Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III)

marți, septembrie 15, 2009 13:28

Vasile DancuUrmează ultima parte a interviului acordat “Academiei Caţavencu” de Vasile Dâncu în iulie 2008

Rep.: PSD merge iar pe un joc 3-2-2 şi mizează că se va da din nou cu bricheta în cap Constituţiei?
V.D.: Depinde dacă vom avea sau nu jucători suspendaţi, dizolvaţi, transferaţi. Dar după cum s-a văzut la alegerile locale, la toate echipele au jucat mulţi cu două galbene sau chiar cu cartonaşe roşii. Deci vom ataca cu toate liniile, sudiştii şi moldovenii să se înscrie pe lista marcatorilor, iar ardelenii şi bănăţenii or să contribuie la joc prin taxe şi impozite cât mai mari. Faza cu bricheta nu cred că mai merge. Sunt sigur că arbitrul-jucător nu se va lăsa şi s-ar putea să tragă heblul, în buna tradiţie rapidistă. Premierul (Tăriceanu-n.m.) va da sandvişuri la intrarea în stadion şi seminţe gratis. Se vor rejuca mai multe meciuri decât la locale. Deocamdată, în această vară (vara 2008-n.m.), exersăm autogolul, se trage la poarta ardelenilor, să le iasă din cap ideea că pot juca în Naţională, în Naţională joacă doar cei impresariaţi de fraţii Becali.
Rep.: Cum sunt “sudiştii” în politică?
V.D.: Au buzunare la echipament şi nu au numere pe tricou, ca să nu poată fi identificaţi uşor. Aleargă mai repede ca noi, ardelenii, se demarcă perfect, te lasă în ofsaid cât ai zice peşte. Dau pase cu greu, dar sunt fericiţi dacă primesc. Schimbă uşor tricourile chiar şi în timpul meciului. Un fel de brazilieni din Balcani. Dar ce vorbesc eu? I-au lăsat perfect în ofsaid pe Mureşan şi Remeş la pasa lungă din Maramureş, cu caltaboşii şi pălinca. Reformulez: nici noi, ardelenii, nu suntem mai breji, toţi suntem români!
Rep.: Vă place varza a la Cluj?
V.D.: Nu mănânc varză a la Cluj din cauza bucătarului din armată. Era oltean şi ne făcea o cotidiană varză chioară, după ce ofiţerii duceau acasă slănina şi carnea.
Rep.: Mai e de furat în ţara asta?
V.D.: Nu furtul e cel mai mare necaz, ci lenea gândirii şi lipsa de proiect, simularea normalităţii. De furat se fură şi din pălăria orbului. Avem o dexteritate ieşită din comun, iar când avem probleme cu imaginaţia, ca să nu intrăm în sevraj, ne furăm singuri căciula.
Rep.: Merită Mircea Geoană eticheta de “prostănac” pusă de Iliescu?
V.D.: Nu merită, are alte defecte.
Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
Tags: ,

5 Responses to “Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III)”

  1. Adevăratul program de guvernare al PSD | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 3rd, 2015 at 17:22

    […] Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III) […]

  2. Luptă anticorupţie, ochii plânşi vor să te vadă | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 3rd, 2015 at 17:28

    […] Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III) […]

  3. Guvernul PSD de la răcoare | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 4th, 2015 at 15:03

    […] Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III) […]

  4. Suntem iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 5th, 2015 at 17:53

    […] Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III) […]

  5. Mircea Geoana, prostanacul etern | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 6th, 2015 at 8:06

    […] Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III) […]

Adauga un comentariu