Legile în România, poveşti pentru fraieri

sâmbătă, aprilie 9, 2011 13:18
Posted in category PeNaLii

Legile în România, poveşti pentru fraieriO parte a micii reforme din justiţie o constituie şi actualizarea Codului Penal al României, prin Legea 202/2010. Ca orice Republică bananieră respectabilă, comunitatea românaşilor care nu ştiu decât să fure ignoră total legile României, situaţie vizibilă din avion, doar aşa suntem ultimii ciumeţi ai lumii libere, chiar dacă tembeliziunile securisto-infracţionale dau la maxim refrenul ‘ce popor muncitor şi cu respect faţă de legi suntem noi, dar ce prost suntem guvernaţi”. Iată mai jos câteva articole din noul Cod Penal, nişte glumiţe nevinovate pentru Ferentariul României şi nu numai.

Art.326: Fapta persoanei care, avand capacitatea de a munci, apeleaza in mod repetat la mila publicului, cerand ajutor material, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 ani. Păi, la câţi cerşesc în România, să nu mori de râs.
Art.317: Instigarea la ura pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Şi când se face apologia comunismului la tembelizor, nu se instigă la ură pe criterii sociale?
Art.300: Punerea in circulatie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fara drept a obiectului unei inventii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. Pe cei care vând mărfuri chinezeşti contrafăcute oricum îi doare-n cot.
Art.299: Contrafacerea sau folosirea, fara drept, a obiectului unei inventii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Să mai amintim de sistemele de operare folosite fără nici o licenţă, plus sute sau mii de cazuri de folosire fără nici un drept şi contrafacere a unor produse?
Art.301: Fabricarea ori punerea in circulatie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie de mentiuni false privind brevetele de inventii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizatiilor de comert ori industriale, in scopul de a induce in eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Şi cu importul din China cum rămâne?
Art271: Impotrivirea la executarea unei hotarari judecatoresti, prin amenintare fata de organul de executare, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, iar daca fapta a fost savarsita prin acte de violenta, pedeapsa este de la unu la 5 ani. Pe cât punem pariu că VC Tudor nu va face puşcărie? Altfel cine ar mai apărea la (i)RealitateaTV pentru a explica ‘prostimii’ ce e cu legea în România.
Art260: Fapta martorului care intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase, ori nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Nu am auzit, în ultimii 20 de ani, ca măcar un martor mincinos să ajungă după gratii.
Art254: Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
Fapta prevazuta in alin. 1, daca a fost savarsita de un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani. Hă, hă, hă … , ia întrebaţi-i pe un Adrian Năstase sau Viorel Hrebenciuc cum n-au mai putut ei de luarea de mită.
Art.255: Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in modurile si scopurile aratate in art. 254, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevazuta in alineatul precedent nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.
Dispozitiile art. 254 alin. 3 se aplica in mod corespunzator, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazurile aratate in alin. 2 si 3. Nu am cunoştinţă ca cineva care a dat mită să ajungă după gratii.
Art256: Primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani. Hă, hă, hă …
Art257: Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani. Hă, hă, hă …
Art.236: Orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Manifestarea prin care se exprima dispret pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritatile se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda. Câţi poliţişti care şi-au aruncat insemnele au ajuns după gratii?
Art248: Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Oricum pe foarte mulţi funcţionari ai României bananiere îi doare-n funcţie de interesul public.
Art.263: Fapta functionarului public care, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile, omite sesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala, potrivit legii de procedura penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.
Daca fapta este savarsita de catre un functionar public cu atributii de conducere sau de control, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 7 ani. Hă, hă, hă …
Art264: Ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuia sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 7 ani. În România nu sunt pedepsiţi infractorii, darămite complicii.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.
Tags: ,

5 Responses to “Legile în România, poveşti pentru fraieri”

  1. Dinel Staicu, un infractor bolşevic din Republica Securistică România | A șaptea dimensiune says:

    iunie 24th, 2016 at 20:38

    […] Legile în România, poveşti pentru fraieri […]

  2. Infractorul Vîntu şi legile României | A șaptea dimensiune says:

    iunie 25th, 2016 at 16:27

    […] Legile în România, poveşti pentru fraieri […]

  3. Curvele României | A șaptea dimensiune says:

    iunie 26th, 2016 at 14:25

    […] Legile în România, poveşti pentru fraieri […]

  4. România, o imensă fabrică de diplome false | A șaptea dimensiune says:

    iunie 26th, 2016 at 15:15

    […] Legile în România, poveşti pentru fraieri […]

  5. Polițiştii, autorii morali ai devastării României | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 26th, 2016 at 18:32

    […] Legile în România, poveşti pentru fraieri […]

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker