Istoria blugilor

luni, august 21, 2017 11:45
Posted in category Diverse

Istoria blugilor
Yves Saint-Laurent a spus candva ca si-ar fi dorit sa fi fost el cel care a inventat blugii pentru ca ei „sunt expresivi si discreti, au sex appeal, adica tot ceea ce imi doresc de la hainele pe care le realizez”.

O scurta prezentare a istoriei blugilor demonstreaza cum un articol vestimentar care a fost destinat muncitorilor a evoluat de-a lungul anilor, devenind unul dintre cele mai populare din societatea moderna. Ceea ce face ca si astazi toata lumea sa isi doreasca sa poarte blugi este capacitatea lor de a se adapta indiferent de clasa sociala, sex si varsta.

Originea blugilor

Levi Strauss, un negustor evreu care a emigrat din Bavaria in America de Nord, a ajuns in California in anii 1850 pentru a-si vinde bunurile. Minerii i-au cerut pantaloni de lucru rezistenti. Cu ajutorul unui croitor, Strauss a realizat niste pantaloni de lucru care se presupune ca erau facuti din panza pe care o adusese cu el pentru asamblarea corturilor. In anii 1860, el a inceput sa produca pantaloni fabricati din denim gros si, deoarece pantalonii erau vopsiti cu indigo, erau numiti „blue jeans”.

Designul original al blugilor Levi Strauss, Design 501, a fost influentat de stilul pantalonilor largi purtati de marinarii genovezi, pentru a se potrivi cu cizmele de lucru. Strauss a selectat o tesatura tare, cunoscuta sub numele de Serge de Nimes (denim), care a castigat popularitate in Franta. Denimul este un bumbac gros, o fibra naturala care absoarbe rapid umezeala, se usuca repede si este capabil sa respinga caldura. Din cauza costurilor prea mari pe care trebuia sa le plateasca pentru a importa denimul din Franta, Strauss a inceput sa se aprovizioneze de la un producator de textile din America.

Blugii Levi erau vopsiti in indigo, deoarece era un proces ieftin odata ce francezul Guimet inventase, in 1826, indigo-ul artificial. Abia in 1876 a aparut indigo-ul sintetic. Indigo-ul produce o culoare albastru inchis, care este de lunga durata si isi mentine culoarea dupa spalare.

Inovatii brevetate

Pentru a face blugii Levi mai rezistenti, au fost adaugate nituri de cupru pentru a intari punctele strategice, cum ar fi colturile buzunarelor. Aceasta inovatie a facut ca buzunarele sa nu se mai rupa atunci cand erau pline cu pepite din aur. In 1873, buzunarele din spate ale blugilor au fost intarite prin adaugarea de cusaturi duble cu ajutorul unui fir portocaliu. La 20 mai 1874, Levi Strauss si partenerul sau, Jacob Davis, au primit brevetul US 139121 pentru „imbunatatirea fixarii buzunarelor”.

Blugii erau populari in randul muncitorilor, cum ar fi minerii, cowboy, fermierii, muncitorii din fabrici deoarece pantalonii aveau reputatia de a fi rezistenti, confortabili si la preturi accesibile. Cresterea cererii de pantaloni din denim a facut ca alte doua companii sa inceapa sa produca blugi: H.D. Lee Mercantile Company, cu sediul in Kansas, SUA in 1898, si Compania de imbracaminte din vest (GWG), fondata in Edmonton, Alberta, Canada, in 1911.

Astazi, dupa aproape 160 de ani de cand au fost inventati, blugii continua sa fie cel mai purtat articol vestimentar din lume, fiind produs in diferite forme si putand fi purtati in combinatie cu o sumedenie de alte articole, incepand de la mai multe modele de geci, camasi elegante, tricouri sport etc.

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu