A șaptea dimensiune

În august 1806, Alexandru Moruzi e mazilit după ce, în patru ani de domnie, întinase total sfintele idealuri ale Fanarului. Pe lângă grija arătată middle-class-ului rural, Alex şi-a făcut timp şi pentre cele urbane. Bunăoară, viziunea sa modernă asupra conurbaţiei ieşene transformă uliţa îngustă plină de glod într-un podeţ alunecos, plin de noroi. Ochiul său de edil nu se mulţumeşte totuşi cu atât de puţin. Prefaceri uimitoare se abat şi peste alte elemente ale metropolei de chirpici: iluminatul public capătă conştiinţă de sine, arterele destinate înnămolirii sunt aliniate pe criterii întâmplătoare, totuşi criterii, străjile sunt obligate să someze noaptea toate cotigile suspecte, iar litigiile cetăţeneşti nu mai sunt reglate în drum, cu iataganul, ci sunt lămurite de domn.

Scarlat Callimachi, succesorul lui Moruzi, soseşte la Iaşi pe 26 octombrie. A doua zi, vestea propriei maziliri îi provoacă un leşin, urmat de o fugă cât se poate de prudentă. După două ceasuri de aştepare în care urmăritorii nu se arată nicicum, Scarlat îşi revine şi o porneşte spre palatul său din Stambul, animat de cele mai necunoscute sentimente.

În locul său e numit – aţi ghicit! – Alexandru Moruzi. Dar despre această spectaculoasă şi infinitezimală revenire – în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 568/2002)

Citeste si articolele:

• Despre necuviinţele trupeşti ale lui Matei Ghica
• Din a ţării jupuire se înalţă-o mănăstire
• Ignorând jena şi frica, domn e tot Grigore Ghica
• Dacu-i frate cu romanu’, dar amic cu marcomanu’
• Scorillo, 40 de ani pe tronul regatului geto-dac