Reîntoarcerea la barbarie

duminică, noiembrie 9, 2014 15:57
Posted in category Mass-media

Teroristi islamistiAtunci când proclami absolutismul tradiției și negi evoluția din viața locuitorilor Terrei, nu faci altceva decât să te reîntorci la barbarie. Este și cazul jihadiștilor din Siria, cei care au căzut din lac în puț. Luptând împotriva unui dictator, președintele marxist al Siriei, ucigaș de femei, copii, bătrâni, au ajuns la rândul lor ucigași fără scrupule, depășindu-l chiar, în ce privește cruzimea, pe cel împotriva căruia luptau. Este și „meritul” Rusiei KGB-iste care s-a opus, în repetate rânduri, intervenției occidentale în Siria, pentru a liniști spiritele. Rezultatul? Ceea ce se vede în cele de mai jos.

Cum este viaţa în zonele unde Statul Islamic face legea

O femeie a vrut să arate lumii întregi cum este viaţa în zonele controlate de Statul Islamic, unde teoriştii sunt ca la ei acasă, iar majoritatea oraşelor sunt ocupate de gruparea SIIL. Ea a filmat câteva momente din timpul zilei. Oamenii umblă cu arme pe străzi, iar vieţile lor sunt în pericol în orice moment. O femeie din Siria a filmat teoriştii din gruparea Statul Islamic care au ocupat oraşul Raqqa, care se află pe malul Eufratului. Un bărbat a observat-o şi s-a apropiat de ea. Din fericire, el a invocat alte motive. „Ar trebui să umbli mai îmbrăcată în public”, i-a spus el. Femeia i-a răspuns: „De ce?”. „Pentru că ţi se vede faţa, vedem cum arăţi”, a continuat sirianul. „Îmi pare sincer rău. Probabil voalul e mult prea transparent. O să am grijă” a conchis femeia. „Atragi atenţia dacă eşti acoperită. Dumnezeu iubeşte femeile acoperite”, a spus bărbatul. Pe străzi, atât femeile, cât şi bărbaţii umblă cu arme.

O femeie pilot din Emirate s-a aflat în fruntea atacurilor aeriene împotriva jihadiştilor în Siria

O femeie pilot din Emiratele Arabe Unite (EAU) a condus o escadrilă la primele lovituri aeriene întreprinse de Washington şi aliaţii săi împotriva jihadiştilor grupului Statul Islamic (SI) în Siria, a indicat joi o sursă din Emirate, citată de AFP. Autorităţile din Abu Dhabi nici nu au confirmat, nici nu au dezminţit informaţia.

Mariam Al-Mansouri (35 de ani), absolventă în 2007 a instituţiei de învăţământ Khalifa bin Zayed Air Force College, a fost prima femeie din Emirate care a pilotat un avion de luptă.

Atât ea, cât și alți piloţii saudiţi care au participat la loviturile aeriene efectuate marţi au fost obiectul unor ameninţări cu moartea miercuri pe reţelele de socializare din partea Statului Islamic, după publicarea fotografiilor lor de către media. Printre piloţi figura şi Prinţul Khaled ben Salmane, fiul Prinţului moştenitor saudit, potrivit jurnalelor saudite.

În afară de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Iordania şi-au confirmat participarea la loviturile aeriene de marţi, primele întreprinse de către Statele Unite ale Americii (SUA) în Siria. Arabia Saudită şi EAU au participat miercuri seara la noi lovituri aeriene împotriva câmpurilor petrolifere controlate de Statul Islamic în Siria.

Mariam Al-Mansouri, femeie pilot
Mariam Al-Mansouri

SUA au lansat o campanie pentru descurajarea tinerilor tentați să se alăture jihadiștilor

Departamentul de Stat a lansat o campanie pe rețelele de socializare intitulată „Think Again, Turn Away”, ce își propune descurajarea tinerilor care sunt tentați să se alăture jihadiștilor din Statul Islamic.

Pe contul de Tweeter asociat acestei campanii au fost postate imagini cu cadavrele a patru membri aparținând grupării SIIL.

În același timp, administrația de la Washington a postat pe YouTube un clip cu imagini șocante utilizate in mod regulat de către gruparea islamista.

Clipul, intitulat ”Welcome to ISIS-Land” (Bine ați venit in pe teritoriul Statului Islamic), transmite mai multe mesaje de avertizare pentru tinerii care își doresc să lupte alături de jihadiști. „Vei primi sfaturi utile pentru Ummah (comunitatea musulmana): distrugeri de moschei, rastigniri și execuții” sau „Calatoria nu te va costa niciun ban, pentru ca nu vei avea nevoie de bilet de intoarcere!”, se arată în clip.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Reîntoarcerea la barbarie”

  1. Musulmanii, acesti criminali cu sange rece | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 17th, 2016 at 19:38

    […] Reîntoarcerea la barbarie […]

  2. Brand-uri românești pe facebook | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 6th, 2016 at 21:16

    […] Reîntoarcerea la barbarie […]

Adauga un comentariu