Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

duminică, octombrie 19, 2008 6:39
Posted in category Istorie, Mass-media

Decembrie 1989Pentru cei care vreme de 18 ani au patat, cu propria lasitate, memoria copiilor si tinerilor Timisoarei carora le datoram libertatea noastra adevarul nu conteaza. Membrilor esalonului al II -lea al PCR, fostilor securisti si altora din aceeasi tagma le datoram furtul din avutul public, injustitia, clasa politica de cacao, circul si lipsa de repere morale de dupa revolutie. Copii ce au fost ucisi pe strazile din Timisoara, privindu-ne de sus, se intreaba, probabil, cat de lasi putem fi sa acceptam un Vadim sau Paunescu invadandu-ne ecranul televizorului. Ar trebui sa mai moara ei odata ca acesti dinozauri bolsevici sa dispara din actualitatea unui alt timp ?
1. Revista „Zig-Zag”, initiatoarea campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

In interviul acordat ziaristei Lia Lucia Epure in „Renasterea Banateana” din 15 septembrie 1990, la intrebarea: „care este ziarul pe care-l cititi cu placere ?”, Corneliu Vadim Tudor raspundea: „Zig-Zag. Imi place baiatul acesta, Ion Cristoiu”. Simpatia lui Vadim Tudor pentru revista „Zig-Zag”, condusa, pe atunci, de Ion Cristoiu, este lesne explicabila. Aceasta revista este prima care, dupa decembrie 1989 (si in special dupa alegerile din mai 1990) a inceput campania de reabilitare a teoriei ceausiste despre revolutie.

In nr. 9/1990 al „Zig-Zag”-ului apare articolul „Mortii din TIR-ul frigorific, ofiteri D.I.A.?”, semnat de Gheorghe Olbojan, in care pentru prima oara este raspindita minciuna conform careia nimeni nu revendica cadavrele care, in decembrie 1989, au fost transportate de la Timisoara la Bucuresti pentru a fi arse. Mai apoi, teoria „misterului” celor 40 de cadavre va deveni un punct forte in incercarile de demonstrare a prezentei agentilor straini la Timisoara. Domnul Gh. Olbojan, intimplator de meserie securist, este si autor al cartii „Good bye, domnule Pacepa”.

In „Zig-Zag” nr. 15/1990 Felix Anton Rizea (intimplator, fost informator al Securitatii) publica articolul „Un document care atesta actiunea agentilor straini”. Documentul respectiv este o inscriptie „Jos Cioausescu!” scrisa pe un zid. Orice roman ar trebui sa stie cum se scrie numele Ceausescu, deci aici sigur e mina agentilor straini, sugereaza dl. Rizea cititorilor.

Faptul ca in perioada respectiva au existat sute de lozinci „Jos Ceausescu!” scrise corect nu prezinta importanta pentru autor. Ideea ca acea ortografiere gresita ar putea apartine unui copil care abia a invatat sa scrie nici macar nu este luata in consideratie.

In „Zig-Zag” nr.14/1990 incepe, in serial, campania de reabilitare a lui Nicu Ceausescu. Dl. Cristoiu a afirmat ca nu doreste sa-l reabiliteze pe „printisor”, ci doar sa-i ofere dreptul de a-si face cunoscute opiniile.

Ni se pare indoielnica aceasta explicatie. Putine personalitati (exceptind ziaristii), au beneficiat, dupa revolutie, de atita spatiu tipografic pentru a-si expune opiniile. Tratarea cazului Nicu Ceausescu in revista „Zig-Zag” a fost complet lipsita de obiectivitate. De pilda, ordinul acestuia „trageti fara somatie!” (vezi „Adevarul” din 9 ianuarie 1990), nici macar nu este pomenit. E adevarat ca, prin chichitele avocatesti ale Paulei Iacob, s-a sustinut ca acest ordin n-ar avea legatura cu mortii de la Sibiu.

Dorinta reabilitarii cu orice pret a lui Nicu Ceausescu reiese insa din articolul „Cazul Nicu Ceausescu” iscalit de Ion Cristoiu in „Zig-Zag” nr. 23/1990. Nicu Ceausescu este prezentat aici ca un lider politic cu o mare popularitate, care, chiar dupa moartea tatalui sau, ar fi putut ameninta „echipa pro-kremlineza” a lui Ion Iliescu: „In contextul antisovietismului romanesc, exista riscul ca o parte a partidului, cel putin aripa tinara, inclinata catre reforme inca din timpul dictaturii, sa se adune in jurul lui Nicu Ceausescu”… „Fiul lui Nicolae Ceausescu (…) putea incurca multe din planurile unei echipe pro-kremlineze”… „Macelul de la Sibiu a avut drept rol si scoaterea din joc a lui Nicu Ceausescu”.

Asadar, nu anticomunistii erau cei care ingrijorau „echipa pro-kremlineza” instaurata in 22 decembrie 1989, ci Nicu Ceausescu!

Observam si obsesia domnului Cristoiu despre aripile „reformiste” din P.C.R. Acelasi Cristoiu a indemnat opozitia sa pactizeze cu „aripa reformista” a lui Petre Roman, chipurile, fundamental diferita de „conservatorii” lui Ion Iliescu, pentru ca apoi sa sustina ca si Ion Iliescu face parte dintre „reformisti”.

Acceptarea totala si fatisa a teoriei lui Ceausescu despre revolutie este marcata insa de editorialul „Un nou an 1940 ?” din „Zig-Zag” nr. 18-19/1990. Gasim in acest editorial informatii false strecurate insinuant: „De ce a avut un rol atit de important in intoxicarea Vestului cu exagerarea masacrului de la Timisoara tocmai agentia de presa maghiara ?”.

Rolul esential pe care l-ar fi avut in dezinformarea opiniei publice mondiale „tocmai agentia de presa maghiara” exista numai in bogata imaginatie a domnului Cristoiu. Prima agentie de presa straina care a exagerat sensibil numarul mortilor din Timisoara nu a fost „tocmai agentia de presa maghiara” ci „tocmai agentia de presa est-germana ADN”, care, in 20 decembrie a anuntat 3000-4000 de morti la Timisoara (vezi „Ciudata evolutie a unui bilant”, in „Zig-Zag” nr. 12/1990). Ungurii au anuntat si ei 4630 de morti, dar abia in 22 decembrie, zi in care agentia iugoslava TANIUG vorbea chiar de 12000 de morti, iar ADN anunta 4600 de morti, 1860 de raniti, 7000 de condamnari la moarte, 13000 de arestati. De fapt, chiar articolul „Ciudata evolutie a unui bilant” se bizuie pe o selectare tendentioasa a faptelor, neglijind existenta, in presa apuseana, a unor aprecieri realiste asupra revolutiei romane. De pilda „New York Times” din 19 decembrie pomenea de un numar de morti intre doi si citeva sute („as low as two and as high as several hundreds”). „Chicago Tribune” din 20 decembrie aprecia numarul mortilor la duzini („dozens”).

Despre o campanie dirijata de dezinformare se poate vorbi doar din 22 decembrie, dupa instaurarea noii puteri. Anuntarea a 60000 de morti prin procesul Ceausescu a facut credibile relatarile despre mii de morti la Timisoara.

Revista „Zig-Zag” este cea care a facut-o cunoscuta pe ziarista Angela Bacescu, transferata apoi la „Europa”. In articolul „Unde este mortul lui Veverca ?” din „Zig-Zag” nr. 25/1990, aceasta incearca sa-l scoata basma curata pe Iosif Veverca, militianul care l-a ucis pe tinarul de 18 ani Ianos Paris. Veverca a fost gasit totusi vinovat de instanta de judecata, dar a scapat din puscarie datorita clasicelor motive medicale.

Tot in „Zig-Zag”-ul anului 1990 au iscalit alti doi actuali colaboratori ai lui Corneliu Vadim Tudor : Cristina Pat si Florian Popa Micsan (acesta din urma doar un singur articol).

2. Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

„Ne aflam oare, incepind din decembrie 1989, in fata unei manipulari grosolane apartinind unui scenariu care vizeaza insasi fiinta noastra nationala? (…) Sa fie oare acest scenariu urmarea intelegerilor secrete de la Malta?” (Ion Cristoiu – „Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14,15 iunie?” in „Zig-Zag” nr. 15/1990).

Ideea ca revolutiile din decembrie 1989 se datoreaza, pur si simplu, vointei popoarelor respective (fenomen similar celui din 1848) este, pentru domnul Cristoiu, de neconceput. Domnia sa face parte din tagma, larg raspindita, a ziaristilor pentru care simpla repetare a unei afirmatii (de pilda, existenta unor intelegeri tainice la Malta) tine loc si de argument.

Desigur, nu putem exclude ipoteza existentei unor acorduri secrete la Malta. Ciudat ni se pare ca nici unul, absolut nici unul, dintre inculpatii proceselor revolutionare nu a avut ideea sa sustina teoria lui Ceausescu despre revolutie inaintea lui Ion Cristoiu. Filip Teodorescu spune pe sleau: „Nu afectez in nici un fel prestigiul contraspionajului roman recunoscind, asa cum am facut-o si in depozitia din 7 martie 1990, ca eu si ofiterii de contraspionaj de la Timisoara nu am reusit atunci sa evidentiem acest amestec strain (…) Este meritul presei in general, al unor gazetari iscoditori in special, ca au gasit dovezi indubitabile ale amestecului strain in evenimentele din decembrie 1989 in tara noastra” („Un risc asumat”, Ed. Viitorul Romanesc, Bucuresti 1992, pag. 314).

Gazetarul iscoditor Ion Cristoiu ne explica in articolul „Securistomania” („Expres Magazin” nr. 22/1991) ca securitatea este cea care l-a rasturnat pe Ceausescu, deci, sa multumim securitatii!: „Cazul Tokes. Sint acum destul de multe date care ne fac sa banuim ca el a fost creat de Securitate de la prima pina la ultima piesa”. Daca ar fi asa, probabil ca securistii s-ar lauda cu asta. Iulian Vlad, la proces, si Filip Teodorescu in cartea „Un risc asumat”, resping o asemenea ipoteza. Deja Sergiu Nicolaescu i-a facut o critica constructiva domnului Teodorescu pentru „nesinceritate”. Din saptaminalul „Romanul” aflam ca „marele” Filip pregateste o noua carte despre revolutie. Hai Filipe, curaj! Spune-ne tu cum l-ai rasturnat pe Ceausescu!

Ca dovada a faptului ca securitatea l-a rasturnat pe Ceausescu dl Cristoiu foloseste urmatorul rationament: „e greu de crezut ca in mobilizarea coloanelor de muncitori din dimineata lui decembrie 1989 nu si-au spus cuvintul oamenii infiltrati de securitate in toate intreprinderile si institutiile. Celebra coloana de la Pipera a strabatut drumul pina in Piata Palatului in pas alergator, in perfecta ordine, cu insi care opreau circulatia pe la intersectii” („Securistomania”). O logica imbatabila! Credem insa ca in fiecare intreprindere muncitorii ii cunosc pe cei care, in decembrie 1989, au mobilizat masele. Revista „Expres Magazin” ar fi putut stabili nominal aceste persoane si verifica daca sint sau nu agenti ai securitatii.

Despre teroristi dl Cristoiu scrie: „Acum, la un an si ceva de la afacerea cu teroristii stim precis ca daca acestia au existat, ei nu puteau apartine securitatii”, pentru ca, dupa doar o sapta-mina, acelasi Cristoiu sa afirme: „Mult mai plauzibila e ipoteza ca nu toata Securitatea a participat la diversiune (diversiunea cu teroristii – n.n.) ci numai o parte a acesteia” („Securitatea, un cadavru bun la toate” in „Expres Magazin” nr. 23/1991).

Adica teroristii n-au apartinut Securitatii dar, totusi, teroristii au apartinut Securitatii. Remarcam ca, inca o data, Cristoiu a avut dreptate!

In editorialul „Un moment ratat. Tribunalele revolutionare” („Expres Magazin” nr. 26/1991) dl Cristoiu se manifesta fatis ca aparator al criminalilor din decembrie 1989: „Cea mai buna solutie ar fi asadar curmarea lor (proceselor legate de revolutie – n.n.) si eliberarea tuturor celor implicati in evenimentele de la Timisoara si Bucuresti”.

Un talent al domnului Cristoiu este de a convinge opinia publica ca este antiguvernamental sustinind insa toate ideile fundamentale ale celor aflati la putere. In „Raspuns unui cititor (2)” („Expres Magazin” nr. 17/1991) la intrebarea „Credeti ca sint intr-adevar tradatori de tara infiltrati in functii de conducere publice?” dl Cristoiu raspunde: „Nu cred, sint sigur (…) Imi bazez afirmatia pe doua realitati. Prima se refera la distrugerea serviciilor noastre secrete dupa un scenariu care a functionat in toata Europa de Est (…) A doua realitate trimite la numeroasele momente aberante ale istoriei noastre post-revolutionare. Punindu-le cap la cap vom observa o tendinta clara a unei permanente instabilitati”.

Daca acceptam logica domnului Cristoiu, tradatori de tara sint cei care au participat la mitingurile antiguvernamentale („permanenta instabilitate”) din 1990, la care se striga si „jos Securitatea!” („distrugerea serviciilor noastre secrete”). In legatura cu „scenariul care a functionat in toata Europa de Est”, credem ca, daca acesta a existat, el nu putea fi pus la cale la Malta, dintr-un motiv foarte simplu: in momentul intilnirii Bush-Gorbaciov de la Malta (2-3 decembrie 1989), intr-o serie de tari est-europene miscarile populare anticomuniste deja incepusera. Asadar, la Malta nu se putea pune la cale izbucnirea acestor miscari ci doar sa se constate existenta acestora si eventual sa se analizeze urmarile posibile.

O „critica aspra” face dl Cristoiu si raportului comisiei senatoriale a lui Sergiu Nicolaescu („Revolutia in ambalaj de Holywood” in „Expres Magazin” nr.21/1992). Mentionam ca asociatia „17 Decembrie” nu se simte deranjata de „ambalajul de Holywood” al raportului lui Sergiu Nicolaescu. Ceea ce ne deranjeaza la acest raport este minciuna (vezi „Nu” nr. 78/1992; „Ora” 25 februarie 1993). In articolul respectiv dl Cristoiu scrie: „Momentul decembrie 1989 reprezinta o lovitura de stat pusa la cale din exterior. Dar o lovitura de stat cu complicitate din interior. Ar fi absurd sa credem altfel”. Totodata domnia sa considera ca teoria caracterului spontan al revolutiei apartine „noii puteri”. Se mizeaza pe reactia de tip pavlovian a majoritatii cititorilor „Expres Magazin”-ului. Acestia, fiind in majoritate antiguvernamentali, au tendinta de a considera fals orice vine de la „noua putere”.

Nu ne pronuntam asupra evenimentelor din Bucuresti de dupa fuga lui Ceausescu. Insa in legatura cu evenimentele din Timisoara asociatia „17 Decembrie” sustine ideea caracterului lor spontan. Il rugam pe dl Cristoiu ca, daca se va mai ocupa de teoria aia caraghioasa a izbucnirii spontane a revolutiei sa nu o mai prezinte ca „teoria lui Iliescu” ci, eventual, ca „teoria lui Iliescu si a Asociatiei 17 Decembrie”.

Trebuie sa remarcam ca in publicatiile conduse de Ion Cristoiu au aparut si lucruri adevarate despre revolutie. Aceasta a sporit credibilitatea dezinformarilor.

(aparut, cu unele scurtari, in „Almanahul Banatului” 1994)

3. Scrisoare deschisa domnului Cristoiu

In editorialul „Iluzia justitiei italiene” („Evenimentul Zilei” 23 aprilie 1993) ati scris : „Justitia romana s-a temut sa sfideze opinia publica a momentului si, in consecinta, i-a condamnat pe fostii membrii ai C.P.Ex.”.

Ideea ca judecatorii care i-au condamnat pe membrii C.P.Ex. au actionat conform propriilor lor constiinte vi se pare o absurditate? Va amintim ca persoanele respective au fost osindite nu pentru apartenenta lor la C.P.Ex. ci pentru participarea la sedinta in care s-a hotarit, in unanimitate, reprimarea revolutiei.

De ce credeti ca sfidarea opiniei publice este un lucru pozitiv? Esenta democratiei consta tocmai in faptul ca guvernantii trebuie sa tina seama de parerile guvernatilor (exemplu: rejudecarea procesului care a provocat violentele din Los Angeles). Numai regimurile dictatoriale isi ingaduie sa sfideze opinia publica.

Daca opinia publica este sfidata, aceasta se face prin valul de eliberari cu certificate medicale dubioase (de pilda Paul Niculescu Mizil, chipurile bolnav, in loc sa stea la spital se plimba pe la diferite redactii). Sfidare a opiniei publice este si faptul ca persoane implicate in reprimarea revolutiei, precum generalii Stanculescu, Guse, Chitac, nu sint trase la raspundere. Vinovatia acestora reiese nu din ipoteze sau scenarii, ci din dovezi clare cuprinse in dosarele Comisiei Guvernamentale de Ancheta din 1990. „Vinatoarea de vrajitoare” declansata in armata impotriva ofiterilor din C.A.D.A. care au cerut dezvaluirea adevarului despre revolutie este tot o sfidare a opiniei publice.

Pledoaria dv. in favoarea membrilor C.P.Ex. coincide cu cea a lui Corneliu Vadim Tudor. Nu e singura coincidenta.

Intreaga campanie de reabilitare a fostului dictator a fost inceputa de dumneavoastra. De pilda, teoria patriotismului lui Nicolae Ceausescu ati sustinut-o (cu oarecari nuantari) in editorialele din „Zig-Zag” nr. 18, 19, 25/1990. Pentru dv., Nicolae Ceausescu este un om inteligent, dotat cu un „mare instinct politic” („Nostalgia dupa Ceausescu” in „Zig-Zag” nr. 21/1990), iar a contesta inteligenta lui Ceausescu inseamna a insulta poporul roman. „Intreaga campanie dusa dupa revolutie pentru a demonstra ca Nicolae Ceausescu a fost un cismar analfabet” reprezinta „un proces de umilire nationala” caci „un popor care a fost condus timp de 25 de ani de un ins sarac cu duhul nu poate fi decit un popor de pigmei” (I. Cristoiu – „Ipoteza complotului” in „Zig-Zag” nr. 14/iunie 1990).

Infatisarea revolutiei ca o parte dintr-un scenariu extern care vizeaza dezmembrarea tarii a fost facuta initial de Ion Cristoiu („Un nou an 1940 ?” in „Zig-Zag” nr. 18-19/1990). Minciuna ca deschiderea focului impotriva revolutionarilor s-a datorat unor provocari tot dv. ati raspindit-o („Zig-Zag” nr. 16/iunie 1990).

Din punct de vedere al eficientei reabilitarii fostei nomenclaturi sinteti neintrecut. Ce pacat ca polonezii, ungurii, cehii, est-germanii n-au stiut ca fostii nomenclaturisti sint cei mai priceputi la demolarea comunismului. „Cei mai mari dusmani ai comunismului sint insisi comunistii” (I. Cristoiu – „Domnul presedinte Ion Iliescu primeste binecuvintarea NATO” in „Expres Magazin” nr. 6/1993).

Sinteti, domnule Cristoiu, promotor al unui ceausism mascat cu lozinci anticomuniste. Va respectam dreptul la opinie dar, va rugam, nu va mai pretindeti anticomunist.

(„Timisoara” 5 mai 1993)

Reactia ziarului „Evenimentul Zilei”: Sint citate frazele scrise cursiv din scrisoarea deschisa, iar apoi se scrie:

„Rindurile de mai sus sint extrase din scrisoarea Asociatiei „17 Decembrie” Timisoara, Comisia pentru Adevar si Dreptate, semnata de domnul Marius Mioc.

Dragii nostri revolutionari, primul care a respectat opinia publica a fost Pillat din Pont. Urmarea judecatii poporului, admisa de Pillat, o cunoasteti. Daca ar fi cum spuneti voi, nu ar mai fi nevoie de Tribunal si nici de stampila pe care ati aplicat-o pe scrisoare. Mai bine ginditi-va si trageti iute concluzii asupra singurei revolutii din istoria omenirii: cea a lui Iisus din Nazareth. Asta in cazul in care mai vreti sa mai faceti una!

Referitor la Ceausescu, faptul ca a fost impuscat dupa acea parodie de proces (deci fara adevarata Justitie) recunoasteti, da posibilitate nostalgicilor sa-i puna flori pe presupusul mormint, sfidind crucile albe ale tinerilor omoriti pentru „cauza”! Mai bine golan, decit activist!… Dar nu orice fel de golan!”.

(„Mai bine golan decit activist?”, text nesemnat, in „Evenimentul Zilei” din 11 mai 1993)

4. Cpt. (r) I. Popescu: Lovitura de stat s-a pregatit si la frontiera cu Ungaria

In august 1989, g-ral Iulian Vlad a facut demersuri la M.Ap.N. pentru preluarea de catre M.I. a pazei granitelor, scop in care l-a vizitat pe g-ral mr Stefan Guse, seful M.St.M. Aceste demersuri erau motivate de informatiile care demonstrau ca organizatii maghiare, din Romania si din strainatate, pregatesc o lovitura antiromaneasca ce urma sa fie infaptuita cu forte paramilitare masive, in scopul ruperii Ardealului din trupul tarii. Atunci era deja conturata platforma UDMR, publicata imediat dupa 22 decembrie 1989 dar, intimplator, antedatata. Din partea Ungariei actiunea era condusa, dupa informatiile adunate de organele romanesti de contrainformatii pina la revolutie, de doi membri ai corpului diplomatic al Ungariei in Romania. (Daca planurile au fost dejucate, aceasta se datoreaza numai faptului ca populatia Romaniei a transformat diversiunea antiromaneasca in rascoala anticomunista, iar armata si trupele M.I. au trecut de partea populatiei. Fara aceasta unitate de actiune e foarte probabil ca aceste planuri sa fi reusit.)

In septembrie-noiembrie 1989, organele graniceresti infruntau zilnic cite 50-100 de treceri frauduloase la frontiera cu Ungaria. Majoritatea erau romani, care cautau o cale spre Occident, dar si multi maghiari. La 12 octombrie ’89, imputernicitul maghiar al granitei de est, col. Janos Pál, a comunicat organelor de granita romanesti ca, avind in vedere numarul mare de cereri de returnare a celor trecuti fraudulos in Ungaria (exista o conventie ce prevedea returnarea celor ce nu se declarau refugiati politici), partea maghiara nu mai poate face fata situatiei si nu va mai respecta intocmai intelegerea.

In aceeasi perioada, toti conducatorii administratiei locale din localitatile unguresti aflate in apropierea granitei cu Romania au fost inlocuiti cu ofiteri din ministerul de interne maghiar.

Urmare a nerespectarii intocmai a tratatului bilateral, ungurii aduceau grupuri masive, intre care persoane neidentificate, nenominalizate, determinindu-le sa treaca inapoi in Romania. Cu aceste grupuri au trecut, probabil, majoritatea agentilor care au devastat la Timisoara: agenti unguri si de alte nationalitati, instruiti in terorism si diversiune in tari din Occident. Dovezile concrete au existat, dar au fost sustrase din arhive, din ordin, cu ajutorul colonelului Gh. Mirita, seful arhivelor. O multime de ofiteri de graniceri cunosc aceste fapte si sper ca vor vorbi. Caci diversiunea de la granita, apoi deschiderea granitelor, au produs tarii pagube enorme, incit pot afirma fara exagerare ca poporul acesta va munci zeci de ani sa le plateasca. Nu contestam ca aceasta a fost probabil o scinteie pentru revolutia care a dus la caderea clanului Ceausescu. Dar aceasta scinteie are si o alta fata, care va trebui analizata in numele adevarului istoric.

Intre 20 noiembrie si 1 decembrie ’89, s-au produs mai multe incidente grave de frontiera, care erau, evident, bine pregatite: fuga unor ciobani cu 2000 de oi si alte bunuri; fuga Nadiei Comaneci si a insotitorilor ei. In urma acestor incidente, s-au deplasat in zona Postelnicu, ministrul de interne, insotit de generalii Milea si Vlad, precum si procurorul general Nicolae Popovici. Aceasta inspectie simandicoasa, desfasurata in conditii neobisnuite (au fost dusi cu tractorul, au mers si prin noroi pina la genunchi), a constatat numeroase nereguli, in special in privinta conditiilor de hrana, cazare si dotare a trupelor. S-au luat masuri: multe cadre au fost sanctionate, destituite. Au fost chiar sapte arestari. Aceasta a creat o stare si mai mare de nemultumire, de revolta, in rindul celor ce trebuiau sa asigure paza granitei, precum si in militia si primariile din zona, deoarece mustruluiala, sanctiunile si demiterile i-au atins si pe ei. Astfel a slabit si mai mult paza granitelor, au fost zdruncinate si autoritatile administrative din zona. (In timpul acestei inspectii, Postelnicu nu-l baga in seama pe Iulian Vlad, iar cind trebuia sa i se adreseze, tipa la el in fata subalternilor.)

Toate acestea au favorizat miscarile ce au urmat, facind posibila ulterior atacarea, inclusiv a unitatilor militare din zona, cu arme de foc si sticle incendiare, pentru a le provoca sa traga.

Dupa 22 decembrie, declarindu-se granitele deschise, s-au putut evapora atit agentii si diversionistii straini infiltrati, cit si unii dintre ofiterii de securitate care ii urmarisera si aveau date despre ei si care se simteau in pericol vazind ce se petrece in tara. Tot asa s-a platit si datoria contractata de anumite persoane particulare, devenite intre timp persoane oficiale, fata de tara vecina si prietena: sute, daca nu mii de vagoane de cherestea si alte bunuri, din toate depozitele din Transilvania, au luat drumul Ungariei. Marfa era cumparata direct din depozite, expediata urgent, o parte fiind oprita in Ungaria, alta vinduta de unguri (o luau de la noi la preturi ridicole) in Germania. Actiunea facea parte dintr-un plan mai general, care urmarea aducerea tarii in stare de faliment.

Sper ca si alti ofiteri care stiu aceste fapte vor scrie la ziare, pentru a dezvalui opiniei publice adevarul afirmatiilor mele si a-l completa cu noi fapte.

(„Expres Magazin” nr. 20 din 20 mai 1991)

5. Unul din huligani am fost eu

Domnule Cristoiu,

Va scriu in urma aparitiei, in „Expres Magazin” nr. 20/1991, a articolului „Lovitura de stat s-a pregatit si la frontiera cu Ungaria”. Sint membru al asociatiei „17 Decembrie” Timisoara.

Dupa citirea articolului am ramas nedumerit: Nadia Comaneci este spioana maghiara sau KGB ? Dar oile care au trecut fraudulos granita ?

Noi, la asociatia „17 Decembrie”, avem adunate vreo 300 de marturii despre revolutie (fiecare membru, la inscriere, a dat o declaratie). Domnii ziaristi, inainte de a face tot felul de speculatii, ar putea trece si pe la noi. Asta daca nu cumva ne considera niste timpiti care nu-si pot da seama de „adevarata” desfasurare a evenimentelor.

Se scrie in articol ca unitati militare au fost atacate cu arme de foc. Din cite stiu, au existat intr-adevar arme de foc care au ajuns pe mina revolutionarilor. Acest lucru a facut ca, pentru multi dintre membrii organelor de represiune, frica fata de popor sa devina mai mare decit frica fata de sefi, ceea ce a contribuit la caderea lui Ceausescu. Insa despre atacarea unitatilor militare cu arme de foc n-am auzit. Nu pretind la cunoasterea adevarului absolut, de aceea cer revistei „Expres Magazin” sa precizeze:

-care unitate militara a fost atacata cu arme de foc inainte de 22 decembrie ?

-cind si in ce imprejurari s-a intimplat asta ?

-ce dovezi exista despre aceasta ?

Chiar daca asemenea caz a existat (ceea ce nu cred), exista o multime de alte cazuri cind cei care au tras nu pot invoca nici legitima aparare, nici stavilirea actelor de vandalism. De multe ori s-a tras fara somatie.

Fiindca s-a scris atita despre huliganii care au actionat in Timisoara, va fac o marturisire: unul din huligani am fost eu. Am instigat lumea la violenta impotriva militienilor fiindca asa am considerat necesar. In 16 decembrie oamenilor le era inca frica. Pentru ca Ceausescu sa cada era nevoie ca poporul sa-si infringa teama. De aceea, unele acte de violenta erau necesare.

In cadrul actualei campanii de masluire a istoriei revolutiei, care are drept scop salvarea criminalilor din decembrie 1989, se incearca impartirea evenimentelor din Timisoara in 2 perioade: inainte si dupa 20 decembrie. Trebuie spus ca, chiar din 16 decembrie, demonstrantii cintau „Desteapta-te romane !”, „Hora Unirii”, strigau catre militieni „Uniti-va cu noi!”, „Si voi sinteti romani !”. Mai trebuie spus ca teoria cu Timisoara – oras liber din 20 decembrie, teorie care are meritul de a maguli orgoliul local al timisorenilor, are si un cusur: e falsa. Pe 22 decembrie la ora 11 (dupa moartea lui Milea!) generalul Guse incerca sa-l trimita in fata Tribunalului Militar pe Viorel Oancea. Singura unitate militara care se declarase de partea revolutiei inainte de fuga lui Ceausescu era U.M. 01955 (unde lucra si Oancea). Retragerea armatei in cazarmi pe 20 decembrie s-a datorat faptului ca trupa nu mai putea fi stapinita, existind primejdia fraternizarii ostasilor cu demonstrantii.

(„Expres Magazin” nr. 27/1991)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei”

  1. Răscoala din 1907, o minciună comunistă | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 18th, 2015 at 16:39

    […] Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei […]

  2. „Ii împuşcaţi şi îi băgaţi în beci. Unul să nu iasă viu.” (Elena Ceausescu, 17 decembrie 1989) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 10th, 2016 at 12:47

    […] Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei […]

Adauga un comentariu