Instrumente de scris premium

luni, aprilie 29, 2019 9:48
Posted in category Diverse

Pix premiumMi-a rămas în memorie o ştire din urmă cu câţiva ani. Ei bine, în acea ştire se spunea că în şcolile din Finlanda, începând cu anul şcolar 2014 – 2015, parcă, scrisul de mână a devenit obiect opţional de studiu. Cu alte cuvinte, pe măsura trecerii timpului, ceea ce numim instrumente de scris premium devin un lux, practicat de cei cu har şi apetit pentru frumos.

Fără a nega sau a pune la îndoială utilitatea şi realitatea folosirii tastaturii, în viaţa de zi cu zi, din lumea informaţională în care trăim, parcă, totuşi, scrisul de mână are un farmec parte. Îmi amintesc de vremea copilăriei, în care totul se făcea cu creionul, pixul sau stiloul, de plăcerea de a vedea literele scrise de mână frumos aranjate în pagină sau de desenul făcut cu creionul, un rezultat al imaginaţiei de copil care visa să cucerească lumea.

E adevărat, şi astăzi sunt modalităţi de a desena, de a vedea literele în tot felul de forme (aşa-numitele fonturi pentru calculator), dar parcă nu prea mai au acelaşi farmec. Cu toate că, astăzi, desenul se face pe monitorul computerului, în care îmbini mult mai multe culori decât aveam eu când eram copil – plus că nu te murdăreşti – , lumea aceea în care, odată de ţineai un stilou în mână, deveneai important, îţi imaginai că, la un moment dat, semnătura ta va fi importantă, ei bine, acea lume nu poate egalată sau depăşită de semnătura electronică a zilelor noastre.

Îmi amintesc cu drag de ciclul gimnazial, unde, prin clasa a VII-a, dacă nu chiar mai devreme, exersam de zor semnătura originală, pe care o doream cât mai interesantă, pentru a se minuna cei din jur cum voi semna documente importante când voi fi mare. Nu bănuiam atunci că, peste nişte zeci de ani, societatea se va schimba atât de mult încât semnătura cu stiloul va deveni apanajul unor vremuri apuse.

Şi totuşi, acele vremuri încă nu s-au dus de tot. Mai există suficiente locuri şi prilejuri în care ai nevoie de un stilou original, care să facă impresie bună. Pe când eram elev de liceu, aveam un profesor care nu excela cu vorbele deştepte spuse pe la ore, ca să nu spun că orele lui de curs erau anoste şi monotone, dar avea un stilou care-ţi lua ochii. Atunci când ajungea în clasă, primul lucru pe care-l făcea era să-şi scoată tacticos stiloul din buzunarul hainei şi să-l aşeze încet pe catedră. Noi, elevii, ne uitam fascinaţi la stiloul domnului profesor şi ne imaginam că, dacă vom învăţa bine, vom avea şi noi un astfel de stilou, pe care să-l atingem, să-l pipăim, să fie doar al nostru.

În comparaţie cu vremurile cenuşii din urmă cu nişte decenii, astăzi găsim instrumente de scris premium dintre cele mai bune, prezente chiar în topurile mondiale de profil. Probabil, oricare dintre noi, cu ceva bani, nu foarte mulţi, îşi poate permite astăzi să aibă pe birou un stilou comparabil cu modelul de stilou folosit de preşedintele SUA, atunci când semnează documente ce schimbă lumea, sau seturi de lux pentru birou folosite de boss-ul Facebook-ului, cea mai însemnată reţea de socializare a momentului, un adevărat imperiu în domeniul IT-ului. Astăzi, nu mai trebuie să visăm la un stilou de lux pe care mulţi dintre colegii mei de şcoală nu l-au avut niciodată, probabil, ci pur şi simplu se poate comanda online şi folosi la fel de firesc precum creionul copilăriei.

Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar o axiomă a zilelor noastre este aceea conform căreia imaginea vinde. Unii spun, chiar mai mult, că imaginea este totul. Dacă vrei să ajungi departe, trebuie să fii atent la propria imagine. Ea este cea care, prieten sau duşman, îţi va hotărî soarta. Iar aceasta imagine se creează din mici amănunte, mici fragmente ce compun întregul. Un astfel de amănunt, deloc lipsit de importanţă, îl reprezintă stiloul tău, cerneala ta, instrumentele tale de scris. Dacă acestea arată bine – e de preferat să arate foarte bine -, atunci cu siguranţă imaginea ta are de câştigat şi eşti pe drumul cel bun al evoluţiei spre bunăstare şi progres. De regulă, zgârciţii nu ajung departe, iar fără investiţii în prezent nu se naşte acel viitor ce-ţi va fi favorabil.

Dintre toate alăturările care te vor însoţi în această viaţă, doar una este cea mai importantă: ce cred alţii despre tine. Construieşte-ţi acea imagine care va rămâne în memoria celor care te-au cunoscut şi prin intermediul instrumentelor de scris premim.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu