A șaptea dimensiune

Any Given Sunday – Duminică, pierzi sau câştigi; SUA; 1999; regia: Oliver Stone; cu: Al Pacino, Cameron Diaz, Dennis Quaid etc.

Aceşti supraoameni încruntaţi şi ţestele lor zburătoare

Viaţa bate filmul, cică. Da’ fotbalul american bate viaţa de-i rupe oasele şi-i sparge dinţii pân’ o bagă în spital cu ochii scoşi. Iar faza asta o aflăm, of course, tot dintr-un film: cel amintit mai sus. Să vezi pe ecran că sportul nu-i decât o metaforă a vieţii nu-i o şmecherie prea nouă. Uite că, totuşi, singurătatea regizorului de cursă lungă iscă o producţie deloc banală, făcută să te ţină-n scaun pe parcursul unor lungi minute care, deşi 151, nu-s deloc adormitoare.

Naraţiunea nervoasă – cu un montaj plin de draci, tăind cadrele la zecime de secundă – se adaptează realităţii unui sport dur, ce-i transformă pe jucători în gladiatori, iar pe vedete – în zei ai vremurilor noastre. Până la urmă, dincolo de ritmul de secol XXI, morală story-ului e una americană din veacul vecilor: într-o înfruntare unde există învinşi şi învingători, important e să te lupţi în echipă, yard după yard şi secundă cu secundă, până la capăt.

La capăt, unde afli că – vorba unui popă, mai pe la începutul filmului – “… într-o bătălie, ploaia cade la fel peste războinicii din amândouă taberele… În tranşee, nu există atei”. Câmp de bătaie şi loc de închinăciune, stadionul de fotbal american găzduieşte, iacătă, o superproducţie dură şi emoţionantă – violentă adesea, patetică uneori. Cu aşa regizor (Oliver Stone) şi cu un asemenea protagonist (Al Pacino) – filmul este mare de la început la sfârşit şi invers. Unii merg duminica la biserică, alţii – pe stadion. Da’ la fel de bine poţi fi în ambele locuri deodată, dacă vizionezi acest film care-ţi taie respiraţia. (“Academia Caţavencu”, 453/2000)

Citeste si articolele:

• Filme vechi, dar bune (VIII)
• Filme vechi, dar bune (VII)
• Filme vechi, dar bune (VI)
• Filme vechi, dar bune (V)
• Filme vechi, dar bune (IV)