A șaptea dimensiune

Ştefan cel mare n-a fost aşa de mare, Mihai Viteazul n-a fost atât de viteaz, iar Mircea cel Bătrân se pare că n-a fost atât de bătrân. În schimb, Ioan Vodă cel Cumplit pare să fi fost chiar mai cumplit decât bunul său renume.

Trecute în revistă cu spirit critic, cele două milenii de istorie “românească” sunt pline de surprize. Personajele cad în capcana mitologică şi se transfigurează spectaculos. Spontane sau premeditate, miturile astfel obţinute se colorează în diverse ideologii de moment şi compun figuri contradictorii. Ficţiunea eroică se strecoară când pe sub căciula voievodului, când prin slavona cronicarului, când printre faptele inexistente, când printre iambii poeţilor naţionali. Astfel, imaginarul rescrie manualul de istorie apelând la cele mai convenabile poveşti.

Volumul lui Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, are toate şansele să-şi menţină reputaţia de best-seller. Lucian Boia pune iar să defileze pe sub ochii noştri galeria actelor imaginare, a eroilor fictivi, a istoricilor amatori şi a înverşunărilor comice. Concentrat nu atât asupra istoriei cât asupra discursului istoric, autorul face statistică tonică, raţională a nenumăratelor versiuni private. Fiecare epocă are istoricii ei, fiecare istoric are istoria lui şi fiecare istorie are fanii ei. Aşa încât o discuţie elementară despre sursele acelei istorii poate umple de ridicol o întreagă echipă de eroi. De fapt, riscul ar fi dublu: pe lângă jena stârnită în panteonul naţional, o scrutare onestă a surselor ar rupe inima unei generaţii de creduli. În plus, istoria ca instrument de putere e bună de ţinut la îndemână.

Rezultatul e dezastruos: publicului i se livrează o istorie convenabilă şi liniştită, o versiune familiară, cunoscută deja, validată de uzul ei îndelungat, lipsită de răsturnări spectaculoase şi de riscul contaminării critice. În fapt, o istorie falsă: “Istoria aceasta cu români altfel decât ceilalţi şi supuşi persecuţiei celorlalţi, paradoxală combinaţie de superioritate iluzorie cu un obsedant complex de inferioritate, ilustrează o stare nepotrivită vremurilor de azi. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat şi abandonarea în mrejele lui perpetuează confruntarea în raport cu ceilalţi şi imobilismul în raport cu noi înşine. Nu este cazul să ne ştergem din memorie câmpurile de bătălie. Dar poate vom reuşi, aşa cum au reuşit francezii şi germanii, să desluşim în ele semnificaţii noi.”

Un lucru e clar: n-o să ştim precis cât de mare a fost Ştefan cel Mare, nici cât de bun Alexandru cel Bun, fiindcă pur şi simplu n-am fost acolo. Dar până vor inventa inginerii maşina timpului, e recomandabil să călătorim în trecut cu istoricul Lucian Boia. (“Academia Caţavencu”, nr. 550/2002)

Citeste si articolele:

• Uimitologie naţională
• Barbarii cei simpatici
• Rolul boborului în istorie
• Lucrare scrisă la istorie
• Îndreptar hazliu de tragedie