A șaptea dimensiune

Aveau un succes ucigător la mitocani primele filme vorbite cu vampiri când tânărul Eliade scoate Domnişoara Christina, localizând reţeta – sex şi groază. Cu acest mic roman fantastic pentru necrofilii timizi şi pentru adolescenţii poluaţi de vise erotice, viitorul istoric al religiilor spera, cred, să dea o lovitură comercială. Să mai fi sperat şi într-o ecranizare? La noi nu era cazul şi bine că n-a fost, fiindcă cine ştie ce destin ar fi avut savantul care pe atunci se ţinea mai mult de literatură, dacă ajungea autor de romane ecranizate şi dădea de gustul banilor.

Fiindcă dacă vorbim şi azi despre prozatorul Eliade, asta e din cauză că istoricul religiilor l-a tras după el pe scriitor. Pe cei care se extaziază după romanele lui îi bănuiesc de subdezvoltare a gustului. Eliade are dexteritate, ştie să scrie un roman, dar nu sare de nivelul unui meseriaş care montează corect rotiţele unui ceas. Nu inventează ceasuri care să-i poarte numele decât în câteva povestiri, dintre care una singură merită s-o iei cu tine pe o insulă pustie, La ţigănci.

În celelalte, Eliade reia conştiincios formula câştigătoare, schimbând doar personajele şi întâmplările lor. Dar să recunoaştem, în povestiri ştie să te cumpere şi să te facă dependent de ele, chiar dacă te bagă pe aceleaşi uşi ale fantasticului.

Cu Domnişoara Christina, Eliade a trecut aproape la milimetru pe lângă un mare mic roman. A avut ideea, o strigoaică bântuie prin conacul în care s-a născut în căutarea unui bărbat convenabil. A avut şi personajele, inclusiv pe bărbatul pe care îl vânează domnişoara Christina, cea care a fost ucisă de ţărani în răscoala din 1907. Nu m-ar fi deranjat coincidenţa că bărbatul Egor, de care se îndrăgosteşte strigoaica, e şi el pictor, ca Mirea, portretistul pe atunci la modă care a imortalizat-o pe domnişoară pe pânză.

Însă când strigoaica, vampiriţa, începe să-l agreseze sexual pe Egor, ceea ce lui îi place, iar cititorului îi place şi mai mult, intrăm într-un sentimentalism siropos de replica care par luate din roamnele de amor de mâna a treia traduse de Jul Giurgea. Dar când lucrurile devin mai palpitante şi strigoaica e pe punctul să-l ia dintre cei vii pe Egor, ni se oferă un manual, Cum să scăpaţi de strigoi fără profesor, care omoară cu explicaţii tot misterul romanului.

Iar ghinionista domnişoară Christina e ucisă a doua oară, chiar de amorezul ei, tocmai când începe să fie mai simpatică. E adevărat că vampiriţa se răzbună şi ea cum poate şi face bucăţi tabloul lui Mirea. Nici romanul lui Eliade nu scapă mai bine, cu un final mai potrivit cu experimentele doctorului legist Mina Minovici decât cu această fantastică poveste de dragoste, de parcă autorul însuşi s-ar fi speriat de ucigătorul apetit erotic al domnişoarei şi l-a obligat pe Egor să-l scape de ea. (Cristian Teodorescu, Academia Caţavencu)

Citeste si articolele:

• Cel mai cum să vă zic dintre pământeni
• Şi Sadoveanu a făcut pactul cu diavolul roşu
• Cum făceau literatură agenţii sovietici
• Despre lumea lui Kafka
• Despre Thomas Mann, unul din scriitorii mei preferaţi