Moşu’ are o rachetă, baba are o planetă …

joi, iunie 27, 2019 12:09

Sistemul solarHai, că de-acum v-aţi cam programat concediile. Care la munte, care la mare. O să aveţi ce povesti când vă întoarceţi. Însă dacă vreţi cu adevărat să rupeţi gura colegilor, atunci când vă întoarceţi spuneţi-le că aţi fost în Alpha Centauri. Sau în Pleiade. Sau aţi dat o fugă până la Marte, Pluto sau chiar afară din Galaxie.

Şi toate cele de mai sus în mod gratuit. Nu vă trebuie decât nişte amărâţi de MB liberi pe hard şi un soft numit Celestia. Este un soft care simulează un Planetarium tridimensional în timp real.

Cei care aţi vizitat un Planetarium şi v-a plăcut, vă veţi îndrăgosti instantaneu de Celestia. Spre deosebire de un Planetarium real, Celestia nici nu vă obligă să staţi pe Pământ. Datorită unui sistem simplu de navigare, puteţi să vă deplasaţi rapid prin spaţiu, astfel încât să vă apropiaţi la doar câţiva kilometri de Soare, să-i observaţi petele, de Terra, cu a cărei orbită să vă sincronizaţi zburând în jurul Soarelui, sau de Lună …

Apropo de Lună, alea gropi, tăticu’? Asta din şoselele României sunt mici înţepături de ţânţar pe lângă gropile de pe Lună. Vreţi să vedeţi Calea Lactee din afara ei, la câteva zeci de mii de ani lumină, unde n-a pus nimeni piciorul până acum? Are băiatu’!

A, dar poate vreţi să faceţi pe Superman şi să grăbiţi puţin scurgerea timpului … Se există! Puteţi să-i măriţi viteza de câteva zeci de ori pentru a vedea cum se învârt planetele în sistemul nostru solar.

Ca să n-o mai lungim, până strângeţi banii necesari deplasării, prin intermediul NASA, la o cafea pe o staţie orbitală (la ruşi, pe MIR, se serveşte doar alcool, dacă vă tentează ideea), folosiţi Celestia.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu