A șaptea dimensiune

Odată cu plecarea lui Cornelius Fuscus din Munţii Carpaţi direct spre Câmpiile Elizee, lui Decebal i se deschideau perspectivele unui adevărat lider balcanic. Dacă ambiţiosul per Scorillo ar fi trecut repede la atac, mica înfrângere romană din defileul Oltului ar fi luat proporţiile unei catastrofe. Dar selecţionerul unic al naţionalei dace a preferat temporizarea, frecând de colo-colo mingea tratativelor şi lăsând defensiva italiană să treacă fără probleme în propriul teren, dincolo de Dunăre. Istoricii sunt de părere că dacă Decebal i-ar fi atacat pe romani chiar în Moesia, şansele lui să câştige respectul imperiului erau considerabile, căci legiunile erau dispersate şi angajate cu tot armamentul din dotare în civilizarea altor barbari. Un război fulger urmat de o pace oportunistă i-ar fi acordat marelui rege răgazul necesar unei domnii înfloritoare. Şi – cine ştie! – poate şi nouă, urmaşilor urmaşilor lui, şansa intrării mai rapide în spaţiul Schengen.

Dacă spiritul combativ al lui Decebal, format în repetatele excursii de jaf frontalier, ar fi covârşit mentalitatea de popor mic, defensiv şi plin de complexe culturale, astăzi poate că alţii se rugau de noi să-i primim în Europa de Est. Dar spiritul mioritic – această maladie a oilor nebune din Balcani – a fost, se vede treaba, mai puternic. Decebal însă a preferat meditaţia şi plimbările lungi prin lunca Jiului. De la înălţimea gândirii lui, din şaua calului mic dobrogean pe care se suia în momentele de destindere, nu se vedea destul de departe. Aşa că planurile noastre de viitor urzite în mintea regelui dac au avut când lungimea unui crâng, cînd amploarea unui lan. Iar acest moment psihologic odată pierdut, pierdut a rămas până în ziua de azi, când, din când în când, îl mai regăsim preţ de cinci minute pe stadioane, până când echipa adversă egalează şi înscrie golul victoriei în ultima secundă.

Acestui moment îi urmează bătălia de la Tapae, unde – cum vom vedea în episodul următor – gloria lui Decebal şi steaua noastră norocoasă începe să apună la o oră de maximă audienţă din partea lui Domiţian. (“Academia Caţavencu”, nr. 478/2001)

Citeste si articolele:

• O, ev antic decadent, când băteam la Occident!
• Dacii şi cu Decebal bagă Roma în spital
• La revedere, Dacia, bun găsit, România!
• Iar pe generalul Gallus îl durea de daci în falus
• Fie pâinea cât de rea, e mai bună-n Moesia