În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parlament de un violator

vineri, noiembrie 12, 2010 16:06

Famiglia PSDTupeul şi nesimţirea necomuniştilor din PSD şi a liberalilor roşii depăşesc orice graniţă morală. În timp ce România trece printr-o criză economică, măscăriciul Radu Mazăre merge în vacanţă Papua Noua Guinee, cheltuind ceva bani, din cei ai fraierilor care le-au permis pesediştilor să fure totul în această ţară. Acum câteva zile aflăm că parlamentarii PSD, Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu, au făcut sex cu minore la şcoala de vară PSD. Astfel, membrul PSD, Ioana, martor în dosar, povesteşte despre relaţiile sale sexuale cu Robert Negoiţă, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache:

„Am întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin de mai multe ori în anul 2007 , după ce ne cunoscusem la hotel şi ţinusem legătura telefonic. Am întreţinut actele sexuale atât la el acasă cît şi la hotel. Întâlnirile nu au fost intermediate nici de Costan şi nici de Tera. Am primit bani de la Robert de mai multe ori, nu numai atunci când am întreţinut acte sexuale”.

„La o petrecere organizată la Rin Grand Hotel l-am cunoscut pe Adrian Enache, cu care am ajuns să întreţin relaţii sexuale. În anul 2007, l-am cunoscut pe Bănicioiu Nicolae cu care am întreţinut o singură dată un act sexual, în anul 2009, în Delta Dunării, la o conferinţă PSD- şcoala de vară . Sunt şi eu membru PSD din 2009. S-a întâmplat pur şi simplu, nu am primit niciun ban pentru actul sexual întreţinut cu Nicolae Băniciou.”

Dovada procurorilor că deputatul Negoiţă a făcut sex cu o minoră

Deputatul Negoiţă către Peşte: „Pregăteşte fetele în costum de baie! Peştele: „Sunt a XII-a. Nu le lasă părinţii să plece.

O câştigătoare a unui concurs de miss a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu pesedistul Bănicioiu

Cine e Robert Negoiţă

Fiscul a pus sechestru pe averea deputatului pesedist Robert Negoiţă pentru TVA neplătit de 10 milioane de euro, plus penalizări

Iată cât de „săraci” şi „imaculaţi” sunt neocomuniştii din PSD. Trecem la liberalii roşii, acolo unde intra în Parlament sub sigla PNL, în 2008, Dan Bordianu, un fost violator. Acesta, împreună cu alţi doi amici, au fost condamnaţi în 1985, pentru viol, la 5 ani de puşcărie, cu executare. Pentru amănunte, urmaţi link-ul. Aceştia sunt liberalii roşii, care promovează în Parlamentul României democratice violatori şi alte gunoaie, dar ne dau lecţii de morală şi democraţie la tembelizor.

Iata cine-l facea cioban pe Presedintele Romaniei: un infractor jegos si un traficant de minore.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

15 Responses to “În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parlament de un violator”

  1. Neinfectat De Comunism says:

    noiembrie 13th, 2010 at 20:14

    libidinosi, perversi, hoti, manipulatori, demagogi, prostalai, panarame, paiatze, etc, etc…cama din astia e format psd-ul de cacao…

    la mine pe blog Biserica Catolica cauta preotzi exorcisti caci se pare ca au dat dracii in ei, BOR nu are nevoie caci ei au batut palma cu Scaraotschi inca din anii '50 cand au inceput sa toarne la Securitate…..

  2. Dumitru Caruntu says:

    noiembrie 14th, 2010 at 15:41

    Asa-i, este toata flora si fauna. Dar in special hoti ai avutului public, doar Romania le-a lasat-o mostenire un cizmar, care, la randul lui, s-a purtat cu aceasta tara ca si cum ar fi fost mosia lasata mostenire de taica-su.

  3. Cum au respins parlahotii votul prin corespondenta pentru romanii din Diaspora | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 19th, 2015 at 14:50

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  4. Ilie Nastase – 9 clase, acest tigan din partidul securistului Felix Voiculescu | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 19th, 2015 at 15:00

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  5. Pesediştii, hoţii care strigă ‘Hoţul!’ | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 2nd, 2015 at 13:46

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  6. Alte dezvăluiri de pe WikiLeaks | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 11th, 2015 at 12:16

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  7. După ce a făcut praf justiţia din România, liberalul Tudor Chiuariu vânează gagici pe net | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 11th, 2015 at 18:58

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  8. Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 11th, 2015 at 19:47

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  9. Cum a aruncat Guvernul Tariceanu 24 de milioane de euro, bani publici, pe apa Sâmbetei | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 11th, 2015 at 21:07

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  10. Ce s-a mai întâmplat în Republica Pesedisto-Ţigănească | A șaptea dimensiune says:

    februarie 8th, 2016 at 18:04

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  11. Cum a falimentat mafiotul PSD-ist Liviu Dragnea unitati economice ale Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    februarie 10th, 2016 at 17:33

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  12. Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 6th, 2016 at 20:15

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  13. Cum a furat un senator PSD 22 milioane de euro | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 6th, 2016 at 21:22

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

  14. Dupa ce au trimis in Parlament un violator, PNL-istii au avut parlamentar un medic psihiatru care-i lasa pe nebuni la furat contra cost | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 20th, 2019 at 19:08

    […] de asta, vedeţi aici povestea violatorului trimis de PNL în parlament, în perioada 2008 – 2012. Dacă îmi amintesc […]

  15. La televiziunea mafiotului Sebastian Ghita, Romania TV, un violator ataca DNA-ul | A șaptea dimensiune says:

    martie 9th, 2019 at 19:04

    […] În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parl… […]

Adauga un comentariu