Grigore Gheba, matematicianul genial luat prizonier de rusi si interzis de comunisti

miercuri, aprilie 6, 2016 15:42
Posted in category Educatie

Grigore Gheba, matematicianul genial luat prizonier de rusi si interzis de comunistiDupă anul 1950, toți elevii din România s-au pregătit la matematică folosind culegerile scrise de genialul matematician Grigore Gheba

Grigore Gheba a scris peste 30 de culegeri de matematică, într-un tiraj de şase milioane de exemplare. Cu siguranţă, nu există român din generaţia după anul 1950 să nu fi auzit de ilustrul matematician Grigore Gheba, omul despre care se spune că a scos la tablă toţi elevii din ţară, datorită excepţionalei sale culegeri de matematică pentru învăţământul gimnazial. Au fost vremuri când toţi profesorii de matematică din România îşi desfăşurau orele prin intermediul culegerii, elevii ajungând să fie viseze şi noaptea problemele din culegerea de „Gheba”. Matematicianul a fost un personaj fabulos, cu o poveste de viaţă demnă de un scenariu de film. Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912, în satul Poeniţa din comuna vrânceană Dumitreşti, într-o familie extrem de săracă, cu şapte copii.

Prizonier la ruși

Mai târziu, acesta urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău, devenind sublocotenent, din această calitate înrolându-se pe front, ca militar al Armatei Române. Grigore Gheba a participat la luptele de la cotul Donului, cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, unde au murit peste 150.000 de soldaţi. El a scăpat cu viaţă, dar a fost capturat de ruşi şi ţinut prizonier un an. „În vagonul meu aveam nouă morţi şi, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Într-un alt vagon, cei rămaşi în viaţă taiasera fesele morţilor şi le mincaseră. După ce am trecut prin trei lagăre, dintr-un barbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem să cântaresc 39 de kilograme. Atunci a apărut îngerul vieţii mele”. Îngerul descris de matematician era medicul lagărului, o frumoasă rusoaică, blondă cu ochi albaştri, Marusia Anka, care l-a recuperat mai mult mort decât viu dintr-o groapă comună în care l-au aruncat ruşii, gândind că este deja decedad. Între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, sfârşită tragic, prin moartea Marusiei, exterminată de sovietici, din cauza idilei, chiar în lagărul în care s-au cunoscut.

Interzis de comuniști

În 1975 i s-a interzis să-şi mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i ţară, lucru care i-a deranjat pe şefii partidului comunist. Spune că acest lucru i s-a tras de la Zoe Ceauşescu, care era invidioasă pe popularitatea sa, astfel că pentru o perioadă a rămas fără slujbă şi a trăit din meditaţiile pe care le dădea acasă.

După ce i s-a ridicat interdicţia de a mai publica, la intervenţia unor „tovarăşi de bine”, Grigore Gheba a publicat mai multe culegeri de matematică, succesul lor constând, conform propriilor mărturisiri, prin faptul că a arătat matematica la nivelul de înţelegere al elevilor şi că a putut descoperi greşelile pe care elevii le fac frecvent şi lipsurile pe care le au de la şcoală.

Sursa (citeste mai mult)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Grigore Gheba, matematicianul genial luat prizonier de rusi si interzis de comunisti”

  1. Cele 17 ecuatii care au schimbat lumea | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 26th, 2016 at 10:41

    […] Grigore Gheba, matematicianul genial luat prizonier de rusi si interzis de comunisti […]

Adauga un comentariu