Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului
miercuri, iunie 13, 2012 20:24În 2003, înainte de a emana la Curtea Constituţională, senatorul PSD Ion Predescu era numit şeful unei subcomisii parlamentare, al cărui scop a fost acela de a băga beţe-n roate trinomului Pleşu-Dinescu-Patapievici (PDP), care bătea la cap SRI să predea mai repede arhiva la CNSAS. Primul lucru pe care l-a făcut Predescu a fost să se alieze cu pesediştii şi peremiştii din Colegiul CNSAS împotriva celor care au solicitat ceva mai sonor accelerarea ritmului deconspirărilor sau au somat public SRI să predea arhiva la CNSAS. Verdictul de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică, pe care l-a primit în 2004, nu-l absolvă pe Predescu de suspiciunea că ar avea dosar de reţea, bine pitit sub faldurile rochiei de chivuţă a SRI.
Un Predescu şantajabil este tot ce-şi putea dori mafia securisto-comunistă din România. Pentru a desfiinţa CNSAS-ul (se întâmpla în 2010 – n.m.), PSD-ul a redus mai întâi mandatul colegiului CNSAS de la şase la patru ani, pentru ca trinomul PDP să fie eliminat. Predescu a întocmit un raport, prin care cerea explicit eliminarea tuturor membrilor Colegiului CNSAS care nu au fost nominalizaţi de PSD. Printre ei figurau, bineînţeles, inamicii publici Pleşu, Dinescu, Patapievici. Doar infernalele presiuni ale opiniei publice au oprit în aer mâna de zombie a lui Predescu să nu desfiinţeze de tot CNSAS. Până la urmă, manevra Curţii Constituţionale, din care făcea parte şi pesedistul Ion Predescu, a reuşit în 2010 şi CNSAS a fost declarat neconstituţional, urmând ca toate sentinţele date de CNSAS să ajungă în justiţie. Şi ce bucurie era în tabăra securisto-comunistă a PSD-ului pe atunci. (Academia Caţavencu)
Epilog
Dacă în 2008 fiecare candidat la alegerile locale a depus o declaraţie pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea, in 2012, cu USL-ul (Uniunea Sovietico-Liberală) la butoane, nu s-a mai pus problema. Securişti şi comunişti/ i-aţi dat jos pe pedelişti.
Citeste si articolele:
OLTEANU ALY says:
iunie 19th, 2012 at 21:29
-Tov.ION PREDESCU din tara fara constitutie ,cu grupuri de interese ,inrudite ,infratite in CASTE conducatoare; -nu sunt revoltata si indignata pentru ca a-ti aparat pe cel ce a ucis pe tatal meu naturl si al fratilor mei ,pt. ca oricine ar reptul la aparare; -si sunt revoltata si indignata din urmatoarele motive: 1-sunteti adeptul celor care instrumenteaza dosare upa un plan stabilit,gindit mai inainte de a sti victimile hartuite ,care nu stiu ca sunt ,victimile unor inscenarii,regizari in care li se pun in pericol viata,familia si drepturile de catre cei mai experti in crima premeditata,interpetari de legi,decrete,biblia in favoarea lor; -numai si numai ei au drepturi si dreptate in conformitate cu biblia,constitutia,codul civil,codul penal si numai EI sunt persoane constructive si pozitive in societate chiar daca comit infratiuni si crima planificata cu continuitate; -si tot ce are legatura cu victima este pus in legatura cu conotatie si interpetare negativa distructiva,py. a o inculpa,acuza,compromite,pt. a o expune la provocari nedrepte,nemilose sa-i modifice comportamentul si sa-i distruga toate trairile si realizarile pozitive si tot ce se numeste sanatatea unui om sau familii,societate din puct de vedere; -psihic ,mental,moral,spiritual,fizic,material,financiar,economic,dar si pt. a determina victimile sa renute la viata, familie,judecata in proces,drepturile si libertatile omului,dreptatea si libea dezvoltare a personalitatii umane, ne garantate si nerepectate in tara fara constitutie care va pus in fuctie; 2-cel care a ucis pe tatal meu este grad de rudenie cu fosta frecii tudorita in prezent gulan tudorita din dobresti,dolj de pe la domnul comisar liviu tiulescu pe unde a fost si fostul sef de post pircalabescu,fost sef de pst in cirna localitate unde a fost ucis tatal meu natural,crima premeditata timp de 6 ani si la comanda cu intermediar instigat; -sper sa auda si domnul comisar LIVIU TIULESCU si DOMNUL COMISAR NICUSOR BADEA din urmatoarele motive: -crima organizata sfideaza constitutia pe dumnezeu si sunt inpotriva dreptului omului si nivelului de trai,divizeaza familii si societatea,acapareza,ucid si conduc ei isi aleg reprezentanti,ei dicteaza in familii,ei si numai ei au drepturi si dreptate,ei si numai ei au dreptul la nivel de trai; -cei care sunt in opzitie cu crima organizata si respecta constitutia si apara democratia autentica,condamna fostul regim si fosta autoritate si admnistratie diabolica,odioasa,vicleana,perversa,corupta,duplicitara,criminala si stapina pe sentimentele,corpul,viata,drepturile,libertatile omului ; -domnilor comisarii ai judetului dolj cazul meu si familiei mele trebuie cercetat,investigat si rezolvat in ordinea in cre eu si familia mea ne am nascut si in ordinea si cronologia dosarelor facute periodic ,la comanda concepute si planuite inainte de a sti noi victimile fara drept de a ne apara sau de a mai fi aparate cind cineva ne pune in pericol viata,familia si drepturile; -domnule comisar LIVIU TIULESCU daca nu aparati si nu favorizati grupurile crimei organizate si nu va reprezentati reciproc uni altora scopurile si interesele,ar trbui domnilor comisari de dolj sa incepeti cu familia gulan tudorita,ion,marin georgeta din dobresti,butusina viorica frati ,sora si cumnatele ei inclusi cu soacra ei din cirna si cu alti ,ionescu tudorita si cei din cintarea si descintarea romaniei din craiova,str oltet pe la tosca,unde am fost adusa cu domiciliu fortat si fara sa stiu pina in prezent ca cei ce au ucis pe tatal meu atit pe mine,mama,frate,sora,fiu,nepot,nora ne au sub autoritatea indirecta a lor,gastilor lor de cartiere mina in mina cu autoritatii religiose si laice divizeaza familiile pt. a nu copera intre noi,pt. a ne acapara drepturile ,pt.a face din noi categorie inferioara si cobai ,dupa care ne ucid fara ca cineva sa para vinovat ,compromis,acuzat,inculpat decit victima; -rusineeeeeeeeeee celor care reprezinta scopurile si interesele crimei orgnizate si initiata de fostu secu si fosta autoritate si admnistratie a fostului regom odios,tiran ,criminal stapin pe viata,familia si drepturile omului ; -sunteti responsabilii toti cei inplicati direct sau indirec in cazul meu si familiei mele deoarece favorizati niste infractori si criminalii care imi au copiii mei ,mama si frate si pe mine sub autoritatea indirecta a celor care reprezinta scopurile si inteesele crimei organizate;
Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, o mascaradă gen mătuşa Tamara | A șaptea dimensiune says:
martie 23rd, 2016 at 20:18
[…] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]
Cat de „libera” era presa in perioda cand premier era infractorul Adrian Năstase | A șaptea dimensiune says:
martie 23rd, 2016 at 20:50
[…] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]
Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (I) | A șaptea dimensiune says:
martie 24th, 2016 at 20:11
[…] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]
Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) | A șaptea dimensiune says:
martie 24th, 2016 at 21:18
[…] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]
Ponta reintroduce dictatura de partid în România | A șaptea dimensiune says:
decembrie 10th, 2016 at 18:37
[…] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]