Presa pe vremea holerei, pardon, a PSD-ului (IV)
luni, august 31, 2020 13:59
Puterea maramureşeană consuma, în 2004, carne de ziarist pe pâine
Doi presari erau băgaţi în corzi, prin 2004, de mahării din Maramureş: Ioan Romeo Roşiianu şi Teofil Ivanciuc.
Roşiianu combătea la Canal 7 TV Baia Mare, unde a dat pe post o chintă de fraude comise de primarul (din 2004 – n.m.) din Baia Sprie, Valer Barboloviciu, bazate pe constatările Curţii de Conturi.
Primarul l-a târât în tribunal pe Roşiianu, care a pierdut procesul la Apel. Instituţiile statului şi mai multe comisii parlamentare s-au făcut că plouă la dezvăluirile lui Roşiianu, vizavi de furăciunile lui Barboloviciu.
În cele din urmă, dosarul a cerut azil politic la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Teofil Ivanciuc este dat în judecată de ofiţerul Vlad, de la poliţia din Sighet, pentru o bârfă nesemnată, apărută în numărul 72 al Gazetei de Maramureş. Bârfa îl dă în gât pe poliţaiul Vlad, care ia şpagă pui şi brânză, de la precupeţii din piaţa de alimente sigheteană.
Deşi bârfa nu menţionează prenumele şpăgarului, totuşi, un oarecare sticlete pe nume Vlad, care s-a simţit cu musca pe caschetă, s-a jurat pe Crucea Sudului că Ivanciuc este autorul informării şi îi cere daune morale de 150 de milioane de lei (vechi – n.m.).
Singurul criteriu al identificării sale drept făptaş este acela că Ivanciuc a comis eroarea de a fi corespondent zonal. Asta, în timp ce la poliţia din Sighet sunt doi granguri pe nume Vlad, alţi curcani cu acelaşi nume cârâie la posturile din Baia Mare, Vişeu sau Borşa, plus de asta încă patru tizi de-ai vardistului Vlad îşi fac mendrele în Poliţia de frontieră judeţeană.
Fireşte că lacrimile poliţaiului au udat suspect de convingător robele judecătorilor din Sighet, satisfăcuţi că Ivanciuc, care le-a făcut multe zile fripte, şi-a găsit, în sfârşit, naşul, şi au dat curs plângerii lui Vlad cât ai zice şpagă.
La Constanţa, ziariştii aveau, tot prin 2004, ambulanţa
Românul îşi primeşte oaspeţii cu pâine şi sare. Aşa se zice. La Constanţa, treaba stă oarecum aşa cum se zice, dar cu câteva mici deosebiri: atunci când oaspetele are aer de ziarist, locul pâinii este luat de pulan, iar sarea se presară pe unde trece înainte pulanul.
Sau cel puţin aşa i-ar conveni prefectului (PSD, din 2004 – n.m.) Gheorghe Martin să se întâmple. Căci nu degeaba a mobilizat el, zilele trecute (în iunie 2004 – n.m.), puhoi de gardieni publici, după ce la o conferinţă de presă a fost depistat un student de la Sorbona venit să facă un fel de parctică la un post de radio local.
Deranjat că nu a fost anunţat din timp de prezenţa străinului la prefectură, Martin l-a sunat pe şeful gardienilor şi a cerut să pună la uşă pază înarmată cu pulane şi seminţe prăjite, invocând iminenţa unui act terorist. De unde ideea cu terorismul? Simplu: oaspetele-ziarist de la Sorbona era cetăţean de culoare şi, prin urmare, prezenta toate semnalmentele unui terorist.
De ce-o crede prefectul Martin că la Constanţa au voie numai suedezele e treaba lui. Oricum, la cât de curajos se dă când are gardieni prin preajmă, e de presupus că şi în cazul suedezelor tot la pulanele altora apelează. (“Academia Caţavencu”, nr. 653/2004)
Citeşte şi articolele:
