Personajele promovate de televiziunile mogulilor dăunează grav societăţii româneşti

vineri, ianuarie 15, 2010 8:56
Posted in category Mass-media

PrigoanaSuntem în 2010. Sau după 20 de ani de dominaţie a lăcustelor pesediste, şi nu numai, care au făcut din România o ţară a imposturii, a legii bunului plac, a gunoaielor umane promovate cu sârg de trusturile de presă ale foştilor bolşevici şi securişti, care dau incultură şi manele la tot cartierul. Ei bine, stimaţi plătitori de impozite, parlamentarul Prigoană Silviu nu are habar ce au votat fraierii de români la Referendumul din noiembrie 2009. Încercând să explice, joi 14 ianuarie 2010, propunerea hilară de populare a Palatului Parlamentului cu tot soiul de cazinouri şi altele de acest gen, Prigomanelistul afirmă: “Cei 300 de parlamentari, deputaţi, senatori sau ce o fi, o Cameră sau ambele camere, se pot muta … bla, bla, bla” (citat aproximativ). Cu alte cuvinte, acest individ aflat în Parlamentul României să reprezinte interesele amărăştenilor, care l-au votat şi care îi asigură bani de salariu, diurnă, maşină de serviciu, a şi uitat (???) că la Referendumul din 2009 românii au votat pentru un Parlament unicameral, adică nu vor mai fi defel două camere sau senatori. Popor român dormi liniştit, familia Prigoană lucrează pentru tine!

Un alt personaj, care în Germania nu ar apărea nici la televiziunea de bloc din ultimul cartier de imigranţi africani, este fostul miliţian şi colaborator al Securităţii bolşevice Dumitru Dragomir. Cu un fotbal mai slab decât al Lituaniei (ţară unde fotbalul este cam pe locul 5, ca număr de practicanţi şi grad de interes), România îl are de zeci de ani pe acest agramat la Liga Profesionistă de Fotbal, numită de unii “ziarişti” ‘Liga lui Mitică’. Întrebat fiind ce părere are de “sexul în grup” practicat de băiatu’ lu’ tata de la Naţionala de fotbal a României, adică Răzvan Lucescu, DragoHilarul Mitică afirmă: “… pe vremea mea, dacă ara aşa ceva, luai cuţitul şi-i făceai felul unuia, numai dacă se uita mai insistent la parteneră” (citat aproximativ).

Lăsând la o parte faptul că, de aici, se poate înţelege că în Oltenia natală a lui Dragomir era o mentalitate de Ev Mediu în perioada copilăriei acestui fost peremist, grav este că un tânăr sau un copil, foarte mulţi dintre aceştia mari amatori de ştiri sportive, pot înţelege de aici că a-i face felul unuia cu cuţitul nu-i o mare nenorocire. Violenţele de pe stadioane se opresc nu cu legi sau cu jandarmii, tovarăşul Dragomir, ci prin interzicerea apariţii la televizor a unor agramaţi, gen Becali sau Dragomir, care ridică incultura şi prosteala la rang de valoare a acestei naţii.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Personajele promovate de televiziunile mogulilor dăunează grav societăţii româneşti”

  1. escu says:

    ianuarie 16th, 2010 at 20:01

    va permiteti cam multe domnule …..blogger !
    nu suntem mai prejos decat nemtii, asa cum nici africanii nu-s mai prejos decat noi !

  2. Dumitru Caruntu says:

    ianuarie 17th, 2010 at 8:31

    Libertatea de exprimare este garantata in Romania (poate credeti ca suntem in China bolsevica). Cat despre "a fi mai prejos", aceasta notiune se refera la societati, nu la indivizi. Cand vom avea mentalitatea nemtilor, ca 'societate', vom trai ca ei. Pana atunci, mai avem de munca … Egalitatea dintre harnic si lenes, educat si needucat, democrat si dictator etc este valabila doar in utopiile marxiste, iar rezultatul s-a vazut la noi: transformarea Romaniei intr-o imensa mahala, unde se consuma paine cu ratia, se traia in intuneric si se pierdea timpul pretios al vietii la cozi imense. Se mai spala si creiere, iar dovada este prezenta de net a unor alde 'escu' …

Adauga un comentariu