Legătura dintre Viorica Dăncilă, numărul pi şi (non)educaţia din România

vineri, aprilie 30, 2021 7:06
Posted in category Educatie

Viorica DancilaRomânia este ultima ţară din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte stăpânirea competenţelor ştiinţifice de către elevii de liceu. Cu alte cuvinte, procentual, România are cei mai mulţi analfabeţi funcţionali din UE. Şi mereu a fost aşa. Doar că acest aspect nu era prezent în clasamente deoarece România era fie în ghetoul comunist, într-o dictatură care a izolat această ţară de lumea civilizată, fie nu făcea parte din UE (România a intrat în UE în 2007, ultima din fostul gulag comunist) şi nu participa la astfel de clasamente.

Şi cum să nu fie aşa din moment ce PSD = ciuma roşie = mafia a permis intrarea la liceu – prin tot ceea ce a făcut în calitate de ministru al Educaţiei ţoapa PSD-istă Ecaterina Andronescu, demolatoarea învăţământului românesc – a oricărei nulităţi intelectuale, a oricărui analfabet, care ajungea în clasa a IX-a fără să ştie nici măcar tabla înmulţirii. Vă imaginaţi cum (nu) poate învăţa acest elev logaritmi, derivate, integrale, geometrie analitică, analiză matematică, ecuaţii exponenţiale şi logaritmice etc.

Iar povestea nulităţii intelectuale (în care statul român, adică “fraierii” care muncesc în România, investeşte vreo 1000 de euro lunar pentru (non)educaţia analfabetului: salariile profesorilor şi tot tacâmul) continuă la liceu, acolo unde este cărat şi promovat până în clasa a XII-ea, iar la Bacalaureat, stupoare?!!!, ia o notă foarte, foarte mică de se miră lumea ca proasta-n târg “ce învăţământ de rahat avem” şi cum era “măreţ” odată.

Ei bine, la acest “odată” voiam să ajung, după această introducere. Mai sunt unele gunoaie nostalgice după dictatura comunistă, dar care preferă să “suporte” binele capitalist (maşină occidentală, internet, cablu TV etc.), adică nu emigrează în Coreea comunistă pentru a savura comunismul în stare pură (lipsa hranei, a curentului electric, izolarea totală de lumea civilizată etc.), ei bine, aceste jeguri nostalgice vin cu textul despre “măreţia învăţământului comunist”.

Şi dacă tot vorbim de funie în casa spânzuratului, nu putem trece cu vederea o demnă reprezentantă a “măreţiei învăţământului comunist”, Vasilica Viorica Dăncilă. Aceasta este chiar absolventă de facultate în comunism, aşa încât putem avea o imagine clară a învăţământului din dictatura comunistă. Lăsând la o parte greşelile gramaticale flagrante (doar a promovat în şcoală la limba română – hăăă, hăăă, hăăăă) comise de fosta prim-ministru a României, ajunsă în această funcţie printr-un accident nefericit al istoriei, accident parcat momentan la mititica şi care răspunde la apelativul Liviu Dragnea, mă voi referi la competenţele ştiinţifice ale acestei doamne (cam mult spus “doamnă”, dar treacă de la mine), mai precis la cele matematice.

Întrebată fiind de un reporter al PRO TV despre “aria cercului”, stimabila analfabetă debitează tâmpenia cu “aria cercului este egală cu raza la pătrat”, după ce se lăudase anterior, în aceeaşi conferinţă de presă, că a dat meditaţii la matematică şi are (in)competenţe matematice. Evident, spusele Dăncilei de Tiliorman erau o mare tâmpenie, dar altceva vreau să remarc.

Nu există “aria cercului” deoarece cercul, în înţeles strict matematic, este doar conturul rotund format din puncte egal depărtate de un punct fix, numit centrul cercului, iar acest contur nu are arie, ci doar lungime, egală cu 2πr, unde r este raza cercului (adică 2 înmulţit cu “pi”, constanta cercului, înmulţit cu r, raza cercului).

Dacă vorbim despre suprafaţa din interiorul cercului, delimitată de acest contur (de cerc), aceasta, reunită cu cercul, se numeşte disc, ceea ce înseamnă că formularea corectă este aria discului (nu “aria cercului”), această arie calculându-se cu formula πr2, r fiind și aici raza discului.

Dacă nici la matematică, unde suntem în domeniul celei mai exacte ştiinţe, nu eşti precis, atunci ai o problemă. Din păcate, în ultima vreme, ajung tot soiul de nulităţi intelectuale să producă manuale, culegeri şi modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, aşa încât inclusiv în modelele de pregătire pentru Evaluarea Naţională 2021, propuse elevilor de clasa a VIII-a, apare formularea aria cercului, pe când corect este aria discului.

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu