În timpul regimului KGB, Ion Iliescu – Adrian Năstase, ziariştii erau bătuţi… sau cumpăraţi

marți, octombrie 8, 2019 15:55

PSDPrin anii 2003 – 2004 , era aşa:

Un ziarist a ajuns Miercurea Ciuca bătăilor

Ultimele bătăi de pendulă ale anului trecut (2003 – n.m.) i-au mutat falca şi antebraţul ziaristului Szondi Zoltan. Szondi este unul dintre puţinii posesori de testicule din Miercurea Ciuc care mai are curajul să investigheze afacerile dubioase ale numitului Csibi Istvan (descris în presă ca fiind nănaş de crimă organizată, care terorizează oraşul mult mai serios decât reuşea, în Vâlcea, celebrul Gorun).

Motiv pentru care jurnalistul a fost deja bătut o dată, în urmă cu câteva săptămâni. Recidiva agresiunii este o probă clară a satisfacţiei pe care o trăieşte cabinetul Năstase după fiecare cotonogeală suferită de ziarişti.

Declaraţia premierului (Adrian Năstase – n.m.) după atacul asupra lui Ino Ardelean – “Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar fi trebuit să bat în fiecare zi un ziarist” – este, de fapt, o instigare la violenţă.

KGB-istul Năstase Adrian neagă, cu această glumă grosolană, relaţia de cauzalitate dintre articole şi reacţia violentă. Acoperă, cu alte cuvinte, una dintre probele de bază pentru stabilirea autorilor.

Declaraţia este susţinută de absenţa oricărei reacţii a autorităţilor pentru depistarea făptaşilor. La Miercurea Ciuc, poliţia l-a invitat pe Szondi să indice un suspect. Ei bine, suspectul – numitul Csibi Istvan – nu a fost deranjat nici măcar cu un telefon de anchetatori.

Mai mult, pentru că teroarea a atins cote patologice în urbe, Consiliul Local a solicitat sprijinul guvernului – solicitare la care nu s-a dat curs, dar nici măcar nu s-a răspuns; ministrul de Interne a primit la rândul său o interpelare oficială pe care a ignorat-o pentru că Miercurea Ciuc nu există pentru miniştri (PSD – n.m.) decât ca teren de vânătoare, nu ca teritoriu locuit de oameni.

Între timp, mai este incendiată câte o maşină, mai e ameninţat cu moartea (în publicaţia susţinută de Csibi Istvan) şi un ziarist de la Adevărul (Veress Robert).

Csibi, cu gândul la consolidarea statului de drept, s-a decis să alterneze bătaia cu tribunalul, aşa că i-a dat în judecată pe cei doi ziarişti pentru calomnie. Iar ca să se asigure de o judecată dreaptă, a avut grijă să-şi fluture gorilele şi asupra judecătorilor.

Consecinţa este, însă, neaşteptată: nici un judecător din Ciuc nu are (nu avea în anii 2003 – 2004, n.m.) curajul să preia cazul (prima înfăţişare ar trebui să fie pe 8 ianuarie 2004).

În rest, unica reacţie a autorităţilor din Ciuc este materializată sub forma a doi poliţişti plantaţi la intrarea blocului în care locuieşte Szondi.

Mult mai hărnicuţă este mafia care, aflăm din surse proprii, îi pregăteşte ziaristului un fain accident de maşină, din care să-l scoată, dacă nu pilaf, măcar condamnat pentru conducere sub influenţa alcoolului – un montaj uşor de realizat atunci când ai alături pe directorul spitalului şi la picioare Parchetul şi poliţia judeţeană. (“Academia Caţavencu”, nr. 630/2004)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu