O pace de neuitat

sâmbătă, iulie 7, 2018 14:37
Posted in category Istorie

DecebalPacea obţinută de Decebal după Tapae seamănă foarte mult cu acordurile FMI obţinute de urmaşii lui români de azi. Plină de promisiuni dintr-o parte şi – din cealaltă – animată de dorinţa de integrare a Occidentului, pacea din 88 lansează un model exemplar pentru raportul nostru cu lumea civilizată în următorii 2000 de ani.

Pe lângă pactul militar propriu-zis, în care părţile cădeau de acord să suspende temporar interesul pentru mijloacele fixe ale celuilalt, înţelegerea cu Roma conţinea o lungă listă de pretenţii face şi concesii romane. Astfel, Decebal e recunoscut oficial de Domiţian ca rege al dacilor şi primeşte annual o sumă frumuşică să-şi menţină standardul monarhic. Pe lângă talanţi, Roma trimite în Dacia logistică şi know-how militar, mizând pe un comportament normal, civilizat, al noului aliat. Tot ceea ce Decebal n-ar fi obţinut niciodată prin zeci de victorii se pare că a obţinut acum printr-o singură înfrângere, exploatată ingenios. Căci romanii, cu o seriozitate complet străină plaiului mioritic, au umplut ţara de ingineri şi construcţii militare, de apeducte, viaducte şi de plăcuţe bilingve la intrarea în localităţi. Dacia trăia un moment prosper, de pace, creştere economică şi securitate militară, având perspective europene serioase.

Cealaltă parte însă nu era prea fericită de rezultat. La chefurile lui celebre din Naissus, Domiţian putea fi văzut vărsând din senin o lacrimă pentru umilitoarea pace, deşi apropiaţii şuşoteau că împăratul mai plânge la beţie, aşa, fără motiv. Cert e că la Roma înţelegerea cu Decebal era subiect de bârfă pentru patricieni şi de miştouri la nivelul plebei, iar triumful consacrat aşa-zisei victoriia fost printre cele mai fâsâite din istoria serbărilor romane. Cu acest prilej s-a născut termenul “Daciada”, ataşat de atunci încoace tuturor defilărilor false, serbărilor megalomane fără conţinut şi paradelor jenante, ale întregului popor, dedicate primului sportiv al ţării, vreme de două decenii.

Cu toate astea, însă, Roma era mulţumită de noul ei aliat şi ar fi rămas mulţumită până în ziua de azi, dacă în Decebal n-ar fi început să-şi facă simţită prezenţa primele idei româneşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 480/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu