“Independenţa” Justiţiei în 2004, în plin regim criminal al PSD = ciuma roşie = mafia

sâmbătă, ianuarie 11, 2020 18:50
Posted in category Justitie

Justitie asasinataStudiu de caz: Tribunalul Bucureşti

Integrare europeană a la Ceauşescu:

Acum două săptămâni (era februarie 2004 – n.m.), integrarea europeană a lovit Tribunalul Bucureşti: panică, biroul procurorilor a fost evacuat de procurori, fişete, mese, cu pixuri cu tot; curăţenie lună; s-a spălat trotuarul din faţa tribunalului cu detergent; uşa de acces a judecătorilor a fost închisă să nu murdărească târlanii de magistraţi covorul; s-a încercat ssupendarea şedinţelor în sala de judecată pentru a-i face loc cunoscutei Ana Pauker a Justiţiei (cine s-a gândit la Rodica Stănoiu, s-a gândit bine) să se adreseze maselor de jurnalişti cu prilejul acestui exerciţiu de alarmă… scuze, integrare europeană.

În ce constă integrarea? Păi, s-a filmat încăperea în care sunt stocate înregistrările şedinţelor de judecată, pentru a oferi Bruxelles-ului dovada că noi facem, nu doar promitem. Înregistrările audio sunt necesare pentru reforma Justidovada că noi facem, nu doar promitem. Înregistrările audio sunt necesare pentru reforma Justiţiei: toate tribunalele şi judecătoriile din ţară sunt obligate de câteva luni să înregistreze pe casetofoane (aşa era atunci – n.m.) tot ce se vorbeşte în timpul proceselor, după care grefierii trebuie să transcrie de mânuţă tot.

Numărul grefierilor rămăsese de multă vreme prea mic pentru nevoile instanţelor, aşa că activitatea de transcriere a venit ca o lovitură finală. Sistemul era departe de a fi pregătit pentru implementarea acestei măsuri. Dar Gânditoarea de la Ministerul Justiţiei (Rodica Stănoiu, fostă turnătoare la Securitatea comunistă, pusă acolo de KGB-istul criminal Ion Iliescu – n.m.) nu putea rata o sursă de haos atât de generoasă.

Iar după ce a aplicat măciuca, a simţit nevoia să se şi fălească, nu-i aşa, noi facem reforma, nu contează că blocăm Justiţia. Ba mai avem şi ocazia, “pe internet”, să dovedim că pretenţiile europene sunt absurde.
După terminarea exerciţiului de integrare, deţinuţii au mutat fişetele, birourile, pixurile şi procurorii la loc, în birouaşul lor. Permiteţi să raportez, integrarea a fost îndeplinită.

Tribunalul Bucureşti este (era în 2004 – n.m.) modelul ideal de funcţionare a Justiţiei, aşa cum o înţelege tovarăşa Rodica Stănoiu. Principiul de bază este asigurarea pedalelor pentru controlul deciziei. Pedalele, în cazul nostru, sunt judecătorii care ocupă funcţii de conducere. Ca să-i ai la talpă, trebuie să ai principii sănătoase în procesul promovării.

  • Principiul 1 este evitarea cu orice preţ a criteriului competenţei.
  • Principiul 2 este evitarea accidentalilor, prin promovarea rudelor şi a reţelelor de vulnerabili. Prin vulnerabili înţelegem magistraţi cu o condiţie materială mai mult decât confortabilă, discuţia despre calea pe care s-a ajuns la această condiţie mai mult decât confortabilă fiind subiect de disconfort. Oameni care ar avea ce pierde, dacă mă înţelegeţi.

Dar hai să profităm de ultimul sezon (2003-2004, n.m.) de promovări în Tribunalul Bucureşti pentru a ilustra povestea asta abstractă.

Doamna judecător Laura Andrei tocmai ce a fost promovată vicepreşedintă. A fost, până mai ieri, preşedinta secţiei de litigii de muncă şi contencios. Prin promovare, devine şi şefa celor două secţii penale. Ceea ce înseamnă că ea va dirija dosarele către secţii. Dacă am fi cârcotaşi, am putea crede că, fiind lipsită de competenţă în penal, doamna Laura Andrei va perturba calitatea actului justiţiei. Dimpotrivă, stimaţi justiţiabili, în domnia PSD singura competenţă de care e nevoie într-o atare situaţie este să respecţi principiul “dosarul potrivit la judecătorul potrivit”. Principiu pentru protejarea căruia nici că se pune problema informatizării repartizării dosarelor – o măsură europeană pentru care au existat şi banii necesari.

Doamna Laura Andrei este soţia lui Jean Andrei. Bun, şi? A, nu insistăm, ne cerem scuze notarilor pentru această asociere, dl Andrei este un notar extrem de bine cunoscut. Pe vremuri, când doamna Andrei era preşedinta Judecătoriei sectorului 4, toate contractele soţului ei erau dirijate către un singur judecător – pe atunci domnişoara Alina Şuţu. Precizăm absolut inutil că toate sentinţele erau favorabile soţului preşedintei.

Profit de prilej să vă fac o recomandare: evitaţi cămătarii. Una peste alta, nu trebuie să vă plângeţi de starea materială a familiei Andrei. Prima piatră la temelia acestei bunăstări a fost pusă la începutul carierei Laurei Andrei, care a făcut o frumoasă carieră de judecător simplu la serviciul de executori civili.

Are tribunalul Laure: Laura Andrei are o rezervă: Laura Radu. Bună prietenă cu colega de prenume, au fost colege şi la Judecătoria sectorului 4; o frumoasă simetrie caracterizează relaţia celor două doamne: Laura Radu a urmat pas cu pas traseul Laurei Andrei. I-a urmat în funcţia de preşedinte la Judecătorie, iar acum i-a urmat în funcţia proaspăt eliberată de preşedintă a secţiei civile din Tribunalul Bucureşti. O performanţă pe care niciun sistem concurenţial din lume n-ar fi reuşit să le-o asigure. Asta ca să fim delicaţi, că dacă n-am fi am spune clar că judecătorii din tribunal consideră că niciuna n-ar avea ce căuta în funcţiile pe care le-au primit cu atâta uşurinţă (de la grupul infracţional PSD – n.m.). Dar cât timp eşti în poziţie corespunzătoare faţă de doamna vicepreşedintă Pucheanu Monalisa şi mai ales faţă de satrapul tribunalului, doamna Huza, nimeni nu se miră. A, să nu uit, pe acelaşi traseu se pregăteşte să poposească la tribunal, venind de la Judecătoria sectorului 4, şi Alina Şuţu, responsabila cu dosarele dlui Andrei.

Şi acum Huza, “aia mare”

Utilitatea acestei încrengături de relaţii este vizibilă în cazul unor dosare speciale. Aşa cum este (era în 2004 – n.m.) dosarul Păvălache. Un dosar care zace temeinic ferecat, în fişetul preşedintei tribunalului. Un dosar pe care procurorul general se pregăteşte să-l declare secret de stat. Un dosar în care nu au acces decât 2 judecătoare – Costache Antonela, preşedinta secţiei 2 penale, şi Lolea Viorica.

Conform principiilor expuse la început, prima este înarmată cu un soţ care se pare că este consilier juridic al unui baron PSD, iar cealaltă a avut o problemă de etică profesională pentru care a fost filată mai mult timp, după care a prezentat suficientă încredere ca să intre în dosarul ultrasecret.

În dosar este vorba şi despre două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti care ar fi pretins mită pentru a favoriza atribuirea rolului de lichidator al BIR (Banca Internaţională a Religiilor – n.m.) lui Păvălache.

Una dintre judecătoarele menţionate este Maria Năvală, despre care unul dintre martori a susţinut în şedinţă publică faptul că a cerut 20.000 de dolari; cealaltă judecătoare ar fi solicitat 200.000 de dolari.

În transcrieri se vorbeşte despre “aia mică” şi, respectiv, “aia mare”, proporţional cu sumele. Sau cu funcţiile. “Aia mare” ar putea fi chiar preşedinta tribunalului. Care n-a fost arestată, poate şi pentru că a arestat ea dosarul în propriul fişet, unde se scutură, încet, de probe.

Preşedinta Huza a fost “aleasă” de magistraţii din tribunal, printr-un joc electoral de o desăvârşită discreţie, la care nu se ştie ce magistraţi au participat, membră în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Din această poziţie de judecător moral al colegilor magistraţi, a reuşit să-i influenţeze pe moralii săi colegi din CSM întru îmblânzirea sancţionării colegei sale Maria Năvală. Aşa se face că “aia mică”, ameninţată cu “excluderea din magistratură”, s-a ales cu o vacanţă – “suspendare pe 6 luni”. Un gest care cu siguranţă nu e menit să alunge suspiciunea complicităţii “ăleia mari” cu “aia mică”.

Dar chiar dacă n-ar fi adevărat că Tribunalul Bucureşti este putred până la vârf, din impresiile pe care le-am cules din comunitatea magistraţilor nu cred că este vreun judecător în ţară care să provoace atâta dezgust cât reuşeşte să stârnească această perlă din cununa Rodicăi Stănoiu. Nu degeaba a uns-o doamna ministru pe Huza căpetenie a batalionului expediat la Tg. Mureş să înăbuşe rebeliunea stârnită acolo de Andreea Ciucă.

Rodica Stănoiu şi “paula” ei

Principiul pedalei nu se opreşte la vârful sistemului judiciar. Sistemul însuşi este gândit astăzi (în 2004, în guvernarea PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) ca să fie folosit ca instrument de protecţie politică. Iar dacă azi familia politică înseamnă, de fapt, famiglie de interese economice, atunci ministrul Justiţiei este o piesă esenţială. Funcţia nu poate fi lăsată, deci, la cheremul unei persoane necontrolabile.

Acesta este motivul pentru care credem că ipoteza lansata recent (era 2004 – n.m.) de istoricul Marius Oprea, cum că Rodica Stănoiu a fost colaborator al securistului Ureche, este veridică. Este vorba despre o frumoasă colaborare, întinsă peste ani şi peste revoluţii, o dată ce l-am găsit pe Ureche uns de doamna ministru şef al SIPA, rescte Securitatea magistraţilor.

Ipoteza mai e susţinută şi de faptul că doamna Stănoiu, provenind dintr-o familie de ţărănişti, a avut un dosar de Securitate foarte greu. Greu la propriu, Dosarul de Urmărire Informativă al Rodicăi Stănoiu avea 600 de pagini. Ei bine, cu un asemenea handicap era aproape imposibil ca o persoană să facă Facultatea de Drept; iar dacă prin accident ar fi reuşit, putea cel mult să devină jurist la Ghimpaţi, nu autor al capitolului privind “ofensa adusă însemnelor naţionale” în cel mai important tratat de drept penal editat pe vremea lui Ceaşcă.

Cum credeţi, aşadar, că toate acestea au fost totuşi posibile? Şi mai mult, cum credeţi că a fost posibil ca Rodica Stănoiu să bântuie prin ţări străine, îndeobşte în Canada, în schimburi profesionale? Vă spunem noi că, în asemenea situaţii, viza se obţinea numai după ce ai semnat angajamentul cu Securitatea (ai devenit turnător la Securitate – n.m.). (“Academia Caţavencu”, nr. 638/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu