Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XXVI)

duminică, ianuarie 14, 2018 19:09
Posted in category Dictatura comunistă

De la stanga: Ion Iliescu si Nicolae CeausescuScopuri capitaliste şi metode comuniste

– Mă Nicule, îl auz seara trecută pă tovarăşu’ Dej, şă ştii că mie mi-a rămas mintea la ce-am discutat noi zilele astea. Treaba aia cu proprietatea să ştii că-i mai adâncă decât credeam noi. Ţii minte cum zicea ăla, cum dracu-l cheamă? Nu mai ştiu! Ăla, bă, care-a îngropat capitalizmu’!
– Tovarăşu’ Lenin?
– Noo, Lenin i-a îngropat pă capitalişti.
– Tovarăşu’ Stalin?
– Eee, pă dracu’, Stalin! Ăsta i-a îngropat pă comunişti. Altu’, bă, mai dincoace!
– Tovarăşu’ Gorbaciov?
– Din câte-mi amintesc io, tovarăşu’ Gorbaciov te-a îngropat pă tine şi p-alde nevastă-ta.
– Nu ie adevărat! Pă noi ne-a îngropat alt tovarăş, ca să ne ia funcţiile!
– În sfârşit, dă-l dracu’! Avem flapsus, cum îi zice când îţi pierzi reţinerea dă minte. Important e că unu’ de-alde ăştia zicea că căpitalizmu’ îl îngropi cu mijloacele şi cu metodele comunizmului. Uite, dă exemplu, treaba cu proprietatea: când le-am luat-o noi la moşieri, la industriaşi şi la burgheji era în stare bună. Avea plusvaloare, avea recolte, avea vile, avea blocuri, hectare şi păduri în regulă. Este? Este. Acuma, când e s-o ia înapoi, mai are?
– Păi, de unde să mai aibă tovarăşu’ Dej? Ce, clasa muncitoare a stat cu mâinile-n sân? Nu munca l-a creiat pă om? N-a pus clasa muncitoare osu’ la muncă? Nu l-a creiat ia pă om din om bogat în om al muncii?
– E, când o vrea să facă iar capitalizm, nu trebuie să le dea proprietatea înapoi aşa cum a fost?
– Dacă vrea capitalizm, io zic că trebe.
– Păi, şi mai e la fel?
– Nu, da’ Tovarăşa mi-a zis ieri că moşierii ar lua-o şi-aşa cum e.
– Ar lua-o, săracii, da’ uite aici vine treaba cu metodele şi mijloacele comunizmului.
– Adică, cum vine?
– Adică n-o s-o pupe nici aşa cum e, că i-a scos datori.
– Pă burgheji?
– Pă burgheji, pă moşieri, pă capitalişti, pă chiaburi, pă toţi. Cică aveau datorii la confiscare.
– Avea pă dracu’! Păi, dacă avea datorii, din ce bani mai iedificam noi societatea socialistă? Păi, ieram noi aşa proşti să facem naţionalizare să ne legăm la cap cu pagubele lor? Ie tâmpiţi, dacă zice aşa ceva, tovarăşu’ Dej. A, poa’ să zică c-am fost iesploatatori! Asta da. Da’ că a avut datorii, în nici într-un caz, că nu mai ajungeam noi cine-am fost şi nici ăştia de azi n-ajungea iei cine-a ajuns! (“Academia Caţavencu”, nr. 406/1999)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XXVI)”

  1. Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XXVII) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 17th, 2018 at 15:09

    […] Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XXVI) […]

  2. Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XXVIII) | A șaptea dimensiune says:

    mai 3rd, 2019 at 16:52

    […] Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XXVI) […]

Adauga un comentariu