Justiţia de cacao din România din nou la rampă
duminică, noiembrie 1, 2009 8:40
Prin 2008, magistratul de legătură al României în Italia era (şi poate mai este) procurorul Elena Hach. Acest magistrat, angajat al statului roman, trebuia să reprezinte în Italia interesele cetăţenilor români şi să se asigure de buna cooperare judiciară dintre cele două ţări.
Dar cine este procurorul Elena Hach? Mai multe date se află într-un document intern al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Din care spicuim: Bogdan Bach (soţul Elenei) a fost implicat în infracţiuni de înşelăciune prin emiterea de file de cec fără acoperire; Elena Hach a făcut presiuni pe lângă procurorul care se ocupa de dosarul soţului ei ca acesta din urmă să nu fie trimis în judecată; procuroarea a făcut presiuni pentru a intermedia diverse contracte între societăţi comerciale; soţul procuroarei a indus în eroare Poliţia Braşov (unde soţii Hach domiciliau – n.r.), după ce a declarat un furt şi a supraestimat numărul şi valoarea obiectelor sustrase, pentru a-şi acoperi unele lipsuri din gestiunea societăţii la care era acţionar; Elena Hach a locuit cu chirie într-un apartament propriu, dar declarat ca fiind al părinţilor, pentru a obţine contravaloarea chiriei ce se acordă magistraţilor care nu deţin locuinţe proprietate personală; aceeaşi Elena Hach a cumpărat o locuinţă prin presiuni asupra societăţii ce administrează fondul locativ al municipiului Braşov, bazându-se pe faptul că directorii societăţii aveau dosare penale în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (unde Elena Hach lucra acum câţiva ani).
Ce credeţi că a făcut sinistra Lidia Bărbulescu, pe atunci preşedinta CSM? A retras-o pe Hach de la post din Italia şi a făcut plângere la DNA? Nimic din toate acestea. Adică nimic, nimic. Mai mult, dinozaurii roşii din CSM au desemnat-o pe aceeaşi Lidia Bărbulescu, în octombrie 2009, pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ar fi cireaşa de pe un rahat urât mirositor, numit de unii Justiţia din România.
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.30/2008.
Citeste si articolele:
