În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic

vineri, octombrie 15, 2010 19:00
Posted in category Educatie

Stop indoctrinarii religioasePrecizez de la început, pentru a evita orice altă interpretare, că sunt creştin, chiar dacă nepracticant. Din păcate, am mari îndoieli că multe din practicile ortodoxe din România au cea mai vagă legătură cu învăţătura creştină. Totuşi, am toată admiraţia şi respectul faţă de martirii ortodocşi ucişi de bestiile bolşevice sau faţă de marii teologi răsăriteni care au dat strălucire învăţăturilor ortodoxe.

După 1989, însă, s-a întâmplat ceva straniu pentru mine: toţi politrucii atei ai lui Ilici Iliescu se perindau înconjuraţi de preoţi pe la tot soiul de sindrofii, îşi făceau cruce de ochii lumii, pentru a fura şi a comite fărădelegi în spatele uşilor închise. Astfel, alianţa ortodoxo-comunistă BOR+FSN a comis cel ami grav atentat la libertatea conştiinţei din România, prin introducerea obligativităţii studiului religiei în şcoli. Mai mult decât atât, teoria evoluţionistă a fost serios marginalizată, aruncând educaţia din România în cel mai pur obscurantism religios.

Rezultatele studiului religiei în şcoli se văd la ştirile de la ora 17 pe ProTV. În România profundă, studiul religiei înseamnă mult formalism şi nimic mai mult. Iar programa şcolară, propusă probabil de BOR, este alcătuită de parcă am fi în anul 1024. Din aceste motive şi din multe altele sunt pentru încetarea îndoctrinării religioase în şcolile din România. Am găsit şi un apel foarte pertinent în acest sens, prezentat mai jos.

Stimate domnule Ministru,

Îndoctrinarea politică a elevilor practicată de regimul comunist prin instituţiile de învăţământ a fost înlocuită, după 1989, de îndoctrinarea lor religioasă. Sistemul educaţional nu a fost pus în slujba dezvoltării libere, în spirit pluralist a personalităţii copiilor şi tinerilor, ci a fost aservit intereselor doctrinare ale bisericilor, îndeosebi ale celei majoritare din România.

În locul unei discipline de studiu asupra istoriei şi diversităţii religioase din ţară şi din lume s-a optat pentru o manieră confesională, unilaterală, de prezentare a religiei. Cercetările realizate în ultimii ani de către „Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă” şi „Liga Pro Europa” probează că, în şcoli, au loc numeroase şi grave abuzuri asupra copiilor privind dreptul lor la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie. Acestea sunt generate, în cele mai multe cazuri, de către serioase neajunsuri ale sistemului public de învăţământ, nefiind vorba de situaţii izolate.

Ritualurile religioase în şcoli încalcă neutralitatea confesională a statului român prevăzută de lege1. Simbolurile religioase ale unui cult anume expuse în sălile de curs reprezintă o formă de prozelitism şi o discriminare. Manualele de religie aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului promovează de multe ori ritualismul excesiv, o morală întemeiată pe ameninţarea cu pedepse fizice asupra copiilor, un spirit antiştiinţific şi intoleranţa faţă de alte culte şi faţă de atei. Elevii şi părinţii lor nu sunt informaţi corect cu privire la statutul facultativ al orelor de religie, foarte mulţi dintre ei, dar şi mulţi dintre profesori şi directori de şcoli, considerând religia, în mod eronat, drept materie obligatorie de studiu. Întregul învăţământ religios din România se află sub influenţa şi controlul Bisericii Ortodoxe Române, directorul din cadrul Ministerului pe învăţământul religios fiind teolog ortodox.

Astfel, învăţământul religios din şcolile publice din România este, în acest moment, contrar valorilor şi principiilor educaţionale, democratice, culturale şi de civilizaţie asumate de Uniunea Europeană şi de Consiliul Europei iar acest lucru generează o confuzie a valorilor în rândul copiilor şi tinerilor.

Vă solicităm, domnule Ministru, să întreprindeţi eforturi substanţiale pentru a respecta dreptul elevilor din România la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie. Cu atât mai mult cu cât principiile liberalismului asumate de către partidul din care faceţi parte, postate pe site-ul acestuia, afirmă la Cap. 11 Statul neutru şi legea liberală, Art. 37., următoarele: „Neutralitatea statului liberal priveşte, pe de altă parte, separarea sa de orice dogmă religioasă.”

Domnule Ministru, vă solicităm ca, în toate deciziile privind statutul religiei în şcoli, să ţineţi cont de Recomandarea nr. 1720 (2005) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei4 privind educaţia şi religia, care prevede, printre altele, că:
Adunarea recomandă, de asemenea, Comitetului de Miniştri să încurajeze guvernele statelor membre să asigure studierea religiilor la nivelul învăţământului primar şi secundar, pe baza următoarelor criterii:

– scopul acestei educaţii să fie acela de a le permite elevilor să descopere religiile practicate în ţările lor şi în cele învecinate, de a-i face să înţeleagă că fiecare are acelaşi drept de a crede că religia lui reprezintă „adevărata credinţă” şi că alţi oameni nu sunt altfel de fiinţe umane datorită faptului că au o altă religie sau nu au nici una;

– să includă, cu totală imparţialitate, istoria principalelor religii, precum şi opţiunea de a nu avea nici o religie;

– să le ofere elevilor cunoştinţe care să le permită să fie în siguranţă faţă de susţinătorii unei practici religioase fanatice;

– să nu treacă dincolo de graniţa dintre cultură şi practicare a unei religii, chiar şi în situaţia unei ţări în care există o religie de stat. Scopul nu este acela de a inocula o credinţă anume, ci acela de a îi face pe copii să înţeleagă de ce religiile sunt surse de credinţă pentru milioane de oameni;

– profesorii de religie trebuie să fie anume pregătiţi. Ar trebui să fie profesori în domeniul cultural sau literar. Ar putea fi totuşi acceptaţi ca profesori şi specialiştii într-o altă disciplină;

– autorităţile statale ar trebui să se implice în formarea profesorilor şi să conceapă programele de învăţământ care să fie adaptate specificului fiecărei ţări şi vârstelor elevilor. În realizarea acestor programe, Consiliul Europei va consulta toţi partenerii implicaţi, inclusiv reprezentanţi ai credinţelor religioase.

Întrucât situaţia la care s-a ajuns în şcolile din România sub acest aspect este deosebit de gravă, iar măsurile necesare din partea autorităţilor pentru a atenua situaţia se lasă aşteptate, „Asociaţia Umanistă Română” iniţiază campania civică „Stop îndoctrinării religioase în şcolile din România”.

Domnule Ministru, vă solicităm ferm să luaţi măsurile necesare pentru ca, începând cu acest an şcolar:

1. în şcolile şi liceele din România să nu mai aibă loc manifestări religioase colective ţinute cu prilejul deschiderii anului şcolar sau cu alte ocazii.

2. elevii şi părinţii acestora să fie corect informaţi cu privire la statutul facultativ al orelor de religie şi la faptul că fiecare elev cu vârsta de cel puţin 16 ani poate alege singur dacă să urmeze sau nu orele de religie.

3. simbolurile religioase să fie retrase din şcoli şi licee în conformitate cu Hotărârea din 21 noiembrie 2006 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

4. să fie retrase imediat de pe piaţă manualele de religie care promovează intoleranţa faţă de alte culte şi faţă de atei sau care promovează o morală bazată pe ameninţarea cu pedepse fizice asupra copiilor (astfel de manuale sunt menţionate în Raportul recent privind educaţia religioasă în şcolile publice5 realizat de Liga Pro Europa).

5. să fie iniţiate de urgenţă consultări pentru realizarea unor programe de religie predată în mod neutru, în conformitate cu Recomandarea 1720 (2005) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consultări la care să participe organizaţii neguvernamentale pentru apărarea drepturilor fiinţei umane, specialişti în domeniul educaţiei şi culte religioase.

6. la conducerea învăţământului religios din România să fie numite persoane independente faţă de un cult anume, atât în cadrul MECT cât şi în cadrul inspectoratelor şcolare judeţene.

Demersul nostru vine şi în întâmpinarea îngrijorărilor exprimate de părinţii care constată tratamentul abuziv şi discriminatoriu la care sunt supuşi copiii lor şi colegii acestora, la orele de religie, în învăţământul public din România.

„Asociaţia Umanistă Română” va strânge semnături în favoarea scrisorii deschise până în data de 15 octombrie, urmând ca textul acesteia să fie depus la sediul MECT, însoţit de semnăturile strânse, vineri 17 octombrie a.c.

Domnule Ministru, suntem convinşi că, în măsura în care urmăriţi respectarea drepturilor fundamentale ale elevilor şi creşterea calităţii învăţământului românesc, nu veţi ignora demersul nostru şi veţi da curs solicitărilor din această scrisoare deschisă.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

10 Responses to “În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic”

  1. Neinfectat De Comunism says:

    octombrie 15th, 2010 at 21:16

    BOR are f. multe bube in cap dar stiu ca pot aduce voturi frumoase oricarui partid nemernic care le promite ca dosarele popilor turnatori nu vor fi facute niciodata public…trist, de asta au si atata succes iehovistii, adventistii, evanghelistii, etc, la a converti romani deziluzionati de habotnicia, rigidiatea,, indolenta si nesimtirea popilor romani…

    la mine pe blog o alta idiotenie marca Victor Prostescu: "Românii din diaspora au votat ca răul să rămână în țară. O răzbunare pe cei care n-au plecat"

  2. Dumitru Caruntu says:

    octombrie 16th, 2010 at 6:18

    Asa-i, politicianul roman prefera sa comita ilegalitati sub semnul crucii, iar clerul ortodox si nu numai nu are minima decenta de a inlatura din randul lui turnatorii la Securitatea bolsevica. Sunt, oare, atat de multi?!

  3. Adrian Stoica says:

    octombrie 17th, 2010 at 19:46

    "Precizez de la început, pentru a evita orice altă interpretare, că sunt creştin, chiar dacă nepracticant."
    Am intalnit de multe ori aceasta exprimare si, sincer, n-o prea inteleg. Ce vrei sa spui? Ca nu te duci la biserica decat de inviere si inca la vreo cateva sarbatori? Ca nu tii toate posturile?
    Stii ce cred eu? Ca, de fapt, stii ca religia, oricare, nu numai "crestinismul" e un mare kk, dar iti e cam peste mana sa recunosti.

  4. Adrian Stoica says:

    octombrie 17th, 2010 at 19:56

    Off-topic: N-am mai trecut de mult pe aici … asta este.
    Stiu ca esti profesor, ca si mine… Sper ca nu gresesc.
    Am o mica intrebare, poti sa nu raspunzi daca nu vrei, dar m-as bucura daca ai face-o.
    Asadar: cam la cat ar trebui sa scada salariul tau pentru ca in mintea ta sa poata incolti ideea ca, totusi, nu prea e cusher ce fac Basescu-Boc si, prin urmare, ar trebui incercat altceva?
    Multumesc si toate bune!

  5. Dumitru Caruntu says:

    octombrie 18th, 2010 at 17:20

    Pentru Adrian Stoica: (1)In mod sincer, cred ca Hristos a schimbat lumea, o lume barbara acum 2000 de ani si ceva mai civilazata astazi. Cred in adevarurile Evangheliei, dar nu cred ca intre mine si Dumnezeu trebuie sa intermedieze 1001 de sfinti si preoti. Ma consider 'crestin nepracticant' deoarece nu fac parte dintr-o comunitate religioasa, desi cred in invataturile crestine. (2)Salariile scad nu numai datorita lui Boc + Basescu. Salariile bugetarilor scad deoarece: (i)Romania este o tara corupta, mai ales cu 'ajutorul' PSD; (ii)in Romania s-a furat imens in ultimii 20 de ani; (3)in guvernarea Tariceanu s-au marit pensiile la 6.000.000 de oameni, fara nici o justificare economica; (4)Bombonel si Tariceanu au aruncat cu bani in 2004 (dublarea pensiilor ceapistilor) si 2008, desi Romania avea nevoie de acei bani pentru alte prioritati; (5)in Romania, Ilici Iliescu a adus minerii si a alungat investitorii straini, aceasta tara ramanand la cheremul fostilor comunisti in ultimii 20 de ani; (6)in Romania, se dau ajutoare la milioane de oameni, desi acestia nu sunt bolnavi, pot munci, iar aceste ajutoare au fost date de pesedisti si penelisti, transformand aceasta tara intr-o tara de asistati social etc. Desigur, au partea lor de vina si Boc, si Basescu, dar a-i vedea de neocomunistii din PSD si pe liberalii rosii ca 'ingeri imaculati' care au facut numai bine pentru Romania mi se pare o mare absurditate.

  6. umanistul secular says:

    noiembrie 23rd, 2011 at 4:24

    Nu suport cand se pronunta asupra acestor aspecte oameni complet neavizati sau tot felul de prozeliti, care nici macar nu cunosc argumentele Umanismului Secular, dar care nu ezita in a-si da cu parerea sau a insirui cuvinte fara niciun sens. Problema este ca se pierde esenta discutiei si ca multe dintre aceste persoane confuze nu fac decat sa mistifice sau chiar sa omita in mod intentionat adevaratele probleme aflate in falia dintre cele doua pozitii oarecum antagonice. Astfel de zeloti religiosi isi fac un obicei in a evita cu sarm niste chestiuni importante, fiind mult prea preocupati cu zugravirea unei aure false a partii adverse.

    Alta problema ar fi aceea ca marea majoritate a teistilor tind sa fie imuni la orice fel de argumente logice/umane, ancorand emotii subiectului si neputand astfel sa discute in mod argumentat. Cu alte cuvinte, religiosii tind sa ia ca pe un afront orice afirmatie aflata în dezacord cu credinta (lor), fiind astfel greu de intretinut o dezbatere obiectiva cu acestia. Cred ca se poate observa din diversele comentarii ce apar la asemenea post-uri sau thread-uri.

    Vi-l propun ca exemplu negativ pe Andrei Gaitanaru, un alt sclav al tiraniei supreme a teologiei, care pe lângă explicații fantasmagorice în legătură cu dialogul omului cu invizibilul, precum si cu relația pe care icoana o instituie cu cel care o privește (pe descopera.ro), elucubrează evlavios despre „lucrul Domnului” și în ziarul Lumina, primul ziar creștin din România:
    [i]
    „La finalul Sfintei Liturghii, părintele Adrian Făgeţeanu a venit înspre mine. Era senin, liniştit şi bucuros de faptul că sosirea noastră – aşteptată şi, în acelaşi timp, neprevăzută – ilustra, o dată în plus, sensul universal al Liturghiei. Pe chipul său se citea faptul că această împlinită întâlnire fusese pusă în act de Naşterea, Răstignirea şi Învierea Domnului. Prezenţa sa îmi spunea că ne-am întâlnit pentru că Altcineva a vrut să fim împreună, cu noi şi cu El.” Andrei Găitănaru – Ziarul Lumina, 22 Decembrie 2010, Cu toții împreună[/i] umanismsecular.blogspot.com

    Acest domn scria in Dilema Veche nr. 391, din perioada 11-17 august 2011, despre cum vede dansul problema educatiei despre religie si despre cum se raporteaza la ideile Umanismului Secular, creand o reprezentare complet falsa a umanistilor seculari si a ideilor propuse de acestia, vorbind mai degraba despre o viziune persoanala pe care o asociaza inadvertent cu sirul de caractere „Umanism Secular”.

    Datorita multitudinii acestor imagini aparute, ca raspuns la o problema foarte concreta, consider ca este necesar sa se precizeze faptul ca oricine considera ca dogmele si ideologiile ar trebui testate in loc de a fi acceptate pur si simplu, pe baza de credinta, care aprecieaza libertatea de gandire. de exprimare si de constiinta, orice persoana sceptica fata de existenta unui taram supranatural, careia raspunsurile oferite de religie ii sunt nesatisfacatoare, care sustine toleranta religioasa si separarea bisericii de stat in timp ce imbratiseaza principiile democratiei si drepturile omului, care considera ca moralitatea poate exista independent de autoritatea divina si ca gandirea critica impreuna cu metoda stiintifica ofera cele mai de nadejde mijloace pentru acapararea de noi cunostinte, se poate numi[b] umanist secular.[/b]

    Umanistii seculari nu doresc doar posibilitatea participarii (in principiu) la orele de religie specifice fiecarei credinte, iar problema nu este unde ii trimitem pe cei fara religie, ci dupa cum s-a mai spus si mai inainte, problema este catehizarea elevilor. Asoctiatia Secular-Umanista din Romania afirma ca in unitatile de invatamant de stat trebuie pastrata o stricta neutralitate religioasa. Nu ce a inteles (sau ce a vrut sa inteleaga) domnul Gaitanaru Andrei si altii asemeni lui. Este usor sa se arunce la cosul de gunoi algoritmul atat de labirintic al stiintelor, in schimbul fructului dogmatic, mult mai apetisant, gustos si usor de digerat. Daca veti intreba la intamplare un elev din Romania cum a aparut omul, va raspunde probabil ca a fost creat din tarana, de catre Dumnezeu, la fel ca regnurile, care au aparut spontan acum 6000 de ani, aruncand astfel in derizoriu siintele.

    Acesta este problema, oameni dragi si nu alta.

  7. Câţi atei sunt în România | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2015 at 21:25

    […] În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic […]

  8. Ce ştim despre Inchiziţie | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2015 at 22:17

    […] În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic […]

  9. Două decenii de îndoctrinare religioasă în România | A șaptea dimensiune says:

    martie 13th, 2015 at 21:47

    […] În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic […]

  10. Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României | A șaptea dimensiune says:

    mai 2nd, 2016 at 18:05

    […] În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic […]

Adauga un comentariu