Revoluţia din decembrie n-a fost suficient de sângeroasă

sâmbătă, februarie 23, 2019 9:52

Erou ucis de comunistiStând aşa seara şi luând la mână filmele româneşti de după 1989, m-am tot întrebat de ce nu se fac filme de aventuri (drama, eventual thriller, cum le zic americanii) cu holocaustul comunist. De ce n-avem şi noi un Spielberg al nostru care să facă “Lista lui Priboi” sau măcar lista lui Severin? Dau o maşină de spălat pentru cel care are un răspuns plauzibil.

Pe de altă parte, de foarte multe ori am auzit printre străini că ceea ce i-am făcut noi lui Ceauşescu pe 25 decembrie 1989 a fost o barbarie şi un simulacru de proces pentru a-l curăţa mai repede. Am gândit atunci că occidentalii au uitat ce datorează barbarilor iacobini şi girondini şi am dat din cap aprobator şi făţarnic, ca unul ce ştia că mai are multe de învăţat despre valorile europene contemporane. Aştept, între timp, cu neostoită sete de asimilare, să văd lecţia juridică pe care or să i-o administreze dumnealor dictatorului Saddam (articolul este din 2003, în perioada invaziei Irakului; ulterior, dictatorul Saddam a fost condamnat la moarte şi executat – n.m.). În schimb, mă ambalez ca o Dacie împotmolită într-o groapă de-a lui Vanghelie (ţigan analfabet, fost primar PSD al sectorului 5 din Bucureşti – n.m.) când un român plin de salam cu soia îmi spune, cu aere ecumenice, acelaşi lucru.

În materie de performanţă a răului, noi, românii, am atins podiumul în Europa de Est: am distrus intelectualitatea cu un zel pe care numai ruşii l-au concurat, cu o energie debordantă am băgat la închisoare burghezia şi clasa politică “reacţionară”, am colectivizat mai mult decât toţi vecinii noştri, am fost mai ilegalişti decât ilegaliştii, mai slavi decât slavii, lăsând azi în loc o mare de mitocani.

Din punctul meu de vedere, singurul motiv de mândrie naţională din ultimii 50 de ani (era în 2003 – n.m.) n-a fost nici cosmonautul Dumitru Prunariu, nici golul lui Hagi de la Campionatul Mondial din SUA, ci lupta de rezistenţă din munţi, iar singura localitate din care eu personal aş fi vrut să mă trag e Nucşoara (satul Elisabetei Rizea şi-al lui Toma Arnăuţoiu, ce timp de zece ani de zile s-a opus până la ultima unghie Securităţii).

Vorba unei destoinice rusoaice citate de Monica Lovinescu în Memoriile sale, ce vorbeşte despre responsabilitatea martorilor comunismului:
”Am fost o turmă şi am acceptat să paştem. Din nefericire, asta nu ne-a salvat: miei nu sunt numai tunşi, ei mai sunt şi înjunghiaţi.”

Ani de zile, de teamă să nu bulversez eu, un exaltat, dorinţa de reconciliere naţională, am şoptit doar prietenilor “teoria” mea despre o Revoluţie română “ca la carte”: primii zece tovarăşi de frunte ai fiecărui judeţ (cinci de la partid, cinci de la Securitate) să fi fost executaţi după “un simulacru de proces” şi România ar fi arătat altfel. În total 420, plus Comitetul Central. Atât. 450, nu peste 1.000 de tineri cărora în fiecare an le balansează coliva autorii masacrului din 1989 cu vile în Primăverii.

Dar cum Revoluţia n-am făcut-o eu, nici nebunul de Dinescu şi nici băbuţa de Doina Cornea, ci Securitatea şi Iliescu cu firul scurt, şi cum simţului nostru moral i s-a pus lampa minerească în ochi pân-a orbit, astăzi am ajuns să nu mai ştim “cine suntem şi ce vrem”.

Trăim într-o lume în care nu mai avem încredere în profesorii copiilor noştri, în Parlamentul ţării, în judecătorii noştri, nici măcar în familie sau în asociaţia de locatari. Cupola sub care românii devin zilnic din ce în ce mai nefericiţi este ţesută de ofiţerii şi informatorii Securităţii. Ei sunt cheia de boltă a Puterii de după 1989. Ei vin la braţ cu coşuri de flori, zâmbind la ziua marelui lor protector, Ion Iliescu, ei sunt reprezentaţi în Comisia Juridică a Senatului, ei sunt oamenii de afaceri strategici, ei sunt marile noastre modele de civilizaţie care dau lecţii de morală la televiziuni, ei sunt motivul pentru care dreptul la sănătate şi educaţie al românului este încălcat în fiecare clipă.

Un ţaran contemporan din Nucşoara spunea: ”Dar nu s-a schimbat bine, ştiţi cum este, ăştia vreau să ne facă şi acum rău, uite asta de la Primărie, Şerbanca, asta este mai a dracului muiere, tatăl ei a fost securist şi mai a fost securist Ungureanu şi este şi acum consilier şi în toate primăriile tot ei sunt.” (“Academia Caţavencu”, nr. 587/2003)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu