Inainte de a exporta tigani infractori, odata cu intrarea in UE, Romania exporta doar infractori

duminică, iulie 16, 2017 8:34
Posted in category justitie

Inainte de a exporta tigani infractori, odata cu intrarea in UE, Romania exporta doar infractoriRomânii, orişiunde cresc, muncesc, dar şi se şmecheresc

Despre isprăvile conaţionalilor noştri peste hotare au grijă să ne anunţe agenţiile de presă (se întâmpla în 1998, an în care România nu era membră UE – n.m.): de la evadări spectaculoase în Suedia la spargeri de bancă televizate în California. Numele românilor, că se scrie cu un r sau cu doi (încă de pe atunci unii ne făceau ţigani; mulţumim criminalului Ilici Iliescu, cel care a schimbat, după 1989, fără nicio justificare de natură lingvistică numele oficial al ţiganilor, numindu-i “rromi”, deşi sute de ani aceştia au fost denumiţi ţigani, după cum sunt denumiţi ţigani în toată lumea; să fie, oare, originea ţigănească a (semi)ţiganului Ion Iliescu motivul acestei crime la adresa românilor? – n.m.), sunt pomenite adesea în legătură cu mici sau mari infracţiuni. La asta, Interpolul ne e martor. O parte din drojdia de la noi reuşeşte să obţină vize şi să se răspândească în lumea mare. Şi pentru că munca serioasă şi cinstită nu e tocmai ceea ce au căutat ei, “ai noştri” se apucă de îndeletnicirile lor obişnuite: înşală, tâlhăresc, fură, sparg sau, pur şi simplu, cerşesc, mai ales când li se scrie numele cu doi de r. Întâlneşti cerşetori români în mai toate capitalele europene, dar şi peste Ocean. Am văzut o ţigancă cerşind pe Fifth Avenue, dar şi doi ţigani executând alba-neagra în cartierul chinezesc din Toronto, în asociere cu vreo doi asiatici care alcătuiau momeala. Că au şi chinezii ţiganii lor! Am făcut această introducere ca să nu încep foarte brusc prin a vă prezenta o escrocherie babană făptuită de un român la New York. N-am vrut să vă şochez, adicătelea, am vrut să vă avertizez în legătură cu partea neplăcută a lucrurilor. Sigur că, în marea ei majoritate, dispora românească, aşa dezbinată cum ne-a dăruit-o Ceauşescu, este alcătuită din oameni respectaţi şi respectabili, bine aşezaţi la casele lor, cu servicii bune şi conturi frumuşele în bănci, cu mici sau mari succese în ţările lor de adopţiune. Dar despre aceştia are cine vorbi, s-a chiar făcut un canal de televiziune cu destinaţie “internaţională”, ca să le capteze bunăvoinţa, pe de o parte, şi ca să poată şi Vartan Arachelian să fie şef, pe de altă parte (era vorba, la acea vreme, 1998, despre TVR Internaţional – n.m.). În cele ce urmează, vă veţi întâlni cu două-trei nume dintre cele pe care înaintemergătorii legislaţiei noastre le-ar fi trecut la Condica şireţilor.

Horia C. Opran, afacerist româno-american

Publicaţiile româneşti din exil, mă refer, de fapt, la cele din America de Nord, au publicat, vreo câţiva ani în şir, mesaje publicitare ale unei firme numite Opran Group care, se subînţelege din reclame, te făcea om. De la bilete de avion extraordinar de avantajoase, la transferuri de dolari în şi din România, de la oportunităţi de afaceri şi până la transportat colete în orice parte a lumii, Opran Group, situat în New York, îţi oferea cele mai avantajoase posibilităţi. Pe hârtie, cel puţin. Că, în realitate, afacerile nu au mers atât de grozav o dovedeşte chiar şi arestarea patronului, Horia Constantin Opran, la 29 mai 1998, de către Serviciul Secret American. Probabil că vă întrebaţi cine este Horia C. Opran şi căror fapte se datorează arestarea sa de către Secret Service şi nu de către poliţie sau FBI. O parte din zvonurile care circulă prin România despre H. C. Opran (născut la 15 august 1955, în Sfântu Gheorghe, Covasna) spun că, pe stil vechi, ar fi fost mecanicul lui Ceauşescu şi că, în această calitate, trimis fiind în 1984, în Anglia, la perfecţionare (pentru Rolls Royce?), cu sau fără misiune, a cerut azil politic. O altă variantă spune că deplasarea în Anglia ar fi făcut-o trimis de Uzina ARO la care figura ca angajat. După azilul politic, Opran practică diverse meserii, ajungând, în fine, să lucreze la o bancă comercială. Pentru puţină vreme, omul nostru trece, pentru o vreme, şi în SUA, de unde se întoarce, după Revoluţie, în Romaânia şi înfiinţează Cominpress – American International Corporation. Dacă domnul Cătălin Harnagea (şeful SIE la acea vreme, 1998 – n.m.) ar vrea să ajute presa (din rândul căreia se trage) ne-ar putae spune exact ce-i cu sosirea lui Opran în patrie: a venit întâmplător sau a făcut parte din valul de agenţi chemaţi urgent vatră, în 1990?
Firma Cominpress deţinea, la un moment dat, numai în România, mai multe spaţii comerciale, vile, discoteci şi ferme, după cum ssuţinea scrisoarea de prezentare a firmei citată de săptămânalul românesc Lumea liberă din New York. Tot Cominpress oferea doritorilor de străinătate informaţii despre legile privind investiţiile străine în România, despre oportunităţile de afaceri, serviciile din turism şi locurile unde se puteau folosi cărţile de credit. Vedeţi de ce cred eu că domnul Harnagea ne-ar putea da o mână de ajutor? Că doar cele mai multe informaţii ţi le poate oferi un serviciu de informaţii sau cei apropiaţi acestui serviciu. În acea vreme, în primii ani post-revoluţionari, sediul american al Cominpress era la Opran acasă, în Sunnyside, Queens, cartierul cu mulţi români din New York. La data arestării, sediul firmei Opran Group era la etajul 72 din Empire State Building, una dintre cele mai celebre clădiri din metropola americană. Nu mă întrebaţi cam ce chirie se plăteşte într-un asemenea imobil, că nici eu nu vă întreb cât câştigaţi pe lună! Surse autorizate susţin că primele afaceri (nefructuoase) în America ale personajului nostru ar fi avut ca obiect covoarele româneşti. Asta în partea americană a lucrurilor, pentru că, în România, Opran şi-a construit o imagine de bogătaş american influent, prieten cu mari oameni de afaceri, ajungând chiar să fie primit în Clubul Diplomatic din Capitala noastră!

Horică şi cu Steriu visau la un imperiu!

Pentru că şi-a tras o imagine babană, Horia C. Opran a putu să se asocieze şi să devină membru fondator al Credit Bank, la sfârşitul anului 1991, figurând, în nume propriu, al 55-lea pe lista fondatorilor, iar cu societatea Cominpress (persoană juridică română înmatriculată la Câmpulung-Muscel) pe locul al 57-lea. Ceva nu a mers în această asociere, pentru că Opran s-a supărat şi s-a judecat cu banca lui Marcel Ivan într-un proces declanşat pe 25 mai 1992 la judecătoria Sectorului 3. Despre aceste mici probleme şi frământări din jurul Credit Bank nu aţi aflat suficient de multe din presa vremii pentru că, dacă vă mai amintiţi, a existat o listă de ziarişti plătiţi baban pentru a opri orice informaţie nefavorabilă în gazetele lor. Aşa că, degeaba căutaţi prin ziare, nu găsiţi mare lucru. Iar noi nu mai umlăm prin sertare să dăm de listă, deoarece unii dintre gazetarii de pe ea sunt acum persoane foarte cunoscute (erau în 1998 – n.m.). Nu ştim cum s-a făcut, dar, odată retras din SUA, Opran a reînceput afacerile până când a ajuns Opran Group şi, atunci când a fost cazul, l-a primit cu braţele deschise pe Steriu Popescu, vicepreşedintele arestat al Credit Bank. Probabil vă amintiţi că, brusc, domnul Steriu a părăsit puşcăria pe n.v. şi a ajuns la New York, bine mersi. Bucuros că a scăpat de zeghe, fostul bancher român a declarat, de faţă cu martori, că ieşirea de la mititica plus ajunsul în Germania l-au costat un milion de dolari. O sumă, totuşi, mică în raport cu ritmul în care s-au construit şi se construiesc vilele demnitarilor noştri! Dar aşa cum tusea şi junghiul s-au hotărât să meargă înainte împreună, aşa şi Steriu s-a alipit de Horea, au înfiinţat firma First International Funding Consultants, Inc. şi au hotărât, printre altele, să salveze România. Chiar în noaptea victoriei lui Emil (Constantinescu – n.m.), Horea şi Steriu au trimis o scrisoare de felicitare noului preşedinte al României, dar şi o ofertă demnă să lase cu gura căscată orice om normal. Firma celor doi oferea noii puteri un credit guvernamental de dezvoltare în valoare de 25 de miliarde de dolari. Da, miliarde pe care cei doi le-ar fi obţinut, chipurile, prin relaţiile lor cu marea finanţă mondială. Perioada împrumutului era de 20 de ani, iar dobânda de 6,5% pe an! Scrisoarea trebuia să fie înmânată lui Emil de un cunoscut redactor-şef de cotidian care, însă, a fost sfătuit să nu o transmită că se face de râs! Şi chiar s-ar fi făcut, pentru că o asemenea ofertă este lipsită de orice bază reală. Dacă ar fi fost posibil un astfel de împrumut, vă daţi seama că s-ar fi găsit instituţii financiare solide care să-l propună şi să-l negocieze, nu ajungea la nivelul unor bandiţi mărunţi de talia celor despre care vorbeam şi, de acolo, printr-un ziarist, la preşedintele unei ţări! Probabil că în spatele gestului celor doi se ascundeau nişte ţepe de mai mare frumuseţea, ar fi măsluit câteva acte, şi-ar fi luat nişte milioane de doalri comision în avans şi, pe urmă, trai nineacă sub nume fals, başca faptul că şi chirurgia estetică a ajuns pe noi culmi!

Serviciul secret american este prevăzut cu instalaţie de tăcut

Acum, că i-aţi cunoscut, cât de cât, pe cei doi protagonişti (dintre care unul, săracu’, s-a întors acasă sub formă de stafie), să vedem de ce l-a arestat pe Opran tocmai Serviciul Secret american. Printre cele nouă sau zece servicii secrete din SUA, cel în discuţie se ocupă de paza demnitarilor, de banii falşi, de infracţiuni cu cărţi de credit şi de spălarea de bani. Pentru că în aceeaşi Lumea Liberă se publicase numărul de telefon al agentului special Tom Nasiatka (răspunzător de cazul Opran), am sunat şi i-am cerut o întâlnire pentru a afla informaţii noi. Ca propunerea să fie cât de cât atrăgătoare pentru el, i-am sugerat americanului că poate aş avea şi eu “informaţii la schimb”. Mi-a spus că o întâlnire i-ar face plăcere, că ştie despre domnul Opran lucruri pe care nici doamna Opran nu le ştie! Se ivea o singură problemă. Întâlnirea trebuia stabilită prin Biroul de Presă al Serviciului Secret, aşa că Tom Nasiatka mi-a dat numărul de telefon al şefei acelui Birou, Denise Gibbson, urmând să revin după ce s-ar fi aprobat întâlnirea. După mai multe conversaţii ba cu robotul telefonic, ba cu asistentul şefei (“Ştiţi, sunt un ziarist român, aşa şi pe dincolo, şi vreau să scriu despre cazul Opran, aflat în sarcina agentului special Tom Nasiatka, bla-bla, c-o fi, c-o păţi”), ajung să conversez cu Denise Gibbson care, politicoasă, mi-a cerut câteva date personale, numărul de telefon la care mă poate găsi şi puţină răbdare, să vadă ce se poate face. În plus, mi-a mai spus că nu prea se obişnuieşte să se ofere date publicului înainte de definitivarea cazului. Că, deşi e arestat, domnul Opran are prezumţia de nevinovăţie până când îşi va spune Justiţia cuvântul. Mi-a promis că, după ce verifică ce poate face pentru mine, mă sună. Şi cum v-a sunat pe dumneavoastră, aşa m-a sunat şi pe mine. Eu, în schimb, am mai sunat-o, pentru că tare prinsesem drag de robotul ei telefonic!

Cine are carte de credit are parte

Acum e momentul să aflaţi şi cam ce tip de găinării opera Horia C. Opran. Sigur că nu vi le pot spune pe cele mai ascunse, însă vă pot da numărul de telefon al lui Tom Nasiatka, dacă vreţi mai multe amănunte. Sau dacă aţi fost păgubit (era în august 1998 – n.m.), cumva, de împricinat. Nu ştiu câtă spălare de bani a făcut şi pentru cine. Am aflat, însă, o metodă destul de dibace de a trage ţepe unor bănci. De pildă, voiai să te repatriezi şi i te adresai lui Opran. Stabileaţi, împreună, că plecarea spre patrie se va întâmpla peste un an. În acest timp, omul nostru îţi construia o bună reputaţie ca posesor de credit card. Luai împrumuturi pe care le restituiai chiar înainte de termen, să se vadă ce bun platnic eşti, să câştigi încrederea băncilor. Încet-încet, intrai în categoria celor cu limită de credit foarte mare, de pildă, până la un sfert de milion de dolari. În ajunul plecării, apelai la creditul maxim, luai banul şi o ştergeai în România. Opran îşi lua partea lui. Iar pe tine banca n-avea cum să te găsească. Şi dacă te găsea, trebuia să te dea în judecată, procedura e anevoioasă, iar una vocat bun costă mai mult decât suma de recuperat. Aşa că banca îşi trece suma la pierderi, iar tu, la câştig nemuncit, numai bun de deschis o mică afacere în România. Se vorbeşte că prejudiciul făcut de Opran (şi descoperit până la arestare) ar fi de vreo trei milioane de dolari. O sumă pentru care se face puşcărie. Dar, repet, aceasta este partea văzută a lucrurilor. În partea nevăzută, se află grosul afacerii. Probabil că, dacă Horia C. Opran va vorbi, vom avea de-a face cu neaşteptate dezvăluiri. Sau, dacă nu va vorbi şi dacă se va dovedi că e o piesă de bază a serviciilor secrete româneşti (asta ne-ar putea spune Cătălin Harnagea sau măcar domnul Ioan Lupeş, întors la Bucureşti cam în grabă, după arestarea omului nostru, de pe postul de consul al României la New York!) s-ar putea să scape “la schimb”. (Ioan T. Morar, “Academia Caţavencu”, nr. 351/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker Servicii SEO