A șaptea dimensiune

Un material din 2004, atunci când Mircea Geoană era ministru de Externe şi candidatul PSD = Ciuma roşie = Mafia la Primăria Bucureştiului, alegeri pe care avea să le piardă din primul tur (atunci erau două tururi) în faţă lui Traian Băsescu, cel care va câştiga alegerile pentru Bucureşti din primul tur, obţinând peste 50% din numărul voturilor valabil exprimate.

Dârele necosmetizate ale candidatului pesedist la primărie, Mircea Geoană

Ai zice, aşa cum crede o omenire întreagă, că e uşă de biserică. Ai crede, aşa cum gornesc sondajele de opinie, că e cel mai drept şi mai cinstit dintre candidaţi. Faptele mai vechi şi mai noi ale lui Geoană ne relevă profilul unui lup îmbrăcat în piele de oaie Versace.

Mircea Geoană nu este decât fiul unui general de Securitate, cu nimic mai prejos decât odraslele altor securişti. Generalul-locotenent Geoană, şeful Apărării Locale Antiaeriene, a avut prilejul să se imortalizeze pentru eternitate, la o revistă de front a activului Securităţii, cu generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa. De altfel, fotodocumentul, absolut inedit în analele media, ne relevă unica poză a generalului Pacepa în uniformă militară. Ca de altfel unica poză a tatălui lui Mircea Geoană în uniforma de general al regimului Ceauşescu.

Mirciulică este clonă de clonă din tatăl său, generalul de Securitate. Şi mai este, cât priveşte faptele, copie trasă la indigo a inegalabilului Adrian Năstase.

La data de 5 mai 2004, ministrul de Externe Mircea Geoană, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a concesionat sediul MAE (Ministerul Afacerilor Externe – n.m.), din Aleea Modrogan, unei firme private pentru o perioadă de 49 de ani. Printr-o Hotărâre publicată în Monitorul Oficial, partea a 6-a, achiziţii publice.

Negocierae s-a făcut direct, între ordonatorul de credite Geoană şi firma cu pricina. O parte din veniturile atrase de centrala Externelor va nimeri în buzunarul ministerial.

În martie 2004, printr-o altă hotărâre, minsitrul de Externe Geoană a transmis gratuit, pentru o perioadă de 49 de ani, un imobil aparţinând MAE Federaţiei Române de Rugby, recte Comitetului Olimpic Român, adică mai pe româneşte lui Ion Ţiriac.

La 29 ianuarie 2004, prin Hotărârea nr. 100, MAE a preluat în subordine Comisia Fulbright, Institutul Român de Studii Internaţionale “Nicolae Titulescu” şi Academia Diplomatică. Din fondurile Ministerului Afacerilor Externe sunt finanţate şi secretariatele Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene şi Casei Americii Latine (ne erau construite şosele şi spitale, dar erau aruncaţi bani publici, de către PSD = Ciuma roşie, pe toate rahaturile inutile şi costisitoare – n.m.).

Să aruncăm acum o ocheadă în biografia oficială a lui Adrian Năstase. Unde scrie aşa: în 1977 a devenit vicepreşedinte ADIRI; între 1990-1992 a devenit preşedintele Fundaţiei Europene “Nicolae Titulescu”, iar din 1992 a devenit profesor universitar, specialitatea drept internaţional public, la Institutul Român de Studii Internaţionale “Nicolae Titulescu”. Deci, dintr-un condei, premierul (mafiotul Adrian Năstase la acea vreme – n.m.) devine salariatul MAE, după publicarea conţinutului H.G. 100, prin care activitatea Institutului “Nicolae Titulescu” este finanţată de MAE.

La viteza cu care lucrează executivul, ai zice că ne confruntăm cu o uriaşă lichidare de stoc. Atât de rapid făcută, încât analiştilor nici nu le-a mai rămas suficient timp la dispoziţie pentru a putea vedea întregul problemei. De fapt, pe analişti îi încurcă tocmai detaliile şi nu pot vedea pădurea din cauza copacilor. Se fac tot felul de speculaţii despre dedesubturile desemnării lui Geoană drept candidat la Primărie al PSD, dar se uită esenţialul: Geoană nu este arma secretă a lui Iliescu împotriva lui Năstase, între Geoană şi Năstase există mult mai multe potriviri de caracter decât nepotriviri ireconciliabile.

Trecutul său de inginer constructor l-a ajutat să-şi construiască relaţii atât de durabile, care i-au atras venituri şi mai durabile, încât ai fi tentat să crezi că Geoană a fost un adevărat comercialist al vechilor structuri. Nu putem preciza în ce măsură ştie (ştia în 2004 – n.m.) Geoană ce se petrece în ograda sa, şi dacă da, s-ar şi bucura de anumite avantaje, dar ce ştim noi e că la nivelul Direcţiei Protocol putem vorbi de un nou caz Păvălache.

Direcţia Protocol este condusă de Dinică. El aprobă francizele pentru magazinul duty free, care se numeşte Diplomatic Shop Complex – Diplomatic Club, de unde se aprovizionează Corpul diplomatic. Numai că nu Dinică semnează toate francizele. Din sursele noastre, rezultă că sus-numitul magazin duty free face parte din reţeaua GFS , patronată de Răzvan Petrovici, omul de serviciu al lui Adrian Năstase.

Pe subalternul lui Dinică îl cheamă Ghelase. Există indicii că Ghelase a vândut francize unor persoane din afara reţelei Corpului diplomatic. Unele dintre aceste persoane sunt nume sonore ale fotbalului românesc. Locul lor de întâlnire este la “Trei cocoşi”, pe Şoseaua Nordului.

Mai există indicii că o căruţă de francize folosite între anii 2002-2003, purtând semnătura lui Ghelase, sunt false. Francizele presupun scutiri de taxe vamale. Majoritatea au fost eliberate la cererea Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti. Solicitările extrem de dese ale acestei ambasade ridică serioase semne de întrebare cu privire la probitatea anumitor persoane din componenţa misiunii diplomatice a Atenei.

Pentru conformitate, putem pune la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului documente în cauză, spre a fi supuse expertizei. Dacă situaţia stă aşa cum susţin anumite persoane din componenţa Direcţiei Protocol a MAE, care ne-au reclamat faptele, înseamnă că Dinică îşi poate schimba încă de pe acum numele în Păvălache.

Şi, mai presus de orice, înseamnă că atât ministrul Geoană cât şi Dinică pot fi traşi la răspundere, cel puţin pentru neglijenţă în serviciu. Un scandal diplomatic cu Franţa, Grecia, Irlanda, Norvegia, Polonia, Egipt, Japonia, Venezuela, SUA sau Cuba n-ar servi scopurilor electorale al ministrului de Externe Geoană, nu-i aşa?

Şi nici unul cu Delegaţia Comisiei Europene, care, la data de 18 iunie 2003, a făcut o solicitare pentru 50 l băuturi şi 500 de ţigarete, în baza semnăturii lui indescifrabile şi fără specificarea identităţii destinatarului şi a rangului lui diplomatic, aşa cum o cer uzanţele. Franciza în cauză poartă numărul 157/3270 şi a fost emisă la data de 25 iunie 2003, prin semnătura lui Ghelase. Cel care, de altfel, a semnat absolut toate francizele pe care le deţinem, în numele directorului Dinică, şeful Direcţiei Protocol, şi în dreptul funcţiei lui, întărită de ştampila MAE.

O fi Geoană chiar atât de naiv, când la mijloc stă totuşi, aşa cum susţin sursele, o unitate de desfacere care îi aparţine lui Petrovici, care se află în posesia veşnică a cabinetului Năstase? Că nu e naiv deloc o demonstrează abilitatea pe care a dovedit-o de-a lungul şi de-a latul carierei lui de ambasador al Bucureştilor la Washington. Unde a devenit părtaşul de afaceri di granda al fostului ambasador american la Bucureşti, Alfred Moses. Cel care a intermediat printr-o firmă de brokeraj proiectul Romagra ’98, de modernizare a agriculturii româneşti, care în varianta ucraineană s-a numit “Kaplan”, şi a adus economia Kievului în pragul falimentului. Firma lui Moses s-a numit “Transchem Co”.

În schimbul unui lobby energic în favoarea aderării României la NATO, ambasadorul Moses îi cere premierului Victor Ciorbea undă verde pentru proiectul Romagra. Câtă vreme Ciorbea îşi derula vizita în Statele Unite, Ionuţ Costea, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, se deplasa la sediul general al companiei “Transchem”, braţ la braţ cu cumnatul său Mircea Geoană, unde au avut parte de un banchet fastuos, pe iahtul lui Moses.

Afacerea se dovedeşte a fi un bluf sinistru, după ce investiţia cu garanţii guvernamentale de 160 de milioane de dolari a fost împărţită de Moses în două părţi egale: jumătate pentr Transchem, iar cealaltă jumătate pentru un client picat din cer, “Case”, consiliat tot de ambasadorul Statelor Unite.

Probabil că vorba bună pusă de Geoană la momentul oportun a înclinat balanţa în mod favorabil derulării acestei afaceri falimentare. Din care România a pierdut, până la nivelul anului 2001, 50 de milioane de dolari, pe care a trebuit să-i ramburseze unei bănci americane.

Pesemne că, pentru acest serviciu, Geoană a fost remunerat corespunzător, cu cantitatea de sudoare pe care a pierdut-o pe iahtul lui Alfred Moses, în timp ce se făcea că face lobby României.

Conform unor informaţii care au făcut obiectul unei dezbateri a Senatului, în mai 2002, publicate în Monitorul Oficial, o dâră a acestui lobby s-ar găsi într-un cont de la Merchant’s Bank din New York. Una dintre persoanele care au alimentat contul, cu câteva milioane de dolari, este şi Istrate, fostul director al Băncii Agricole Române, dirijat din umbră de Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.

Între această informaţie şi cea publicată în paginile săptămânalului nostru, la începutul anului 2002, care nu a fost niciodată infirmată, există o legătură indisolubilă. În 2002 ziceam că Interpolul ar cerceta un cont de 5 milioane de dolari, depus într-o bancă americană, pe numele fiului generalului de Securitate Geoană.

Cu un pic de bunăvoinţă, cititorii noştri, care sunt tot atât de inteligenţi ca noi, vor putea stabili raportul dintre ceea ce pare că este Mircea Geoană şi ceea ce este el, de fapt. Iar faptele, bune sau rele, văzute şi nevăzute, sunt cele despre care tocmai aţi putut citi mai sus. (“Academia Caţavencu”, nr. 649/2004)