Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (XVII)

joi, decembrie 26, 2019 10:10

Securitatea comunistaUnităţi speciale din cadrul DSS

Serviciul Independent Secretariat-Juridic

Comandant: colonel Florică Dobre
Adjunct: locotenent-colonel Aurel Rogojan

Număra 19 ofiţeri, 9 subofiţeri. Serviciul se ocupa de corespondenţa DSS cu alte instituţii şi cu persoane care se adresau cu petiţii la Securitate.

Despre colonelul Dobre nu avem date. Aurel Rogojan a fost până în 1989 şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, şeful DSS. Are veleităţi scriitoriceşti, publicând studii encomiastice despre trecutul glorios al Securităţii. De pildă, într-o prefaţă la cartea unui alt securist, Marian Ureche, colonelul Rogojan glorifică chiar activitatea “serviciilor secrete româneşti” (!) de la Burebista la Mihai Viteazul!

Pensionat ca ofiţer SRI, după cum susţine Raportul Armaghedon, a fost reactivat în 2001 (în guvernarea PSD = ciuma roşie, n.m.) în postura de consilier al lui Radu Timofte (fost director SRI – n.m.).

Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni

Comandant: general-maior Ovidiu Diaconescu

La înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului în august 1948, atribuţiile tehnico-operative şi de asigurare a comunicaţiilor se realizau de către Direcţia VIII Tehnică. Ulterior, la 1 iulie 1969, prin “spargerea” fostei Direcţii VIII s-au creat mai multe servicii şi unităţi speciale.

Din 1973 s-a asigurat coordonarea acestora în cadrul unui Comandament pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni, în care erau grupate următoarele structuri: Unitatea “R” (transmisiuni), Unitatea Specială pentru Instalaţii Tehnice (“T”), Unitatea Specială “S” de interceptare a corespondenţei, Serviciul “C” de corespondenţă, Unitatea Specială “P” de producţie şi cercetare şi Unitatea Specială de Aviaţie.

Generalul Diaconescu şi subordonaţii săi aveau rol de coordonare a tuturor acestor structuri, în funcţie de solicitările compartimentelor mari ale Securităţii, care apelau la diverse servicii speciale.

Practic, Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni funcţiona ca un fel de Stat Major al unitaţilor tehnice din cadrul Securităţii. Număra 20 ofiţeri, 3 ofiţeri ingineri, 10 subofiţeri, 9 angajaţi civili.

Generalul Diaconescu, şeful Comandamentului, a fost la mijlocul anilor ’80 şi preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului de Interne.

După 1989, a început, ca mulţi alţi foşti securişti, să se afirme în plan publicistic, dar, spre deosebire de restul camarazilor, a preferat “literatura de specialitate”: este autorul volumului Interpretarea între informare şi dezinformare, apărut la Editura Globus în anul 1995.

Unitatea Specială “R”

Comandant: colonel Radu Remus
Locţiitor: locotenent-colonel Tiberiu Lopatiţă

Număra 230 ofiţeri, 100 ofiţeri specialişti în comunicaţii radio, 20 subofiţeri, 99 angajaţi civili. Unitatea asigura legăturile telefonice, radiotelefonice, telegrafice, radiotelegrafice ale conducerii centrale şi teritoriale de partid (comunist – n.m.), pe cele guvernamentale, precum şi între DSS, Miliţie şi trupele MAI.

De asemenea, se ocupa de administrarea staţiilor de bruiaj al posturilor de radio occidentale cu emisiuni în limba română.

Primul comandant al Unităţii Speciale de Transmisiuni “R”, înfiinţată sub această titulatură la 1 iulie 1969, a fost numit Iuliu Plăpcianu (avansat după 1989 la gradul de general de brigadă), urmat între 1980 şi 1984 de Stelian Pintelie (trecut în rezervă cu gradul de general de divizie), apoi, până în 1987, de colonelul Victor Danciu (pensionat după 1989 cu gradul de general de brigadă).

Ultimul comandant al unităţii, colonelul Radu Remus, a fost înlocuit al comandă pe 11 ianuarie 1990, dar s-a bucurat ulterior de aceleaşi onoruri şi avansări ca predecesorul său, încheindu-şi cariera militară ca general de brigadă în rezervă (şi pensie specială plătită de “farierii” care chiar au crezut, în decembrie 1989, că scapă de securiştii criminali şi comuniştii asasini – n.m.).

Cum se vede, după 1989, specialiştii Securităţii din Unitatea “R” au avut o soartă privilegiată. Aşa s-a întâmplat şi cu cei rămaşi activi. Ei au trecut mai întâi în subordinea armatei prin acelaşi Decret 4 din 26 decembrie 1989, ca toate unităţile Securităţii.

Pe 18 decembrie 1992, după o serie de reorganizări, a început ieşirea lor de sub tutela MApN: s-a înfiinţat, printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Desprinderea totală de sub tutela armatei s-a realizat mai întâi prin Hotărârea Guvernului României nr. 229 din 27 mai 1993, care a stabilit unele măsuri de organizare şi funcţionare a instituţiei “ca organ central de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor speciale”, ulterior adoptându-se de către Parlament cadrul legal de funcţionare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prin Legea 92/1996.

Unul dintre artizanii acestei situaţii privilegiate ale fostului Serviciu “R” din Securitate este chiar fostul locţiitor al comandantului ei, Tiberiu Lopatiţă, ajuns în perioada de tranziţie a unităţii şi a ţării general şi şef al STS, între 1995 şi 1997. Nu este de mirare că pe site-ul instituţiei nu se spune nimic de apartenenţa structurii la fosta Securitate, ci doar că fostul Serviciu “R” a funcţionat “în cadrul Ministerului de Interne”.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu