săi sunt mafioți adevărati, care râd în hohote atunci când aud de “fraieri” care chiar vor binele acestei țări.

Institutul “Elie Wiesel”, cu acceptul USLamiștilor ce guvernează România, a început eliminarea plăcilor comemorative ale eroilor neamului românesc

Institutul „Elie Wiesel” a eliminat la Sighet placa comemorativă a unui fost deţinut politic anticomunist.

Aici am ajuns. Evreii și USLamiștii ne spun pe cine să apreciem și pe cine nu. Memoria eroilor noștri este răstignită de evreii bolșevici și mafioții votați de o turmă îndobitocită, zi de zi, de Latrina 3 și Ponta_TV. Iar cei câtiva care nu avem creierul atrofiat nu facem nimic pentru a salva România milenară, România adevărată, înlocuită zi de zi de USLamiști cu România țiganizată, România mafioților care o fură și o distrug.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Evreii, cu acceptul USLamiştilor, ucid memoria eroilor neamului românesc”

  1. Ioan Rosca says:

    septembrie 5th, 2015 at 16:08

  2. Morgan says:

    septembrie 6th, 2015 at 11:51

    SUBSCRIU 1000%!!!!!!!!

Adauga un comentariu