I love you America, whatever you are
duminică, decembrie 13, 2020 8:40
Jean-Francois Revel, Obsesia antiamericană
Mulţi dintre români, europeni cu ştaif mâine-poimâine, sunt din ce în ce mai convinşi că americanii s-au cam tâmpit, că nu mai sunt ce-au fost pe vremea Războiului Rece, că au devenit un jandarm planetar cu năravuri mondialiste, gata să dea un pulan în cap oricui îndrăzneşte să mişte în frontul antiterorist.
Mai este şi stânga culturală americană, fructul transformării flower-power-ilor care căscau gura la Marcuse prin anii ’60 în politicieni şi ştabi universitari, iar asta mai adaugă, în opinia multora, o ditamai pată naegră pe chelia unghiului Sam, făcând din America un alt prilej de deznădejde pentru cei trecuţi prin drama comunismului.
Europa ne face cu ochiul cum că ne-ar vrea (era anul 2004 – n.m.), America e departe şi se ia-n gură cu toţi arabii, vrea petrol şi-l caută cu lumânarea, noi ce dracu’ să mai credem? Cam asta e dilema care străbate din când în când şira spinării noastre intelectuale şi care de obicei se lasă cu două tabere: unii ţin cu americanii, iar alţii cu sârbii, cu afganii, cu irakienii şi cu Dumnezeu ştie cine o mai fi la rând.
Dacă totuşi sunteţi un fan al Americii, aveţi dilema asta şi nu ştiţi cum să faceţi, atunci puneţi mâna pe cartea lui Ravel şi tot aburul nehotărârii vă va ieşi din minte ca un djin rău. Căci toţi cei care huiduiesc America sunt luaţi şi tocaţi mărunţel, iar ipocrizia lor este deconstruită de o manieră de cele mai multe ori irefutabilă.
Antimondialişti ghiftuiţi cu haleală capitalistă şi dependenţi de Internet călătoresc cu avionul pentru a demonstra împotriva mondializării, arabi prigoniţi de ayatolahi şi adoptaţi de democraţiile occidentale care ies şi urlă în gura mare pentru cauza terorismului islamic, lubeniţe ecologiste franco-germane cu miez roşu zaharisit, cam astea sunt personajele ce populează cartea lui Ravel.
De ce e important să citiţi cartea asta? Pentru că unul dintre reproşurile favorite ale românilor, adresate (în 2004 – n.m.) frecvent Americii, este că ea nu pricepe realităţile locale şi se aruncă aiurea-n tramvai să înghesuie pe gât democraţia liberală unor băştinaşi cu mentalităţi şi religii sofisticate, irakienii de exemplu. Dar când un tip ca Saddam aduce la putere un partid socialist (Baas) într-o ţară islamică, e pretenar cu sovieticii care-i susţin dictatura, înfometează toată arăbimea, împuşcă şi gazează cum vrea muşchiuleţul lui şiiţi, kurzi şi sunniţi, apoi, după pierderea susţinerii sovietice intră în criză de ideologie şi se converteşte la Islam ca Miloşevici la ortodoxism, atunci daţi-mi voie, nu americanii sunt de vină, ci pur şi simplu irakienii sunt imbecili. (“Academia Caţavencu”, nr. 656/2004)
Citeşte şi articolele:
