Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor

vineri, mai 1, 2009 7:58
Posted in category Basarabia

Basarabia, pamant romanescÎn ultima vreme, dictatorul Basarabiei pare tot mai îndepărtat de realitate. Iar când pierzi contactul cu realitatea, este începutul sfârşitului. Dacă tot atacă mereu România şi UE, acest rusofon care stâlceşte limba română ar trebui să-şi aminteească de Ceauşescu, Sadam sau Miloşevici, dictatori ce au sfârşit destul de prost. Nu poţi comite crime şi să speri că nu vei păţi nimic. La un moment dat tovarăşe Voronin vei plăti pentru tinerii ucişi şi maltrataţi în Basarabia din ordinul tău. Până atunci nu uita: Voronin eşti o mizerie!

Update

Un veteran al războiului de la Nistru susţine că fostul şef al statului moldovean, Vladimir Voronin, şi ex-consilierul acestuia, Marc Tkaciuk, ar fi pus la cale lichidarea sa fizică. Potrivit Agerpres, veteranul susţine că Voronin ar fi comandat asasinarea sa în urmă cu 6 ani, după ce el a pichetat casa candidatului comuniştilor la funcţia de primar al capitalei. Ciobanu spune că a tăcut până acum, pentru că astfel de dezvăluiri făcute pe timpul fostei guvernări i-ar fi pus viaţa în pericol.
„Vladimir Voronin este un criminal. El a segregat societatea. El a împărțit copiii noștri în cei care protestau pașnic la 7 aprilie 2009 și tot copiii noștri, cei care apărau instituțiile statului. Această casetă cu imaginile video filmate de pe camerele de supraveghere ale Guvernului au fost depuse la Procuratură încă din aprilie 2009”. Acestea sunt principalele declarații lansate de premierul Vladimir Filat în cadrul emisiunii In Profunzime.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

7 Responses to “Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor”

  1. Neocomuniştii din PSD şi modelul rusesc | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 25th, 2014 at 12:55

    […] Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor […]

  2. Femei si copii, sclave si sclavi in Statul Islamic | A șaptea dimensiune says:

    februarie 15th, 2015 at 16:50

    […] atunci de trupele paramilitare ruse ajunse în Basarabia cu acordul criminalului bolșevic Vladimir Voronin, cel căruia nu i s-a clintit un fir de păr în Basarabia rusificată de bolșevici vreme de zeci […]

  3. Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 16th, 2015 at 20:50

    […] Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor […]

  4. Continuă teroarea bolşevică în Basarabia | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 16th, 2015 at 20:53

    […] Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor […]

  5. Mentalitatea de colhoz | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 16th, 2015 at 20:57

    […] Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor […]

  6. Chiar dacă este stâlcită de Vanghelie, pentru limba română se moare în Basarabia | A șaptea dimensiune says:

    iunie 5th, 2016 at 9:13

    […] Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor […]

  7. 29 iulie 2009, alegeri în Basarabia | A șaptea dimensiune says:

    august 21st, 2016 at 17:05

    […] Mesaj pentru Voronin: toţi dictatorii plătesc pentru crimele lor […]

Adauga un comentariu