A șaptea dimensiune

Între 9 şi 12 noiembrie 1330, Basarab I a dat ordin micii sale armate de ţărani să astupe cu bolovani, smoală, vipere şi săgeţi un anume defileu rămas în memoria colectivă sub numele Posada. Talentul lui de bun strateg s-a vădit mai ales în aceea că sub stratul combinat de cataroaie, ţepuşe şi sudălmi în limba cumană, istoria a descoperit oastea lui Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei şi, pe vremea aia, duşmanul nostru preferat. Dar, cum această frumoasă bătălie am înfăţisat-o cititorului cu multe episoade în urmă, vom spune doar că, după consumarea ei, călătorul străin care se interesa de independenţa Ţării Româneşti era invariabil îndrumat spre cetatea de la Câmpulung, să-i explice Întemeietorul ce şi cum cu dânsa.

Estimp, adică vreo zece-cinşpe ani mai târziu, o hoardă compusă din tătari şi caii lor stătea tolănită în zona deluroasă a Bacăului, plictisită de cât jefuise biata Moldovă. Hoarda se întorcea istovită de peste munţi, din Transilvania, unde trecuse prin foc tot ceea ce nu trecuse prin sabie. Şi cum stăteau ei, calmâcii, întinşi pe iarbă, nici nu le trecea prin cap că Ludovic al Ungariei le pusese gând rău. Aşa se face că, pe la amiază, când hanul îşi făcea somnul de frumuseţe, iar supuşii lui îl urmau, ca întotdeauna, Dragoş din Maramureş le-a picat în cap, în spinare şi în alte puncte vitale, după cum îl rugase suzeranul său maghiar. Expediţia în care tătarii au fost făcuţi pilaf şi goniţi în stepa Buceacului în 1345 a fost încropită din românii lui Dragoş şi secuii lui Andrei, fiul lui Laţco.

După răsunătorul măcel, văzând cât de meseriaşi sunt maramureşenii când e vorba de bătaie, Ludovic s-a gândit că n-ar strica să-şi apere trecătorile din exterior. Aşa că Dragoş a primit permisiunea să-şi aşeze trupa în Moldova, să se facă voievod între hotarele ei de azi şi să apere, în schimbul tronului, trecătorile spre Transilvania. Asta ar fi o versiune a descălecării, în care observăm că vitejia şi patriotismul românesc sunt cam nesigure, deci nedemne să figureze în manualul unic de istorie. O vom căuta aşadar în manualele alternative. Iar pentru cel singur şi irepetabil n-avem decât să păstrăm varianta cu zimbrul şi căţeaua Molda, cu partida de vânătoare a lui Dragoş şi cu slugărnicia cronicarului de curte care, pentru un apartament mai acătării în centrul cetăţii, pe bulevardul Victoria Feudalismului, e posibil să fi cam exagerat. (“Academia Caţavencu”, nr. 412/1999)

Citeste si articolele:

• Negru Voda trece, cu tovarasi zece
• Cincizeci de ani de apatie medievala
• 21 – 22, ce-ati avut cu Litovoi?
• Uite-acusi, acusi, acusi, Basarabia-i la rusi
• Morti de foame si fara elen, turcii mancau bataie la Smardan