Marea Adunare Națională USLamistă

miercuri, februarie 5, 2014 15:47

USLRomânia are și Parlament. Mulțumită lui Viorel Ponta și lui Crin Antonescu, Parlamentul actual are cu aproape 200 de membri mai mulți decât cel precedent, deși românii au votat în 2009, la un Referendum validat de Curtea Constituțională, reducerea numărului de parlamentari la maxim 300. Și acest Parlament reprezintă poporul, cel puțin în teorie. O fi de acord românii cu eliberarea infractorilor? Retorică desigur, această întrebare ar trebui să ne-o punem după ce parlamentarii votează tot soiul de aberații. Fiind foarte mulți dintre ei niște infractori, niște hoți și niște cretini, evident că nici nu se complică să citească ceea ce votează. USLamiștii, însă, nu formează în întregime Parlamentul. Mai există un 30% parlamentari de altă culoare politică, ce ar trebui să apere legalitatea și să sanctioneze derapajul criminal al USL. Dar cine s-o facă? Vasile Blaga și anemicul PDL?! Acest Blaga, un fals revolutionar, cu afaceri cel puțin imorale (de care Antena 3 nu amintește niciodată, prietenii știu de ce), declara la un moment dat că PDL-ul și Partidul Comunist Chinez au aceeași doctrină politică (hă, hă, hă). Vedeți filmulețul ceva mai la vale. Acest Blaga, lăudat cu ironie de plagiatorul Ponta, vreți să vă apere democrația și statul de drept? Acest Buldog nu reușește să-și țină parlamentarii în partid (foarte mulți au trecut deja la Partidul Mișcarea Populară), darămite să reprezinte partea bună a unui Parlament majoritar infracțional. Mihai Răzvan Ungureanu și alți câțiva sunt extrem de puțini pentru a echilibra balanța în Marea Adunare Natională USLamistă.

Gandul a publicat recent lista completă a celor 240 de parlamentari ce au votat pentru superimunitate și eliberarea infractorilor (aceasta a fost prima tentativă; la a doua oricum au fost eliberați). Pe lângă USLamiști (doar 4 deputați USL au dezertat), găsim majoritatea parlamentarilor UDMR, adică exact ungurii refuzați de Cretin Antonescu, pe care-i doare-n cot de legalitate și democrație. Evident, toți parlamentarii județului roșu Botoșani fiind USLamiști, aceștia au votat pentru superimunitate și eliberarea infractorilor spre bucuria electoratului de pe aici. Un electorat care, după ce a citit cu atenție prevederile noii Constituții a României (hă, hăă, hăăăă), va asigura procentul de 30% necesar, tot prin grija lui Puie Monta și Cretin Antonescu, validării Referendumului Constituțional. Adică noua Constituție a României poate fi validată și cu un număr de 3 milioane de voturi pentru, ceilalți 17 milioane fiind complet ignorați. USLamiști o să vă ascundeți ca șobolanii peste ceva vreme, atunci când va veni plata faptelor voastre.

Vasile Blaga: „(…) am vrut să împărtăşim din experienţa vastă a Partidului Comunist Chinez, care îmi dau seama că este într-o permanentă reconstrucţie. Incredibil, dar colegii noştri chinezi, practic, împărtăşesc, şi asta mă bucură, aceleaşi valori cu noi în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid.”

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

11 Responses to “Marea Adunare Națională USLamistă”

  1. Avocatul USLamist al poporului nu are nici măcar studii juridice | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 27th, 2014 at 17:25

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  2. Cum au respins parlahotii votul prin corespondenta pentru romanii din Diaspora | A șaptea dimensiune says:

    februarie 19th, 2015 at 21:19

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  3. USLamismul, un regim criminal ce terorizează România | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 16:19

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  4. Doru Bușcu, cretinul ce vrea România veșnic în gulagul USLamist | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 17:31

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  5. Pensionarul USLamist gândește? | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 17:59

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  6. Cum iau apărarea criminalilor de la Kiev USLamiștii rusofoni | A șaptea dimensiune says:

    iulie 6th, 2015 at 13:37

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  7. Guvernati de evrei si tigani, romanii sunt umiliti in propria tara | A șaptea dimensiune says:

    martie 19th, 2016 at 11:17

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  8. De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușcărie (V) | A șaptea dimensiune says:

    martie 27th, 2016 at 18:17

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  9. Cât de proști sunt locuitorii orașului Constanța | A șaptea dimensiune says:

    martie 27th, 2016 at 18:20

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  10. Romania, o republica PeSeDista si infractionala | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 9th, 2016 at 19:05

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

  11. Romania, tara infractorilor liberi | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2016 at 19:51

    […] Marea Adunare Națională USLamistă […]

Adauga un comentariu