A șaptea dimensiune

Convorbiri tovărăşeşti pe tema bordelului

Cum stam io aşa şi mă muncea gândurile în legătură cu nu mai ţin minte ce, hop! apare tovarăşu’ Dej, că hâr, că mâr, că aş dori să ştiu şi părerea ta, bă Nicule, în ce priveşte un anumit aspect şi anume, dacă să facem sau nu împroprietărire, că tot se vorbeşte. Că cică ce poziţie să adoptăm noi faţă de problema asta, fiindcă pământu’ ne priveşte şi pe noi, de vreme ce ne desfăşurăm activitatea în el.

“De, ştiu şi io ce să zic, tovarăşu’ Gheorghiu, zic. Io cred c-ar trebui să ne luăm problema asta dă pă cap, da’ mi-e teamă că e imposibil să ne mai dezgroape pă noi cineva. Ie drept, o speranţă ar mai fi dacă iese tot comuniştii la alegeri, da’ până atunci cred că o să recoltăm tot rădăcini, deoarece tulpinile e pă partea cealantă, în lumea dă dincolo, ca să mă iesprim aşa.”

S-a uitat la mine cu privirea aia a lui tristă, ca atunci când a venit de la Moscova cu uraniu la plămâni. “Ai dreptate, zice, aşa mă gândeam şi io, da’ am vrut să văd şi poziţia ta, să verific dacă mai e unitate dă idei şi dă concepţii între noi, cadrele cu iesperenţă.”

Ei, şi când sta să plece, să scap dracu’ dă el odată, taman atunci pică Tovarăşa pe uşă supărată foc. “Auzişi, Nicule, că ăştia dă drumu’ la bordele? Bună ziua, tovarăşu’ Gheorghiu!” “Ce bordele, zic, tractire, ca pă vremea dujmanului de clasă?”
“Iegzact. A băgatără alantăieri legea la ei la parlament, că cică să nu fie lângă biserică la mai mult de două sute dă metri!”
“Cine, parlamentu’?” zice Dej.
“Nu, frate, şantanu! Vrea să le puie la două sute dă metri de şcoli, dă biserică, dă tineret, dă congrese şi dă teatre, după câte-am înţeles io, că citii pă fugă, n-avui timp. Uită ieri popa ziaru’ pă sicriu la un amărât de-l îngropară beat, şi prinsăi un titlu şi două fraze până la prima lopată dă pământ.”
“Asta-nseamnă că ei recunoaşte ceva grav, şi anume că şi capitalizmu’ are curvele lui” sare tovarăşu’ Dej.
“A, încă ceva, zice Tovarăşa. Dacă reţinui io bine minte, cică limita la curve vrea s-o puie op’şpe ani, să fie majore cândo-ncepe activitatea dă regulare, ca să mă iesprim – hi, hi – c-o glumă mai fără perdea.”
“Op’şpe ani?, zice gânditor toavrăşu’ Dej. Mie-mi pare cam mult. Ş-adică pân’ la op’şpe ani ce să facă, să stea? Că fără iesperenţă pragmatică, pregătirea teoretică nu face doi bani. Uite, noi, din punctu’ ăsta dă vedere, socializmu’, vreau să zic, ierea mai progresist. Îţi dădea ocazia să te afirmi dă tânăr. Apropo, tu Lenuţo, parcă-ţi începuseşi viaţa revoluţionară în gară la Titu pă la paişpe ani, nu? Nicu ştiu că chiar şi mai dăvreme. Ţin şi-acuma minte când stăteam cu el în celulă la Târgu Jiu. Ce mai meserie ştia hoţomanu’! Şi n-avea nici două’j de ani! Mi-amintesc şi-acum cum ne ridica el noaptea nivelu’ ideologic la toţi tovarăşii când dezbăteam noi în ilegalitate problemele morale ale socializmului!” (“Academia Caţavencu”, nr. 391/1999)

Citeste si articolele:

• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XII)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XI)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (X)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (IX)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (VIII)