Jegurile PeSeDiste fac praf valorile europene în România

marți, iulie 22, 2014 11:04

PSD, ciuma rosieRomânia este europeană în procent de maxim 25%. Restul sunt idioți nostalgici, cretini care bat câmpii la greu etc. După 1989, am circulat între așa-zișii intelectuali din această zonă. Ponderea țoapelor care nu știu nimic, dar au gura mare, a țopârlanilor iubitori de criminali bolșevici este maximă. Dacă cei care lucrează prin școli arată așa, vă imaginați cum arată restul populației de pe aici. Asta explică și succesul unui partid format din hoți și mafioți la fiecare scrutin din România. O populație îndobitocită, educată de indivizi pe care nu-i deranjează fraudele și minciuna, inclusiv cele politice, nu poate avea nimic în comun cu valorile europene.

Șmecherașii PeSeDiști și-au imaginat că, în UE, pot fura liniștiți din bani europeni

Pe lângă asta, și-au mai imaginat ceva: că noi, românii, vom sta cu mâinile încrucișate, odată intrați în UE, și alții ne vor face treaba. Din fericire pentru noi sau din păcate pentru ei, în UE nu poți fura atât de ușor ca din banii publici ai României. Jegurile PeSeDiste care la puciul din 2012, adresându-se unei populații îndobitocite de Antena 3 și România TV, cereau, nici mai mult, nici mai puțin, decât scoaterea României din UE (nu direct, ci voalat), nu merită și nici nu au respectul țărilor civilizate. Chiar dacă pentru țiganul analfabet și pentru ciobanul cu creierul nedezvoltat Ponta este cineva, pentru Europa civilizată mitomanul Viorel Ponta este un măscărici, un gunoi (și este tratat ca atare în lumea bună europeană). Cei de la Antena 3 și România TV trebuie eliminați nu pentru că-l atacă pe Traian Băsescu, ci pentru demolarea oricărui principiu sănătos de existență a unei țări, din ură față de actualul președinte al României. Cred că un Gâdea sau un Ghiță ar fi mult mai simpatici cu un glonte în ceafă, lucru perfect posibil în Rusia lui Putin, dacă într-o singură seară ar fi făcut cu Putin ce fac cu Traian Băsescu.

Patrupede online care atacă Uniunea Europeană

Există o specie foarte interesantă pe net, formată din inivizi ce-și imaginează că noi suntem atât de buni, doar că UE ne strică (hăă, hăăăăăăă, hăăăăăăăăăăăă). Să mori de râs, dacă n-ar fi de plâns. Oare chiar acești indivizi au creier? Oare chiar își aduc aminte de anii ’90, atunci când România nu era în UE și a fost efectiv devastată de românașii cu tricolorul la piept? Cum poți compara, jeg nenorocit cu creier de maimuță, UE cu URSS-ul? Dacă te-ar deporta UE din fața calculatorului, unde te dai mare și tare, cum făcea URSS prin deportările în Siberia, măcar ai avea un motiv. N-am să dau exemple de astfel de site-uri nedorind să le fac reclamă. Dar se pot descoperi sau sigur le-ați întâlnit.

România de azi este alături de lumea bună a planetei, așa cum nu s-a întâmplat niciodată în istoria ei

Da, România și-a împlinit un vis: membră a UE și membră a NATO. Niciodată n-am fost în grupul celor mai selecte țări ale planetei. Naționaliștilor care visează la rahat tricolor le-aș aminti că România a fost un nimeni, pentru marile țări ale lumii, în timpul dictaturii comuniste și în anii 1990. Politicienii importanți din Europa și SUA nu doreau să se întâlnească politicienii români din acele vremuri, cu rare excepții. Le-aș mai aminti rahaților care cred înfaptul ca noi nu avem nevoie de UE sau SUA de istoria recentă unde UE și SUA au decis totul. Credeți, rahați în ploaie, că Rusia criminalului Putin va garanta României integritatea sa teritorială, așa cum face UE și SUA? Ca să nu mai vorbim de recuperarea Basarabiei.

Jegurile PeSeDiste au produs un alt jeg: Victor Viorel Ponta

În final, iată un fragment dintr-un articol scris de Andrei Pleșu și intitulat Când vinovatul nu e vinovat.

Dar cum să te superi pe infirmitatea cuiva, pe ghinionul lui constitutiv, pe un reprezentant al pseudopodelor, aflat în curs de evoluţie lentă, mizînd, adică, pe viitor pe baza unui trecut minimal? Nu, nu sunt ipocrit, nu fac şmechere jocuri de cuvinte. Chiar nu mai pot fi supărat pe Victor Ponta. Comportamentul lui comic de la Cotroceni ar fi putut fi relativizat printr-o abilă, sau măcar cuviincioasă, manevră de repoziţionare. Dar în loc să se eschiveze prin umor, sau printr-o explicaţie decentă, sau printr-o curajoasă recunoaştere a greşelii, a preferat (cuvîntul nu e chiar potrivit, pentru că „a prefera“ implică reflecţie şi discernămînt) a preferat, deci, retorsiunea infantilă: a invocat „familia de infractori” a preşedintelui, prostul său accent englezesc, „înscenarea” nedreaptă la care a fost supus (deşi nu l-a silit nimeni să joace în acest film şi mai ales să joace atît de prost).

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Jegurile PeSeDiste fac praf valorile europene în România”

  1. Ponta, creștinul-ortodox model: căsătorit, dar în pat cu amanta | A șaptea dimensiune says:

    iulie 8th, 2015 at 14:25

    […] Jegurile PeSeDiste fac praf valorile europene în România […]

  2. PSD-iștii, cei mai mari latifundiari din România | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 1st, 2016 at 20:22

    […] Jegurile PeSeDiste fac praf valorile europene în România […]

  3. România, țara de jaf a PSD-iștilor | A șaptea dimensiune says:

    iulie 19th, 2016 at 14:14

    […] Jegurile PeSeDiste fac praf valorile europene în România […]

  4. PSD-ul, partidul analfabeților | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 4th, 2016 at 15:22

    […] Jegurile PeSeDiste fac praf valorile europene în România […]

Adauga un comentariu