Iliescu şi securiştii

sâmbătă, decembrie 21, 2019 12:52
Posted in category Iliescu KGB

Ion Iliescu si Nicolae CeausescuPoate mai bine decât oricine, Ion Iliescu ilustrează definiţia unui subiect de dramă, chiar după definiţia manualelor de literatură – este un personaj tragic, în împrejurări tragice. Trăind într-o lume pe care o înţelege din ce în ce mai greu şi o acceptă aşijderea, fostul şi actualul (era 2004 şi KGB-istul criminal Ion Iliescu era preşedintele României – n.m.) preşedinte al ţării s-a văzut nevoit să acţioneze nu o dată împotriva convingerilor şi a valorilor în care a crezut o întreagă viaţă şi chiar să se lepede de acestea – ca şi apostolul Toma, de trei ori.

Educat mai întâi la Bucureşti şi Moscova în spiritul dogmelor staliniste, a abjurat prima oară pentru a trece la populismul hruşciovist. A doua oară s-a lepădat de Ceauşescu, la începutul anilor ’80, pentru a urca în barca reformatorilor comunişti a lui Gorbaciov. A treia oară s-a întâmplat în momentul în care a fost nevoit să-şi facă cruce în public şi să-şi înghită pentru totdeauna laudele la adresa marxismului.

După “primul” său mandat de şapte ani, am trecut deja (era 2004 – n.m.) de al zecelea an în care Ion Iliescu joacă rolul principal în politica românească. “Cine-a cinci ani la ruşi / Nu poate gândi ca Bush”, spunea o populară lozincă din primii ani de după Revoluţie, cu referire directă la fostul şi actualul (era 2004 anul apariţiei materialului de presă pe care tocmai îl citiţi – n.m.) preşedinte al ţării.

Chiar dacă sub presiunea imensă a structurilor securisto-comuniste, care au infiltrat treptat opoziţia, aceasta a ajuns să fie controlată şi coruptă, iar partidele care o reprezentau în plan politic au fost fie compromise, fie au fost aduse în pragul desfiinţării, adevărul lozincii de mai sus rămâne valabil: Ion Iliescu este incapabil de o politică internă şi externă consecventă, pro-europeană şi pro-NATO.

Tributar vechiului stil din anii de glorie ai lui Ceauşescu, Ion Iliescu şi-a oferit larg zâmbetul Occidentului, în vreme ce acţiunile sale atât pe plan intern, cât şi pe plan extern au încercat să sălveze tot ce se putea salva din zaţul surogatului securisto-comunist.

Uneori, aceste eforturi au fost cu totul notabile şi Ion Iliescu este autorul unor adevărate tururi de forţă, căci nu este prea uşor să gândeşti ca Miloşevici (fost dictator sârb, criminal de război, care s-a sinucis – n.m.), să continui să crezi că ţara este judeţul Iaşi şi tu prim-secretarul ei şi în acelaşi timp să pozezi în democrat convins, adept al economiei de piaţă şi al integrării euro-atlantice.

Acesta este tabloul general în care supravieţuirea Securităţii, poate în condiţii mai puţin glorioase decât cele din anii comunismului, dar la fel de profitabile atât pentru protectorii politici, cât şi pentru cei protejaţi, a fost posibilă.

Nu ar mai fi existat picior de securist în structurile de stat, de la servicii secrete la aparatul guvernului şi cel al administraţiei locale, de la politică la afaceri, dacă “Lista lui Secu” ar fi publicat-o nu Academia Caţavencu, ci Monitorul Oficial. Şi nu ar fi fost suficient doar să vedem pe unde s-au cocoţat foştii securişti, ci şi să fie daţi jos de acolo.

Dar ca aşa ceva să se întâmple era nevoie de o voinţă politică fermă în favoarea democraţiei şi deci incompatibilă cu personalitatea lui Ion Iliescu. Doar Ion Iliescu a refuzat să semneze vreun decret care să prevadă desfiinţarea Securităţii şi a Partidului Comunist Român.

“Bunicuţa” l-a crescut pe genunchi nu doar pe arogantul său urmaş, Adrian Năstase, ci şi pe “naşul” spiritual al acestuia, securistul Priboi.

Aşa se face că până astăzi (era 2004 – n.m.) Securitatea e-n toate cele ce sunt.

Şi pentru că toată corupţia, sărăcia, hoţiile şi amărăciunea cu care foştii securişti şi foştii activişti comunişti au copleşit ţara trebuiau să poarte un nume, li s-a spus, simplu, Ion Iliescu. (Marius Oprea)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu