A șaptea dimensiune

File alese din isteria neamului

La 11 august 117, medicul curant al împăratului Traian declară că, potrivit unei examinări cu aparatura specifică epocii, învingătorul dacilor nu se mai află în deplinătatea funcţiilor sale vitale, el prezentând un rigor mortis (lat.), demn de cel mai autentic cadavru. Imediat, în noiembrie, în spaţiul carpato-danubiano-tisic se produce o dublă invazie: din apus dau năvală iazigii, iar din răsărit lovesc roxolanii, cei mai perfizi şi mişei dintre sarmaţi. Din fericire, sarmaţii standard stau potoliţi, ei fiind preocupaţi de limpezirea ipotezelor cu privire la originea lor iraniană.

Caracterul profund viclean al acestui dublu atac barbar e scos în evidenţă de statisticile vremii, potrivit cărora, până la decesul împăratului, în Dacia romană n-a călcat picior de mână criminală. Migratorii erau nevoiţi să-şi limiteze ecosistemul la zonele din exterior, dincolo de bătaia legiunilor invincibile, pe pământuri sărace şi zăvoaie secătuite, lucru care-i scoatea din sărite, dar îi menţinea în viaţă. Acum, însă, că murise cezarul, era altă viaţă. Iazigii şi roxolanii s-au repezit primii. După ei s-a repezit Hadrian, succesorul lui Traian. Hadrian i-a abordat pe năvălitori gradual şi separat. Abordarea iazigilor a fost făcută în maniera manu militari (lat.) şi s-a caracterizat prin aceea că iazigii au fost daţi pe mâna militarilor (rom.), până la ultimul om. Din acest punct de vedere, roxolanii au beneficiat de un tratament ceva mai lucrativ. Într-o primă etapă, Hadrian le-a avansat o sumă frumuşică, iar într-a două – când întregul trib număra absorbit paralele – a desfăşurat activităţi specifice muncii de încercuire, copleşire şi exterminare a inamicului.

Odată rezolvat primul val de năvălitori, Hadrian s-a gândit în mod firesc al al doilea, la al treilea, la al patrulea, la al cincilea, la al o sutădouăzecişinoulea, la al o miecincisutetreizecişioptulea, până când, ameţit de jocul preferat al psihologilor moderni, a adormit buştean. A doua zi, însă, noul împărat a cugetat dacă se face sau nu să abandoneze Dacia barbarilor şi pe daci fondului lor principal de cuvinte, care pe vremea aia începea cu “n-ai nişte brânză?” şi se sfârşea cu “OK, atunci dă-mi un mânz!”. Rezultatul frământărilor hadriene a fost pozitiv. Din fericire pentru multă lume care-şi zice azi nepoata lui Traian, legiunile au rămas pe loc, cu limba şi cu ginta lor latină, cu viaductele, cu apeductele, cu termele şi cu disciplina lor, dar mai ales cu mentalitatea lui de popor serios, în care, din păcate, încă de pe-atunci se infiltrase un iz local de frivolitate. Această observaţie aparent minoră a dat însă marcomanilor un argument serios pentru invazie, după cum vom vedea în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 428/2000)

Citeste si articolele:

• Cu teutonii la o bere
• Vezi, navalirile se duc. Ne tolanim la loc sub nuc?
• Navalire cu final neasteptat
• Sub povara de tatar, tara toata-i un gratar
• Nu e fapta mai barbara ca invazia tatara