O filă din procesul hazliu al comunismului

vineri, iunie 3, 2011 15:49
Posted in category Dictatura comunistă

Dan Hatmanu, CeausescuCa fost student al Universitații “Al. I. Cuza”, din Iaşi, citeam cu plăcere revista studențească “Dialog”, scrisă în anii ’80 ai secolului trecut de studenți talentați, mulți dintre ei încercând să treacă dincolo de barierele cenzurii comuniste. O întâmplare amuzantă, de care auzisem la vremea aceea, am regăsit-o povestită în Academia Cațavencu. Ca să înțelegem dimensiunea răului bolşevic, trebuie precizat că tabloul din imagine nu a fost realizat de Dan Hatmanu având pistolul unui securist în ceafă, ci din dorința, probabil, de parvenire. Cam asta au făcut agenții Moscovei vreme de jumătate de secol: au transformat acest popor într-un neam de turnători, unii dintre ei, precum Dan Hatmanu, devenind chiar pupincurişti celebri. Mulțumim moldoveanului Dan Hatmanu pentru spiritul său civic, pentru modul în care a cinstit memoria părinților săi, cărora bolşevicii le-a luat tot la colectivizare sau naționalizare. Aşa arăta o parte din elita României comuniste, precum acest Hatmanu, care-l făcea pe Ceaşcă egalul celui mai mare domnitor al românilor, Ştefan cel Mare. Iar dacă Ştefan ne-a lăsat o Moldovă mare şi puternică, Ceaşcă a lăsat o Românie inapoiată economic, cu mentalități de Ev Mediu, o Românie de turnători şi securişti, o Românie de care occidentalii discutau la modul: “România, acea țară în care se moare de foame”. Iată mai jos articolul din „Cațavencu”.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu și nu au prins Revoluția în direct, în ’89, și nici ce a fost înainte, sînt cîteva lucruri care trebuie reamintite. Observație valabilă și pentru cei care poartă tricouri cu Che! Așadar, comunismul românesc a fost o epocă nașpa rău, în sensul foarte rău al cuvîntului nașpa. Libertatea era un cuvînt cu acoperire de partid și de stat. Statul era liber să te urmărească și partidul să te amăgească. Și arta, cîtă era, suferea de tot felul de constrîngeri.

Din cînd în cînd se găsea cîte o „șopîrlă“ care mai înveselea atmosfera. O aluzie, o frază cu două înțelesuri, o metaforă mai curajoasă scăpată de vigilența cenzurii. Luna ianuarie era înscrisă cu roșu-n calendar, pentru că atunci avea aniversarea și Nicolae Ceaușescu, și Elena, academiciana. Era bătaia peștelui pentru pictorii care voiau să fie băgați în seamă, astfel că arta portretului prezidențial a atins cote maxime de înfrumusețare. Aveam doi conducători frumoși, cam ca-n Bălașa.

Un eveniment interesant s-a petrecut cînd revista studențească Dialog, din Iași, o publicație neastîmpărată și subversivă pentru acele vremuri, a publicat tabloul lui Dan Hatmanu, o celebritate locală, dar și națională, pe care-l vedeți în imagine. Revista a circulat ca o publicație clandestină, iar tovarășii de la partid, din Iași, nu știau dacă trebuie să o interzică sau nu. Pentru că una era să apară acel tablou într-o publicație cuminte, alta era să o pună pe prima pagină revista Dialog.

Oricum, în glumă sau în serios, familia Ceaușescu a ciocnit un pahar cu Ștefan cel Mare doar în tabloul lui Hatmanu. Pentru că pe lumea cealaltă nu aveau cum să se întîlnească, deoarece dictatorii merg în iad.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “O filă din procesul hazliu al comunismului”

  1. Din (neo)comunism s-au născut politicianul şi electoratul de azi | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 19th, 2015 at 14:56

    […] O filă din procesul hazliu al comunismului […]

  2. Ion Tiriac, unul din protejatii mafiei politice din Romania | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 21st, 2015 at 17:41

    […] O filă din procesul hazliu al comunismului […]

Adauga un comentariu