Sex şi şantaj în Famiglia PSD

vineri, septembrie 19, 2008 18:08

PSDCum era firesc, după pâinea oferită de PSD electoratului sub formă de pensii mărite, a venit şi circul, sub formă de sex.

Nici n-a terminat bine Mircea Geoană să fericească poporul telespectator şi alegător anunţând încă o mărire de pensii şi salarii venită dinspre PSD, via Tăriceanu, că din oferta electorală a partidului pe care îl conduce a ieşit… un film porno.

O doamnă cu o relativă notorietate publică – datorată unor scandaluri de alcov mai mult sau mai puţin insinuate în presă şi prin bunăvoinţa ei personală – apare în ceea ce tabloidele numesc “scene fierbinţi”, respectiv prestând sex oral, în maşină, cu un domn căruia nu i se vede decât partea rezervată, teoretic, soţiei. Filmuleţul, ajuns în redacţiile de presă via e-mail, ca armaghedoanele din regimul Năstase, a împânzit Internetul, blogurile şi site-urile, aruncând în aer traficul pe net, dar şi activitatea clasei politice, căci ieri nici un om politic n-a mai lucrat în interesul cetăţeanului, ci a vizionat în interes personal filmuleţul, întrebându-se cine o fi beneficiarul serviciilor doamnei de la PSD.

Dincolo de amuzamentul produs de acest nou episod din viaţa şi activitatea PSD, sex-scandalul pomenit arată cât de ascuţită este lupta dintre găştile pesediste. În mod evident, miza scandalului nu este reprezentată de doamna în cauză, ci de domnul respectiv. Or, în ziua postării filmuleţului pe Internet, în PSD a pornit o adevărată furtună, s-au încins telefoanele, au început schimburile de replici şi de mesaje între tabere, s-a avansat iminenţa publicării episodului 2 din film, în care apare şi faţa cetăţeanului implicat în acţiune, s-au făcut speculaţii în legătură cu identitatea acestuia – totul ducând cu ideea la schema unui şantaj. Doamna în cauză nereprezentând o miză pentru adversarii politici sau pentru politică în general, este de presupus că înregistrarea cu camera ascunsă a fost făcută şi dată publicităţii din interiorul PSD. Posibil de una din grupările care încearcă să se impună în fruntea partidului. Sau de cineva din partid care a fost călcat pe afaceri de altcineva din partid. Sau de cineva care încearcă să arate altcuiva o pisică înfricoşătoare, pe sistemul “ştiu ce ai făcut astă-vară”.

Oricine ar fi acel “Cineva” presat de duşmanii din partid cu filme porno, nu putem decât să ne întrebăm oare ce urmează la PSD după sex?

Citeste si articolul Raportul Armaghedon: jaful PeSeDist

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

7 Responses to “Sex şi şantaj în Famiglia PSD”

  1. Cum au scos PeSeDistii valize de bani din Romania | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 23rd, 2015 at 18:44

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

  2. Din culisele urmasului PCR: stenogramele PSD (I) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 25th, 2015 at 8:15

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

  3. Stenogramele PSD (II) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 26th, 2015 at 14:02

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

  4. Raportul Armaghedon: ce face si drege Nastase de nu intram in NATO | A șaptea dimensiune says:

    iulie 26th, 2015 at 15:41

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

  5. Mafioţi din PSD, care au condus România spre ruină (I) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 26th, 2015 at 15:46

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

  6. Stenogramele PSD (controlul justitiei) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 28th, 2015 at 8:31

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

  7. Stenogramele PSD (controlul presei) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 28th, 2015 at 15:25

    […] Sex si santaj in Famiglia PSD […]

Adauga un comentariu