În România, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată

vineri, octombrie 4, 2019 17:20
Posted in category Dictatura comunistă

SecuristiÎn urmă cu aproximativ 30 de ani, chiar pe la începutul lui ianuarie 1990, securiştilor le bătea inima cât un purice. Se treziseră dintr-odată, din vânător, vânat.

Deruta nu a durat mult. Au fost, cum ne reamintim, camuflaţi în uniforme şi unităţi militare, prin decizia autorităţilor de atunci, în frunte, cu voia dumneavoastră, cu Ion Iliescu, care a decretat trecerea fostului Departament al Securităţii Statului în cadrul Ministerului Apărării.

Unii au rămas în noul culcuş cazon până la apariţia, precum ciupercile după ploaie, a serviciilor secrete, unde s-au “transferat”. Alţii au luat decizia de a “se pensiona” şi au primit pensii substanţiale, în conformitate cu vechile decrete comuniste, pe banii contribuabililor pe care îi urmăriseră şi anchetaseră.

O altă parte a securiştilor au aşteptat până ce informaţiile la care avuseseră acces au început să capete “valoare de piaţă” sau până ce au fost “cooptaţi” în politică şi administraţie.

Practic, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată, ci a trecut cuminte, tot “la ordin”, în servicii secrete, afaceri sau politică. Regruparea securiştilor după “marea spaimă” din decembrie 1989 a fost una rapidă şi micile excepţii, şi ele nedureroase şi de scurtă durată, precum cea a “lotului Timişoara”, nu prea au făcut victime în aparat.

Aşa că nu este de mirare faptul că astăzi îi găsim pe “băieţi” scrutându-ne din ochii lor albaştri te miri de pe unde: primari, decani, parlamentari, afacerişti… Niciun fost securist nu s-a aflat pe listele lungi ale disponibilizaţilor din România tranziţiei.

Securitatea comunistă avea 15.312 angajaţi, în 1989. Ei bine, toţi aceşti criminali au huzurit după decembrie 1989, pe banii celor pe care i-au terorizat vreme de 45 de ani (sau pe banii urmaşilor celor torturaţi de Securitatea comunistă).

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “În România, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată”

  1. Cum erai racolat de Securitatea comunistă | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 11th, 2019 at 16:09

    […] În România, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată […]

  2. Crema Securităţii – de pe cizma dictaturii pe pantoful democraţiei | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 29th, 2019 at 20:04

    […] În România, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată […]

  3. Ora zero n-a venit | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 18th, 2019 at 20:41

    […] În România, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată […]

Adauga un comentariu