Justiţia de cacao din România ucide oameni nevinovaţi

duminică, februarie 1, 2009 10:04
Posted in category Justitie

Tudorel Toader lustruind pantofii puscariasului Liviu DragneaRomânia ar arăta altfel dacă justiţia n-ar fi populată de tot soiul de specimene ciudate pentru o Justiţie care se vrea europeană. De la dinozaurii roşii ce-au studiat “dreptul” dictaturii comuniste până la şpăgarii de după ’89, România trăieşte sub zodia nedreptăţii. Şi nu e vorba doar de faptul că nu sunt condamnaţi marii corupţi ai neamului, dar, mai mult decât atât, eşti lăsat la cheremul hoţilor de tot soiul. Dacă se mai nimereşte câte un poliţist care-şi face treaba şi întocmeşte un dosar penal unui posibil infractor, intervine procurorul, pe care-l doare-n bască de infracţionalitate, şi consideră că dosarul nu-i complet sau respectivul nu prezintă pericol social (aşa se văd lucrurile din vilele magistraţilor). Dacă trece şi de procuror, se poate nimeri un judecător corupt sau care dă o sentinţă blândă, nu cumva să-l deranjăm prea tare pe infractor. Însă, acesta poate face recurs şi la instanţele superioare, pline de trepăduşi bolşevici, unde legea este aplicată cu picioarele, doar democraţia aşa este săpată, prin justiţie, cum altfel ar mai plânge unii după “ordinea” dictaturii comuniste.

Recentul asasinat de la Braşov arată clar ca pe cei din justiţie îi doare-n cot de lege. Au murit doi oameni şi altora li s-a distrus viaţa deoarece un magistrat dintr-o ţară din UE eliberează un infractor periculos. Acelei judecătoare şi medicului care a întocmit doasrul ar trebui să li se dea o pedeapsă simplă: să stea în aceeaşi celulă, o vreme, cu ucigaşul pe care l-au eliberat. Iar acestuia, în lipsa condamnării la moarte, să i se aplice câteva lovituri care să-l paralizeze pentru toată viaţa, aşa cum a făcut şi el cu victimele pe care nu le-a ucis. Ce nu înţeleg aceşti magistraţi de cacao este faptul că destinul unui om este frânt atunci când este rănit grav de un infractor; nu mai poate munci, nu se mai poate bucura, se va simţi ca o povară pentru societate şi familie. Aceşti magistraţi corupţi sau independenţi faţă de legile ţării să li se asigure un loc în celulă, alături de infractorii care au ucis, din cauza faptului că ei dispreţuiesc legea. Iar unde lege nu e, nimic nu e.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Justiţia de cacao din România ucide oameni nevinovaţi”

  1. Un pas spre adevăr şi normalitate | A șaptea dimensiune says:

    iunie 2nd, 2016 at 19:10

    […] Justiţia de cacao din România ucide oameni nevinovaţi […]

  2. “Gigi” Becali – ciobanul care poluează grav spaţiul public românesc | A șaptea dimensiune says:

    iunie 2nd, 2016 at 19:58

    […] Justiţia de cacao din România ucide oameni nevinovaţi […]

  3. În România, ursul este o specie pe cale de dispariţie şi din cauza mamiferelor care ocupă funcţii publice | A șaptea dimensiune says:

    iunie 3rd, 2016 at 16:15

    […] Justiţia de cacao din România ucide oameni nevinovaţi […]

Adauga un comentariu