Mahmureala dictatorială a plagiatorului Ponta

sâmbătă, octombrie 19, 2013 19:07

Victor PontaCircula, pe vremuri, un banc licenţios, cu o amantă de securist care, dornică să facă amor franţuzeşte, îşi scotea iubitul pe balcon şi-l punea să ciocăne la uşă şi să spună „Se moa!”, când îl întreba ea „Chi e?”. Şi tot aşa, tot aşa, până când ăsta, îngheţat de frig şi cu bărbăţia compromisă, izbucnea: „Da’ deschide, fă, odată, că se moa ie!”. În situaţia asta se găseşte România acum. Pe de o parte e statul, care se moaie de la zi la zi, pe de alta e un premier poliglot, transformat din tocilarul abstinent de acum un an, în derbedeul clasei, care vine la ore numai şi numai cuprins de beţia puterii.

Am avut impresia că, după chiolhanul de vara trecută, încheiat cu o amară mahmureală şi cu multă zeamă de varză nemţească, Ponta nu se va mai lăsa îmbătat de putere şi va conduce ţara pe trezie. Uite însă că, de câteva săptămâni încoace, el a dat-o iarăşi pe drojdeală, asumându-şi cu tărie nişte măsuri cel puţin suspecte. După ce l-a demis în doi timpi şi trei mişcări pe procurorul Papici, care ameninţa să-i bage la puşcărie amicul de beţie a puterii, pe Dragnea, premierul l-a dat afară şi pe directorul Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea, pentru că omul îndrăznise să scoată la iveală nişte documente nu tocmai liniştitoare, referitoare la Roşia Montană. Mesajul, pentru angajaţii statului, a fost clar: mişcaţi în front, vă zbor.

La doar câteva zile, Ponta a băgat placa favorită cu care strămoşul său, Ion Iliescu, ne-a spart capetele în 14-15 iunie 1990: „Nu vreau să ne întoarcem la anii ‘30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului”. În consecinţă, el a cerut jandarmeriei să intervină dur „dacă se trece linia roşie, care este agresiunea, încălcarea unor drepturi fundamentale, inclusiv dreptul de proprietate şi blocarea unor drumuri şi împiedicarea intereselor legitime ale acestei ţări”, uitând că, acum un an jumate, chiar el îndemna lumea să blocheze drumuri. Ca o stranie coincidenţă, la Pungeşti jandarmii tocmai îi articulaseră pe băbuţele „neonaziste” şi pe „legionarii” octogenari, lăsându-i leşinaţi prin şanţuri, probabil pe considerentul că abia se mai ţineau, bieţii bătrâni, în baston şi le-au mai dat şi ei unul. Pe spinare. Şi de astă dată, mesajul a fost la fel de clar: ieşiţi în stradă, vă calc în picioare.

Pentru ca totul să culmineze cu numirea lui Andrei Zaharescu, ex-şpăgarul de la ProTV, Antena 1, etc, etc, în funcţia de consul general în Africa de Sud. Întrebat, de ziariştii uluiţi, ce anume îl recomandă pe zaharisitul ăsta pentru o asemenea demnitate, că omului niciodată nu i-a plăcut să vâneze lei, acceptând doar şpăgi în valută, Ponta a răspuns, ţâfnos: „EU!”. Cu alte cuvinte, nu guvernul, nu Parlamentul, nu alte oficialităţi decid în România cine anume e numit şi unde, ci Ponta, devenit, peste noapte, Statul însuşi, mai ceva ca Regele-Soare.

Pe cât se poate omeneşte prevedea, acesta e doar începutul, dar un început care nu prevesteşte nimic bun. Acum două milenii şi mai bine, tiranul Sylla, implorat de prieteni să-l ierte pe junele Cezar, nepotul lui Marius, cel mai crâncen duşman al său, a rostit: „Fac cum vreţi, dar să ştiţi că în acest tânăr zac mai mulţi Mariuşi”. Avertismentul ăsta e la fel de valabil şi pentru Ponta, aşa că să nu ziceţi că nu v-am zis: „În acest tânăr zac mai mulţi Ceauşeşti!”.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Mahmureala dictatorială a plagiatorului Ponta”

  1. Un șpăgar consul general | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2014 at 21:15

    […] Mahmureala dictatorială a plagiatorului Ponta […]

  2. Un senator (se) întreabă: cine este Victor Ponta? | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 28th, 2015 at 20:04

    […] Mahmureala dictatorială a plagiatorului Ponta […]

  3. Frankfurter Allgemeine Zeitung: Norocul pare să-l fi părăsit pe plagiatorul Ponta | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 1st, 2015 at 20:53

    […] Mahmureala dictatorială a plagiatorului Ponta […]

Adauga un comentariu