A șaptea dimensiune

Ioan Teodor Callimachi era la origine moldovean-moldovean. Numele lui de bază, dobândit de la Teodor Călmaşul-tatăl, era, aţi ghicit, Călmaşul. Dar cărările întortocheate ale carierei sale turco-polono-greceşti i-au şlefuit ani la rând denumirea personală până când, în momentul ei de apogeu, Călmaşul-fiul a căpătat sonoritatea confortabilă a fanariotului Callimachi.

Ioan Teodor Callimachi s-a suit pe acelaşi tron lăsat de Scarlat Ghica vacant şi puţin îmbibat de damful ultimei domnii cu chef. Spre deosebire de înaintaşii săi, Ioan Teodor era băiat citit. Studii serioase în ţara leşească, plus câteva stadii de chibiţ pe lângă diverse capichehăi la Poarta Otomană au făcut din junele Neluţu un poliglot cum nu s-a mai auzit în ţara Moldovei. Poate doar Dimitrie Cantemir să mai fi vorbit vreodată atâtea limbi păsăreşti, de la latină, polonă şi turcă la greacă, franceză şi italiană. Dacă punem la socoteală şi moldoveneasca cultă, rezultă un total de şapte limbi străine cunoscute de noul domn, total inaccesibile plătitorului de bir răzeşofon.

Ei bine, înarmat cu acest arsenal filologic, Teo a pornit-o uşurel spre Iaşi într-o frumoasă după-amiază de toamnă, pe la vârsta de şaizeci de primăveri.

Ce-a găsit dumnealui Callimachi în ţara Moldovei nu-i greu de imaginat. Ba chiar uşor de comparat cu ce-ar găsi şi acum, doar că atunci ţara o pârjoliseră tătarii, iar astăzi este pârjolită de baronii PSD.

Tătarii din Bugeac, conduşi de Crîm-Gherei, se răsculaseră în inter-regnul Scarlat-Neluţu pe fundalul vidului de putere şi abordaseră cu mult foc agoniseala gospodarilor din zonă. Evident că domnul n-a schiţat nici cea mai mică mişcare de rezistenţă ci, dimpotrivă, dovedind un tact şi o diplomaţie pe măsura formaţiei lui poliglote, pune noi dări. Mai mult, pe cei câţiva boieri care se ridică în apărarea acquis-ului moldovenesc, Teo îi predă legaţi hanului, să le fie învăţătură de minte în viaţa de apoi.

Problema fiscalităţii nu-i lasă însă domnului prea mult timp pentru trădări. Reprezentantul său la Poarta Otomană, Iordache Stavrache, se deplasează personal la Iaşi pentru a-l îmboldi la jupuirea plebei. Totuşi, zelul exagerat de grecesc al spolierii scoate mulţimea în stradă (dacă ne putem referi astfel la o situaţie în care nu prea erau străzi, iar mulţimea nu prea avea de unde să iasă). Iordache sesizează pericolul şi-o taie la galop, urmărit de poporul care dorea să-l taie la gât. Însă calul său mai rapid, hrănit cu grăunţe calitatea I, direct din provizia de bir, îl scapă. Odată cu fuga lui Iordache, în Moldova e desfiinţată fiscalitatea feroce, ea fiind înlocuită cu o fiscalitate mai moderată, pe care o putem numi, de exemplu, doar nemiloasă. Pe fundalul ei, Teodor Callimachi îşi încheie mandatul, şi-l înnoieşte şi dispare pentru totdeauna din atenţia noastră. (“Academia Caţavencu”, nr. 504/2001)

Citeste si articolele:

• Textul în care nu s-a petrecut nimic
• În care ni se înfăţişează Constantin Racoviţă, pentru a nu ştiu câta oară
• Despre necuviinţele trupeşti ale lui Matei Ghica
• Un alt fanariot, Constantin Racoviţă, pe tronul Moldovei
• Familia Mavrocordat rămâne pe tronul Moldovei