Nu e Dark-ul atât de negru

sâmbătă, august 25, 2018 13:51
Posted in category Educatie

Dancer in the DarkAdevărul este că trebuie să ai curaj să-ţi scoţi prietenul/prietena la filmul Dancer in the Dark, în regia lui Lars von Trier, cu Bjork (perfectă) şi Catherine Deneuve. Ce te faci dacă, la sfârşitul proiecţiei, descoperi că, în timp ce tu râzi cu lacrimi, amica ta plânge pe bune? E foarte uşor să crezi despre dânsa că e o toantă. Iar ea despre tine că eşti un cinic, un insensibil, un psihopat, un porc.

Şi asta pentru că tu nu poţi să nu râzi când vezi că este spânzurată o femeie, după cum ea nu poate să nu se sfârşească de durere la o melodramă unde eroina nu numai că suferă mai ceva ca Hristos sau Ghandi, dar mai şi cântă şi bate step atât de frumos. Staţi aşa, stimabililor, nu vă repeziţi să muşcaţi din mişto-ul meu înainte de a vedea filmul. Pentru că veţi descoperi mai întâi o lume frustă, populată cu personaje care nu numai că sunt de o urâţenie obişnuită, dar se manifestă atât de aproape de graniţa imbecilităţii încât par rupte din lumea reală.

Cum poţi să plângi la detalierea minuţioasă, realizată în tehnica “Dogmei” (grup de realizatori căruia îi aparţine Trier şi care nu filmează decât natural, din mână, cu sunetul în priză directă etc.), a unei melodrame aproape indiene? Ne e oare vizibil că, de fapt, von Trier ironizează drama împingând în absolut triada suferinţă-sacrificiu-injustiţie?

Ba mai ia peste picior şi fetişurile politice, demonstrând că o cehoaică oarbă fugită din lagărul comunist nu poate supravieţui în jungla capitalistă americană. Iar când îţi spui că nu e parodie şi că, de fapt, schematismul naraţiunii nu este decât pretextul pentru musical, iei o altă ţeapă, pentru că musical-ul este, la rându-i, persiflat, şi anume la ficaţi. Un musical în doi peri care colorează mizeria de trei parale. Un musical care se încheie admirabil, odată cu naraţiunea, cu caricatura impecabilă a crucificării prin spânzurare.

Cine râde la filmul ăsta râde fie la ironie – şi atunci rămâne la jumătatea drumului – fie de frica de a ieşi din sală; plânsul înseamnă fie prostie, fie deznădejde. Spectacolul lui Lars von Trier nu este o tragicomedie, este o parodramă. E un film necruţător pentru intelectual şi muncitor. (“Academia Caţavencu”, nr. 519/2001)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Nu e Dark-ul atât de negru”

  1. Nimic nou în televiziunea americană | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 30th, 2019 at 12:53

    […] Nu e Dark-ul atât de negru […]

Adauga un comentariu