Stenogramele PSD (II)

joi, octombrie 2, 2008 17:21

PSDApropo de Iaşi – nu e Solcanu aici – se întâmplă un lucru foarte interesant în toată ţara. Vă rog să observaţi, să vă uitaţi cu atenţie. Încep tot felul de grupuri, de societăţi să cumpere proprietăţi imobiliare. Până acuma erau italienii în Ardeal, acuma sunt alţii în Moldova, nu ştiu cine sunt, în zona Iaşi şi altele – prin intermediul unor băieţi care au lucrat la mari firme ruseşti care sunt în România, nu ştim cine sunt, şi care cumpără tot felul de proprietăţi în Iaşi şi în alte părţi, imobiliare. Este o chestiune foarte interesantă pe care ar trebui să o vedem cu mare atenţie, pentru că este foarte clar că bastioanele sau linia frontului cu NATO acum se construieşte şi rămâne de văzut unde este. Va fi, după părerea mea, o încercare în perioada următoare extraordinară de dobândire de proprietăţi imobiliare, nu numai în Vest, dar şi în Est şi va trebui să ne uităm cu atenţie. Presa este tema pe care noi o gestionăm cel mai prost şi asta pentru că nu vrem să ajungem, până la urmă, la o formulă coagulată. Astăzi am recitit statutul. Este vorba de presa partidului, de presa sub conducerea partidului. Sufletul! Nimic, nimic din toate astea. „Dimineaţa” aproape că nu mi-am mai adus aminte că există. Există undeva, stă pe undeva într-o clădire şi nu are întotdeauna articole foarte rele, dar tipul de acolo vrea să plece, redactorul şef. Nu ştiu, o desfiinţăm, o relansăm, o reluăm? Nu neapărat e vorba de „Dimineaţa”, e vorba de mass media în general, pentru că, practic, mass media doreşte să arate că ea de fapt este singura putere care contează în ţară şi că ea schimbă guvernele şi regimurile politice. Şi asta este de fapt tema foarte clară. Şi nu contează, până la urmă, că noi suntem la putere, a făcut acelaşi lucru şi în 2000. Este o problemă de mentalitate. Presa nu este în concurenţă, cum sunt partidele politice, ziarele sunt cartelate, ele nu sar unul la altul, se fac înţelegeri şi stabilesc anumite lucruri. Cred că aici avem o foarte mare problemă şi dacă nu ne trezim rapid să vedem ce facem …
Dl. Adrian Năstase
Bun, o să discutăm separat chestiunea asta. Televiziunea Română va trebui să încercăm să o facem mai eficientă. Când am discutat cu – nu-mi mai aduc aminte, cu un prim-ministru nu ştiu din ce ţară – mi-a spus un lucru foarte interesant. Presa, mass media privată este legată de dreapta, iar televiziunea publică nu ne susţine. Ideea fiind aceea că de fapt angajamentele clare de dreapta, cum este acum şi cu Antena 1 şi cu multe alte radiouri şi ziare care sunt pe anumite zone. La televiziune – m-am uitat duminică – era o emisiune de divertisment. Cine era marea vedetă a Televiziunii Române? Marcel Iureş, care vorbea despre statul care ne supără pe toţi, ne enervează pe toţi. Cel care făcea emisiunea nu a ştiut să-i spună sau nu a vrut că el a participat la campania electorală a lui Constantinescu şi a fost într-un clip care îl recomanda pe Constantinescu poporului ca să fie şeful statului. Chiar nu mai există nici un alt actor din România capabil să vină la prima emisiune de divertisment a anului? Noi am mai făcut la un moment dat, l-am rugat pe Valentin Nicolau să facă nu numai o analiză a ştirilor. La ştiri lucrurile se echilibrează cumva, că rar mai reuşim noi să mai dăm o informaţie pe pozitiv, dar, în orice caz, nu intră nimic pe negativ despre ceilalţi. Asta nu va intra, să ne fie foarte clar, dar pe ansamblul emisiunilor la televiziune, care sunt persoanele publice care au apărut la talk-show-uri, care apar la emisiunea de seară de nu ştiu când, personalitatea nu ştiu care, interviurile nu ştiu care şi nu arăta foarte bine analiza aceea. A fost făcută pe o lună de zile. Vreau să reluăm aceste lucruri. La fel, TVR 2, la fel la Radioul Naţional. Am sprijinit la un moment dat – trebuie să vorbim şi cu Şeulean – Radioul pentru Tineret, care nu mai există. Îmi spunea cineva de curând că media de vârstă a redacţiei la Radio Tineret este 56 de ani. Eu vorbesc de Radiol Tineret. Este vorba de faptul că, practic, emisiunea nu are audienţă, deci canalul ăsta nu are audienţă. Eu vă spun următorul lucru – eu nu am ascultat Radio Tineret, aşa că nu ştiu cum e, dar dacă voi îl ascultaţi şi e bine, nu am nimic împotrivă – eu pot să vă spun, însă, că băiatul meu cel mare nu-l ascultă, băiatul mai mic nu … Dacă voi ştiţi cine ascultă Radio Tineret e bine şi sunteţi mulţumiţi, e în ordine, dar eu vă spun că ăştia tineri pe care i-am auzit eu vorbind aşa, niciodată … I-am întrebat pe vreo doi-trei care erau cu Andrei despre Radio Tineret şi m-au întrebat ce e asta. Da, da, e în ordine. Dacă e mare fac nişte poveşti care să-i atragă într-un fel.
Dl. Nicolae Văcăroiu
După părerea mea, are o audienţă foarte mare emisiunile astea la adresa Guvernului.
Dl. Adrian Năstase
Nu le-am văzut.
Dl. Nicolae Văcăroiu
Pe TVR 2. Nu vă mai spun că … pentru că noi nu avem …
Dl. Adrian Năstase
TVR 2, în orice caz, a crescut foarte mult, ceea ce este bine, dar dacă discută criticându-ne pe noi nu e bine. Trebuie să facem analize. Acuma fiecare dintre noi ne-am uitat zece minute …
Dl. Nicolae Văcăroiu
O oră a fost numai cu scandalurile din agricultură, cu …
Dl. Adrian Năstase
Este foarte greu. Trebuie făcută o monitorizare de la cap la coadă, că altfel, aşa, nu ne dăm seama. TVR 2, însă, a început să crească şi devine un canal şi ar trebui să-l folosim mai bine. Uite, ajungem aproape de ora 18,00 şi am vorbit numai eu. Mai avem nişte probleme legate de monitorizări, de reacţia rapidă. Nu ştim unele lucruri care par mai importante. Noi monitorizăm numai ziarele centrale, nu avem o monitorizare atentă sau, în orice caz, eu am una, dar nu este …
Dl.
Cu presa locală.
Dl. Adrian Năstase
Cu presa locală. Bun. Este foarte important să vedem cum reacţionăm, ce introducem. Nu reuşim să dăm suficient de … deci
grupul de reacţie rapidă …
Dl.
Cu presa locală trebuie să revedem toate …
Dl. Adrian Năstase
Acum, că este domnul Ştireanu preşedinte executiv, cred că lucrurile se vor rezolva. Este foarte bine, nu e o problemă. Haideţi să mergem mai departe că e foarte târziu. E foarte bine, deci haideţi, fiecare ce ştie, cu experienţa lui personală, că altfel aşa, discutăm în general despre toate. Fiecare cu experienţa lui ce ziare a făcut fiecare, că asta trebuie să vedem până la urmă, ne implicăm cu bani, cu cunoştinţe, care sunt analiştii pe care îi trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text aşa şi fiecare să treacă 10 analişti pe care el îi recomandă pentru televiziuni, radiouri şi aşa mai departe.
Dl.
Pe politici economice …
Dl. Adrian Năstase
Haideţi să începem. Mergem cu trei oameni de fiecare dată şi cu şapte revoluţionari?! Oricât de buni ar fi revoluţionarii, nu pot să fie la toate talk-show-urile. Au încercat. Cu partidul o să vorbim mai mult acolo. Nu avem vreme să discutăm mai mult, dar o să le tot vedem lucrurile astea. Eu cred, însă, că trebuie să revenim foarte rapid la ordinea de zi şi apoi lucrurile superimportante o să vă rog să le spuneţi voi. Calendarul principalelor acţiuni. Asta este o chestiune importantă pe care va trebui s-o decidem până săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare o să facem şi o întâlnire cu domnul preşedinte Iliescu, după amiază, să discutăm din nou despre calendarul electoral, legile electorale şi tot în formatul în care am mai fost acolo. Până atunci, să pregătim din nou materiale, să vedem exact care sunt temele. Important este să vedem cum mergem. În rest, săptămâna viitoare poate decidem şi elemente mai concrete, începem să pregăti echipa de campanie electorală – asta este o chestiune – şi analiza cu judeţele, deci o programare a judeţelor pentru perioada 19-23 ianuarie. Să încercăm în săptămâna aceea să vedem. Îi chemăm aici la partid şi facem şi o pregătire cu ei. O facem când mă întorc din China? A, nu, asta e în februarie. Nu, dar merg împreună cu Gutteres şi cu încă cineva, cu cineva din Italia, nu cu Pasino, cu cel care a fost prim-ministru, Dalema. Cu Amato merg? E mai bine dacă este Amato, dar am impresia că este Dalema totuşi. Bun. Amato este un tip superinteligent. Dalema este mai de stânga şi este mai dificil. Şi mergem pentru o întâlnire de contact între Internaţionala Socialistă şi Partidul Comunist Chinez, ceea ce este foarte important. Trebuie să vedem mai departe. Analiza cu judeţele, am stabilit. Dacă sunt probleme, unele dintre ele le vedem operativ şi facem schimbările necesare. Trebuie lucrat foarte serios cu fiecare judeţ, cu sondaje, cu tot ce trebuie, probleme, să încercăm din nou să vedem punctele de vulnerabilitate. Noi am reuşit destul de bine să ne organizăm, până acum la partid relaţia cu zonele locale a mers destul de bine. Totuşi, să ţinem seama de faptul că organizaţiile noastre, unele, au o structură confederativă, în sensul că sunt mai multe grupuri de interese care coexistă şi în momentul în care se ceartă băieţii ăia pe acolo apar scandalurile. Nici nu trebuie să stricăm foarte tare unele lucruri, dar unde este necesar totuşi trebuie să intervenim. Trebuie să fim foarte atenţi şi să vedem aceste lucruri. În plus, să vedem zonele de vulnerabilitate şi aici poate, Ucu, tu ar trebui să vezi mai atent. Poate strângem date şi de la administraţii şi aşa mai departe. Unde sunt probleme cu unii dintre oamenii noştri. Desemnarea candidaţilor va fi foarte importantă, criteriile de desemnare a candidaţilor şi la alegerile locale şi la cele parlamentare. Trebuie de pe acum să discutăm. Trebuie să ne ocupăm de pe acum de colegii care nu vor mai fi pe listă. Să vedem încă o dată lista de ambasadori, consuli, ataşaţi culturali şi aşa mai departe, Mircea.
Dl. Mircea Geoană
Da.
Dl. Adrian Năstase
Să vedem încă o dată – şi am să spun asta şi aici la videoconferinţă – noi putem să facem grupe de partid în străinătate. Adeziunile se dau la Sectorul 1 la Bucureşti, dar să încurajăm povestea asta. Sunt destul de mulţi oameni care cred că pot să formeze, mai ales acum cei care stau mai mult în străinătate, sunt oameni de la noi, am putea să formăm nişte grupe din astea de partid care, din punct de vedere al imaginii, ar putea să dea foarte bine, dar asta trebuie să vedem. Nu ştiu dacă neapărat prin ambasade, nu-mi dau seama cum, pentru că ei nu vin în ambasade. Trebuie să vedem prin organizaţiile judeţene, că ele ştiu. Domnule, au plecat de la noi oamenii ăştia, sunt acolo şi hai să-i urmărim şi acolo. Cred că este foarte important. Asta este o altă chestiune. Situaţia politică internaţională o s-o vedem săptămâna viitoare. Mandatul de membru nepermanent e foarte important. La sfârşitul săptămânii eu am să merg pentru o zi şi ceva la Berlin, sunt invitat la o reuniune importantă organizată de Societatea Betesman, care are şi o influenţă destul de mare pe mass media.
Sandra Pralong. În orice caz, acolo vor fi prezenţi – am văzut programul – ar fi Schroeder, Fischer, Verheugen, Kwasnievski, premierul irlandez, eu şi încă una sau două persoane şi Kissinger, da. Este un program foarte select şi cred că este interesant faptul că … În orice caz, ei au vândut o parte dintre ziare, vor să dezvolte acuma alte zone. Vorbesc pe Europa de răsărit. Şi va trebui să vedem mai atent.
D-na…
Dl. Adrian Năstase
Dar poate mergi cu mine. Perfect. Şi este sâmbătă şi duminică Retreatul economic, care este foarte important. Asta era a doua chestiune pentru sfârşitul săptămânii şi vă rog să participaţi. Vom avea invitaţi de marcă. Ce anume? … Da, bun. Mircea, te rog să le transmiţi tu, da? Eu nu am văzut încă
programul, aşa că …
Dl. Mircea Geoană
… Steriu, care e …
Dl. Adrian Năstase
Bun. Ce mai avem, Octav?
Dl. Octav Cozmâncă
Cu regulamentul, dacă au observaţii.
Dl. Adrian Năstase
Cu banii, spune-mi te rog. Cu automobiliştii, bun.
Dl. Octav Cozmâncă
Dacă sunt observaţii.
Dl. Adrian Năstase
Eugen, câţi bani am strâns?
Dl. Eugen Bejenariu 3 miliarde 728 de milioane.
Dl. Adrian Năstase
Te rog să faci lista cu toţi cei care ar fi trebuit să dea şi îi bifezi pe cei care au dat şi aş vrea, mâine sau poimâine cel mai târziu, să punem pe site-ul Guvernului şi spunem foarte clar, domnule, astea erau categoriile cărora ne-am adresat. Şi poţi să pui acolo, eventual, la primari şi la ceilalţi şi apartenenţa politică. Te rog să faci rubrică, să pui PSD, PNL, PD şi vedem şi pe ai noştri care nu au dat şi pe-ai lor care au dat sau nu au dat. Faci te rog chestiunea asta şi-mi dai şi mie o listă. Dezăpezirea drumurilor se desfăşoară conform programului. S-au înţeles băieţii ăia, s-au liniştit, da? Prima întrebare când am intrat aici de la un tip de la BBC. Eu nu i-am răspuns. Conferinţă de presă mâine. Octav. Foarte bine.
Dl. Nicolae Văcăroiu
Noi ne propusesem să facem o sesiune extraordinară la sfârşitul lunii, dar, cel puţin la Senat, am discutat şi cu Dorneanu, nu mai am motivaţia. Motivaţia era legată de legile electorale.
Dl. Adrian Năstase
Nu, legile Uniunii Europene.
Dl. Nicolae Văcăroiu
Domnule preşedinte, eu mai am trei, din care una e în discuţie. Este vorba de fondul de garantare, ordonanţa cu finanţele publice locale şi privatizarea SIDEX. Restul le-am trecut pe toate. Toate comisiile, însă, ale Senatului lucrează ultima săptămână din lună. Domnule preşedinte, toate comisiile lucrează ultima săptămână din lună, iar Comisia Juridică o săptămână în plus. Nu vă ascund faptul că mai am 68 de legi pe care le ţin ca un pachet că nu am ce să le dau să mănânce şi intrăm în
electorat. M-aţi înţeles? Este adevărat că am 94 de iniţiative legislative care sunt în dezavantajul nostru şi nu mă interesează şi pe alea le plimbăm. Aceeaşi treabă e şi la Camera Deputaţilor. Va trebui să mai cântărim până săptămâna viitoare.
Dl. Adrian Năstase
E în ordine. Domnule Gaspar, eu vă rog să vedeţi.
Dl. Acsinte Gaspar
Am întocmit deja o situaţie, i-am dat-o domnului preşedinte
Dorneanu, i-o dau şi domnului preşedinte Văcăroiu şi ne întâlnim să discutăm.
Dl. Adrian Năstase
Discutaţi-le, dacă este cazul. Dacă nu e cazul, sigur că …
Dl. Nicolae Văcăroiu
Dar lucrează. Trebuie să anunţăm că toate comisiile lucrează. Tot Senatul este prezent. Am promis. Asta e o zonă
extraordinară.
Dl. Adrian Năstase
Bogdan, ai vrut să spui ceva?
Dl. Bogdan Niculescu Duvăz
Da, am vrut să spun doar că un lucru trebuie stabilit. Întradevăr,
scandalul de la Prefectură cu primarii trebuie să aibă un
răspuns. Mâine, domnule Cozmâncă, veţi primi sigur prima întrebare sau a doua, asta e clar.
Dl. Dan Ioan Popescu
Mâine, la ora 12,00, este Consiliul primarilor şi prefectului, după care mergem în conferinţă de presă. Nu trebuie privit ca un conflict sau nu.
Dl. Adrian Năstase
Nu am dat nici un mesaj că nu s-au certat.
Dl. Bogdan Niculescu Duvăz
Am înţeles. Şi două lucruri, vroiam să fac două sublinieri. Eu cred că în ceea ce priveşte alianţa ar fi bine ca deseori să greşim, să spunem coaliţie, deci alianţa s-o numim coaliţie, chiar dacă ea se numeşte altfel. Coaliţia presupune o înţelegere pe posturi şi aşa mai departe. În concepţia oamenilor, alianţa e un fel de frăţie şi atunci de câte ori putem greşi, cu atât mai bine. Şi în ceea ce priveşte chestiunea ziarelor. Ziarele independente şi chiar presa independentă nu se sfiesc să fie partizane. Presa publică se teme ca nu cumva să nu cadă în această greşeală. Acest lucru trebuie rezolvat.
Dl. Octav Cozmâncă
Două minute. Întrucât este prima videoconferinţă, v-aş ruga pe toţi colegii să participaţi în seara asta. O oră va ţine, nu mai mult. În sala de alături, acolo este instalaţia care face legătura cu judeţele. Şi pe 30-31 cu grupurile parlamentare. O pregătim şi discutăm lunea viitoare în detaliu. La Sinaia, la Mara. La Mara o facem, acolo suntem cazaţi.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Stenogramele PSD (II)”

  1. Raportul Armaghedon: ce face si drege Nastase de nu intram in NATO | A șaptea dimensiune says:

    iulie 26th, 2015 at 15:39

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  2. Mafioţi din PSD, care au condus România spre ruină (I) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 26th, 2015 at 15:45

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  3. Stenogramele PSD (controlul justitiei) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 28th, 2015 at 8:28

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  4. Stenogramele PSD (controlul presei) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 28th, 2015 at 15:22

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  5. In caz ca veti vota vreodata | A șaptea dimensiune says:

    iulie 29th, 2015 at 7:56

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  6. Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (I) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 29th, 2015 at 11:56

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  7. Cum au scos PeSeDistii valize de bani din Romania | A șaptea dimensiune says:

    martie 28th, 2016 at 20:56

    […] Stenogramele PSD (II) […]

  8. Pentru cei care deplâng intervenţia occidentală în anumite ţări musulmane | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 30th, 2016 at 20:48

    […] Stenogramele PSD (II) […]

Adauga un comentariu