A șaptea dimensiune

Cu regi cam proşti, dar cumsecade, care trăiesc şi mor discret.

Legenda spune că un centurion i-a adus lui Crassus rămăşiţele lui Dapyx, concentrate, pentru identificare, în două elemente simbol: capul şi mâna dreaptă. Contemplând decăderea fizică a micului rege dac, Marcus Licinius a avut o revelaţie: la parametrii ridicaţi ai maşinii sale de război, munca de cucerire era o nimica toată. Şi fiindcă regatul lui Zyraxes era la o aruncătură de catapultă, generalul s-a gândit că n-ar strica să-i dea puţin foc. Zyraxes însă nu adusese nici cel mai mic afront Romei, ba chiar dimpotrivă, sprijinise cu toată neutralitatea de care putea da dovadă un get adevărat zdrobirea şi felierea cuscrului său.

Totuşi, Cassius Dio e de părere că o sămânţă de gâlceavă plutea în aer, independentă de voinţa şi puterile regelui dac. În urmă cu decenii, într-o bătălie cu bastarnii din nord, legiunile din Moesia lăsaseră pe teren câteva drapele oficiale, faptă de mare umilinţă militară, practic intolerabilă în disciplina armatei romane. Chiar dacă în realitate inamicul a fost superior numeric, chiar dacă meritul revine exclusiv ambuscadei sau chiar dacă nişte soldaţi beţi le-au vândut pe câteva amfore de hidromel, steagurile pierdute reprezentau un pretext perfect valabil pentru cucerirea cetăţii Genucla, loc în care hotărâse Crassus că trebuie căutate respectivele zorzoane.

Genucla era sediul administrativ al micului regat din Delta, un orăşel plin de magnifice bordeie, barăci impozante, care se înălţau cu semeţie până la umărul unui om înalt, şi colibe uriaşe, adevărate zgârâie-bărbi getici. Zidurile acestei conurbaţii antice erau clădite din mari valuri de pământ, măturate din când în când de mici valuri ale Dunării, în anotimpul marilor inundaţii.

Sprijinindu-se pe aceste date strategice, Zyraxes şi-a organizat foarte minuţios apărarea, în principal în jurul ieşirii secrete care dădea în hăţişurile impenetrabile ale Deltei. Crassus a luat cetatea pescarilor cât ai zice peşte, dar nu destul de repede cât să-l prindă şi pe Zyraxes. Regele fugar avea asupra lui tezaurul – practic, PIB-ul întregului regat concentrat în două ulcele, pline cu cocoşei. Spre dezamăgirea lui Crassus, Zyraxes şi tezaurul au ajuns la bastarni, barbarii reţinându-l doar pe acesta din urmă. Astfel, în timp ce pileati şi comati ieşiţi la pescuit pe malul Dunării admirau plutirea lină a unui cadavru monarhic, scurta zburdălnicie a miniregatelor gete lua sfârşit. (“Academia Caţavencu”, nr. 470/2000)

Citeste si articolele:

• Roles, Dapyx şi Zyraxe – guvernare fără taxe
• Scorillo, 40 de ani pe tronul regatului geto-dac
• Şapte regi şi-o vale-adâncă
• Plânge ţara, se căinează şi se smiorcăie ca trista: vremi nasoale se anunţă după domnu’ Burebista
• Despre cum regele get a băgat bani la buget