Revolutie sau lovitura de principat?

marți, ianuarie 2, 2018 13:10
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎn anul 1848, într-un elan cum rar vezi în istorie, Europa se dădea cu capul de pereţi. Franţa, Austria, statele italiene şi omoloagele lor nemţeşti se porniseră pe revoluţie. La fel procedase şi puzderia de principate cu ieşire la Dunăre, dar fără ieşire din cuvântul ruso-turc, deşi lumea bună a continentului – adică Spania, Anglia, Portugalia şi ţările de nord – stătea deoparte cu mintea la economie, nu la alte prostii.

Cauzele revoluţiei române de la paşopt sunt grele. Adică e greu să găseşti în epoca lui nea Nicu Bălcescu un motiv pentru care să nu iasă poporul în stradă. Mai întâi că ruşii îşi făceau de lucru prin autonomia principatelor. Apoi, că nici Înalta Poartă nu lăsa uşa independenţei deschisă, aşa cum se stabilise anterior, la bătălia de la Rovine. Bucovina şi Banatul îşi doreau (e drept, de mult, dar abia acum aflaseră) să se facă provincii autonome sub nasul stăpânirii austriece. Iar pe deasupra, societatea română simţea imperios nevoia unor transformări – hai să le zicem radicale – în diferite domenii ale vieţii sale, cum ar fi domeniul politic, cel cultural, domeniul religios, domeniul economic şi, nu în ultimul rând, ultimul pe listă, domeniul social.

Nici păturile sociale din acele vremi nu stăteau cu mâinile în sân, dorind şi ele, la rândul lor, să ilustreze cu propriul corp întinderea şi profunzimea revoluţiei de la paşopt. Astfel, intelectualitatea progresistă, negustorii, meşteşugarii, liber-profesionistele, ţărănimea, clerul şi cam atât nu s-au mulţumit să-şi constate nemulţumirile, ci s-au apucat să le exprime, fiecare după cum l-a tăiat capul, ceea ce cu unii chiar s-a întâmplat.

La capitolul documente, prima revoluţie română stă mult mai bine ca ultima. Dacă stai bine să te gândeşti la autori, nici nu era greu: una e să ai redactor generaţia paşoptistă şi alta e să-l ai ultimul pe listă pe Ion Iliescu. (“Academia Caţavencu”, nr. 396/1999)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Revolutie sau lovitura de principat?”

  1. Pasoptistii se intorc | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 27th, 2019 at 19:58

    […] Revolutie sau lovitura de principat? […]

  2. Dupa lupte seculare, am ramas cu ochii-n soare | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 27th, 2019 at 21:19

    […] Revolutie sau lovitura de principat? […]

  3. Pasoptisti din toate tarile romane, uniti-va! | A șaptea dimensiune says:

    mai 3rd, 2019 at 18:35

    […] Revolutie sau lovitura de principat? […]

Adauga un comentariu